Secrete și sfaturi prețioase despre cum să pregătiți cele mai delicioase terciuri
- 2017-02-20
- 22680
Cred că nu de puține ori ați auzit despre cât de benefice sunt cerealele pentru organismul nostru. Ei bine, acum nu vă vom povesti despre asta, ci despre faptul cum să preparați terciurile în așa fel încât acestea să-și păstreze atât proprietățile nutritive excepționale, dar și să fie delicioase și pe placul copiilor.
1. Pentru a pregăti un terci din orez și lapte, este necesar să aduceți laptele (1 litru) până la fierbere, după care să adăugați în el sare sau zahăr, în dependență de propriile preferințe. La așa cantitate de lapte pregătiți un pahar de orez, spălați-l bine și adăugați-l în castronul cu lapte. Terciul trebuie să fiarbă 2-3 minute, nu mai mult. După care, scoateți vasul de pe aragaz, acoperiți-l cu un capac și lăsați-l așa pentru încă 30 de minute. Terciul este gata, serviți cu plăcere!
2. În caz că preferați să lăsați hrișca peste noapte să se înmoaie, atunci dimineața este necesar doar să o clătiți o dată, să o acoperiți cu o nouă apă, să o puneți pe aragaz și să o lăsați până începe să fiarbă, atât. Iar dacă pregătiți hrișca fără a o lăsa să se înmoaie, atunci este absolut necesar să proporționați un pahar de hrișcă și două pahare de apă, lăsând-o pe aragaz până începe să fiarbă. Opriți aragazul și înveliți vasul cu un prosop, peste 15 minute veți putea savura un terci delicios și sănătos.
3. Dacă e să pregătiți fulgii de ovăz de cu seară, atunci dimineața ei vor fi mult mai delicioși. Pentru a face acest lucru, luați 1 litru de lapte și 8 linguri de fulgi de ovăz și puneți vasul pe foc până începe să fiarbă. După care, înveliți vasul cu un prosop și lăsați-l peste noapte. Dimineața doar adăugați untul și savurați terciul.
4. Pentru a obține un terci de griș fraged și fără cocoloașe, atunci luați 4 linguri de griș și turnați peste el un litru de lapte rece. Puneți vasul pe foc și amestecați constant până când începe terciul să fiarbă, lăsați-l pe foc pentru încă 2 minute și atât. Scoateți vasul de pe foc, adăugați untul și acoperiți-l cu un capac lăsându-l să stea timp de 10 minute.
5. Dacă vă doriți ca terciurile preparate de voi să fie fărâmicioase, vă zicem un secret. Adăugați în crupe un ou crud, acoperiți-le cu apă fierbinte și puneți-le pe aragaz până vor fi gata.
6. Pentru a pregăti un terci de grâu aromat, atunci trebuie să prăjiți boabele pe o tigaie fără ulei până când încep să emane o aromă plăcută. Puneți grâul într-o cratiță, acoperiți-l cu 2 pahare de apă fierbinte. Sarea, untul sau zahărul se adaugă ulterior după gust. Fierbeți terciul timp de 15 minute, după care opriți aragazul și înveliți vasul cu un prosop, lăsându-l pentru încă 30 minute. Terciul va ieși incredibil de delicios!
Foto: Kalabasa.ru; edaplus.info; thejournal.ie; lovecook.me; mypovar.com; multivarka.tv