Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Rețetă pentru biscuiți de Paște ca la casa regală britanică

Rețetă pentru biscuiți de Paște ca la casa regală britanică

Echipa de bucătari ai casei regale din Marea Britanie a împărtăşit cu publicul o reţetă delicioasă pentru un desert nelipsit de sărbători din familia suveranei. Este vorba de biscuţi aromaţi, în diferite forme, adorabili şi absolut delicioşi.

În fond, avem suficient timp să ne pregătim pentru zilele de Paşte, dar mai ales să ne distrăm puţin în bucătărie cu noi preparate. Astfel, îi putem implica şi pe cei mici în procesul pregătirii meselor de Paşte şi, cu siguranţă, pentru ei va fi o mare plăcere. Joaca în bucătărie alături de părinţi este un prilej bun de a învăţa ceva nou, dar şi de a petrece timp de calitate cu familia.

Ingredientele necesare

Pentru biscuiţi ai nevoie de:

350g de făină

5g de bicarbonat de sodiu

10g de ghimbir măcinat

5g de scorţişoară

125g de unt fără sare

175g zahăr brun

1 ou

60g de sirop

Pentru glazură ai nevoie de:

2 albuşuri de ou

600g de zahăr pudră

colorant la alegere

Mod de preparare:

Pentru biscuţi: Lasă cuptorul la încălzit la 170 de grade. Amestecă făina, bicarbonatul de sodiu şi condimentele într-un vas, apoi adaugă untul cubuleţe şi amestecă până obţii o textură fărâmicioasă. Adaugă zahărul şi amestecă ingredientele, iar mai apoi adaugă oul şi siropul. Continuă să amesteci până se formează o gogoaşă pe care să o întinzi formând un strat de 5mm. Cu ajutorul formelor pentru biscuiţi începe să tai şi pune biscuiţii pe o tavă. Bagă-i la cuptor şi lasă-i timp de 12-15 minute, până obţin o nuanţă aurie. Lasă-i la răcit înaine de a adăuga glazura.

Pentru glazură: Adaugă un albuş de ou la 600g de zahăr pudră şi amestecă-l până obţii o compoziţie omogenă. Mai apoi, adaugă şi cel de-al doilea albuş, pentru a obţine o textură ideală pentru decor.

 

Sursa: csid.ro; botanichka.ru

Share:

Articole recomandate