Nuci cu miere: beneficii și contraindicații
- 2022-03-15
- 2460
Te-ai gândit vreodată să ții o cură de nuci cu miere? Este una dintre cele mai gustoase și sănătoase tratații dulci, de care te poți bucura în orice moment al anului. Combinația de nuci cu miere are numeroase beneficii pentru organism și pentru starea ta de bine, dar și câteva contraindicații pe care trebuie să le cunoști, scrie unica.ro
Încearcă să pregătești singură un borcan de nuci cu miere și să ții o cură de cel puțin o săptămână. Înainte, însă, trebuie să citești și contraindicațiile acestei cure și să ții cont de afecțiunile care pot fi agravate de consumul de miere. Nuci cu miere, combinația perfectă pentru un organism sănătos Combinația dintre nuci și miere este nu doar sănătoasă și tonică, dar și delicioasă. Indiferent ce miere folosești, trebuie doar să te asiguri că este o miere naturală, din surse sigure și ferite de poluare.
Ține cont de faptul că mierea este unul dintre cele mai falsificate alimente, astfel că trebuie să fii precaută când cumperi miere și să cauți un producător serios, eventual din zonele de deal sau de munte, aflate departe de sursele masive de poluare ale orașelor.
Din cele mai vechi timpuri, nucile și mierea au constituit alimente foarte hrănitoare și recomandate în special copiilor și persoanelor bolnăvicioase sau celor care aflau în convalescență. Mierea de albine curată și naturală este cel mai complex aliment din punct de vedere nutritiv, bogată în vitamine dintre care predomină vitamina A, vitamine din grupul B și vitamina C, precum și săruri minerale, oligoelemente, acizi benefici și antioxidanți.
De asemenea, nucile sunt și ele bogate în proteine, grăsimi naturale bune precum Omega 3, minerale, vitamina A și vitamine din grupul B, lecitină și oligoelemente necesare inimii și creierului.
Ce beneficii are combinația de nuci cu miere
Consumă regulat, timp de o săptămână sau două, nuci și miere și vei simți imediat efectele: vei avea un tonus mai bun, vei fi mai energică și vei reuși să te concentrezi mai bine asupra sarcinilor dificile de lucru. În afară de efectul tonic și revigorant, gustarea cu nuci și miere este foarte sănătoasă și are efecte benefice pentru fiecare parte a organismului.
Alungă durerile de cap Dacă te doare capul frecvent în perioadele stresante sau când ești răcită, consumă nuci cu miere. Zahărul natural din miere alungă durerea de cap, te ajută să te detensionezi, să te relaxezi și să gândești mai limpede. Datorită acestui efect, combinația de nuci și miere este foarte bună și în cazul în care ai probleme cu somnul și adormi mai greu. Gustă seara o lingură de nuci mărunțite cu miere și vei vedea că, după câteva zile, va avea efect și vei dormi mai bine.
Echilibrează tensiunea arterială Persoanele care suferă de hipertensiune pot ține o cură de nuci cu miere timp de 12 – 14 zile. Două lingurițe de nuci cu miere ajută în fiecare zi la normalizarea tensiunii arteriale. Acizii benefici din miere și grăsimile bune din nuci contribuie la o mai bună fluidizare a circulației sângelui. Ameliorează durerile gastrice Persoanele care suferă cu stomacul, cele care au reflux gastric, aciditate crescută, balonare și chiar gastrită sau ulcer, pot folosi nucile cu miere drept remediu. O linguriță de nuci mărunțite fin, se amestecă cu o linguriță de miere și apoi se dizolvă într-un pahar cu lapte cald. Se consumă câte jumătate de pahar înainte de masa de prânz și masa de seară.
Ajută la prevenirea depunerilor de colesterol Se știe că nucile sunt foarte bune pentru arterele inimii, pentru circulația sângelui și pentru funcționarea creierului. Datorită acizilor grași nesaturați pe care îi conțin, nucile pot preveni depunerile de colesterol. Combinate cu miere, ele reprezintă o gustare hrănitoare care ajută inima și stimulează circulația sângelui. Stimulează imunitatea Pe cât sunt de bune și de hrănitoare cele două alimente, pe atât sunt de puternice împotriva virusurilor și bacteriilor. Combinația de nuci cu miere stimulează imunitatea organismului, te ajută să fii mai rezistentă la boli, la răceli și gripe, te ajută să învingi mai ușor inflamațiile din organism și infecțiile.
Nucile cu miere mențin sănătatea pielii, mențin sănătatea vederii, reglează funcțiile endocrine, protejează oasele, previn apariția cancerului, previn deteriorarea țesuturilor și îmbătrânirea prematură. Tratează anemia și carențele de minerale În cazul copiilor sau femeilor care au anemie, nucile și mierea sunt de mare ajutor și se consumă câte o linguriță de trei ori pe zi. De asemenea, poți consuma nuci cu miere timp de o săptămână după menstruație, timp de o lună sau două după naștere sau după o intervenție chirurgicală.
Cum să pregătești singură nuci cu miere la borcan
Alege miez de nucă de bună calitate, mare și frumos, curat, fără pete sau mucegai. Ideal ar fi să spargi tu nucile, iar miezul să fie cât mai proaspăt.
Mărunțește nuca în bucățele potrivite și pune-o în borcane mici de 50 sau 100 de grame, apoi toarnă mierea cu răbdare, lăsând să pătrundă în toate straturile de nuci.
Mai poți adaugă suc proaspăt de lămâie și anume sucul de la o jumătate de lămâie la 300 g de miere. Se amestecă bine apoi se toarnă peste nuci. Borcanele se închid cu capac și se depozitează în spații reci și întunecoase, dar nu la frigider.
Se consumă în decurs de câteva luni, deoarece mierea se poate zaharisi, iar nucile pot să râncezească după câteva luni. Nuci și miere – contraindicații Această gustare delicioasă poate fi totuși mai greu de tolerat de către anumite persoane. Unele persoane cu un stomac mai sensibil nu tolerează mierea dimineața pe stomacul gol. În acest caz, ele trebuie să consume nuci cu miere după amiaza, după principala masă a zilei. De asemenea, această gustare dulce este contraindicată femeilor însărcinate, copiilor sub 3 – 4 ani și femeilor care alăptează.
Iată și lista cu afecțiuni în cazul cărora este interzis consumul de nuci cu miere:
diabetul zaharat
diabetul renal,
hipertiroidia,
obezitatea,
hipercolesterolemia,
alergia la miere,
alergia la nuci.
Sursa foto: doftoria.ro