Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Pască fără aluat cu brânză de vaci și stafide – rețeta simplă

Pască fără aluat cu brânză de vaci și stafide – rețeta simplă

Fără făină, fără grăsime în exces! Încearcă această reţetă de pască fără aluat cu brânză de vaci şi stafide. Îţi garantăm că musafirii vor fi daţi pe spate!

În plus, e foarte uşor de preparat şi nu ai nevoie de multe ingrediente. Pasca fără aluat cu brânză de vaci este un desert minunat pentru masa de Paşte, dar poate fi pregătită cu orice ocazie, pentru că este un desert uşor şi răcoritor, numai bun pentru începutul sezonului cald.

Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie şi cum se prepară pasca fără aluat cu brânză de vaci şi stafide!

Ingrediente (pentru o tavă rotundă cu diametrul de 20 de centimetri):

  • 600 grame brânză de vaci dulce (sau brânză Ricotta)
  • 4 ouă
  • 4 linguri de zahăr
  • 1 linguriţă de scorţişoară
  • coaja rasă de la o jumătate de lămâie
  • coaja rasă de la o jumătate de portocală
  • 1 vârf de cuţit de sare
  • 40 de grame de stafide înmuiate în prealabil în puţin lapte cu esenţă de rom
  • unt şi pesmet (pentru a unge şi tapeta tava de copt)

Mod de preparare:

Mai întâi de toate, se preîncălzeşte cuptorul la 180 de grade Celsius. Apoi ne ocupăm de pască: amestecăm bine brânza cu zahărul, adăugăm ouăle, coaja de lămâie şi de portocală, stafidele şi scorţişoara şi amestecăm până se omogenizează compoziţia cu ajutorul unei linguri de lemn.

Se unge apoi tava rotundă cu puţin unt şi se tapetează cu pesmet pe fund (dar puteţi renunţa la această etapă dacă tava este antiaderentă), după care se adaugă amestecul de brânză.

Se lasă la cuptor, la 180 de grade, pentru 40 de minute, până capătă o crustă aurie.

Se lasă să se răcească, apoi se pune o farfurie şi se ornează cu zahăr pudră.

Sfat: înainte să vă apucaţi de treabă, aveţi grijă să scurgeţi bine brânza de vaci, astfel încât să fie compactă.

Sursa: csid.ro

Share:

Articole recomandate