Svetlana Ursu: Femeia care a împăcat maternitatea cu afacerea

Dacă e să pornim pe ideea proiectului iniţiat de revista Odoraş, „Mame de succes”, Svetlana Ursu îşi merită pe bună dreptate calificativul. Or, nu în fiecare zi întâlneşti femei care la nici 30 de ani reuşesc să facă cât altele nu pot într-o viaţă, dar nu înainte de a fi mamă grijulie şi afectuoasă pentru fetiţa sa.

O oră de discuţii cu Svetlana mi-a fost suficientă ca să îi simt pulsul de business lady. De aceea nu m-am mirat când am aflat că Svetlana reuşeşte să gestioneze câteva afaceri concomitent, să călătorească, să participe la evenimente mondene. Şi, cu toate acestea, să petreacă suficient timp cu fetiţa sa Lavinia de şapte anişori.

Am fost dintotdeauna o fire creativă şi adepta lucrurilor frumoase. Mi-a plăcut să improvizez, să decorez, să mut mobila dintr-un colţ în altul, să dau o a doua viaţă obiectelor vechi, să scot în evidenţă lucrurile deosebite. Diploma de medic  nu m-a împiedicat „să eliberez” creatorul din mine. La 22 de ani, eram deja patroana a două săli de manifestaţii, „Cupidon” şi „Lavi”, deschise în decurs de patru luni. A fost o adevărată provocare pentru mine, dar i-am făcut faţă pentru că Dumnezeu m-a înzestrat cu gândire analitică şi calităţi de lider.

Privind în urmă, sunt mândră de ceea ce am realizat. Au fost vremuri când aceste două săli de banchet erau cele mai cotate în tot oraşul, fiind unice ca stil şi idee. Am îmbinat detalii de arhitectură din China, Sankt Petersburg şi Italia, majoritatea lucrărilor de decor fiind efectuate manual şi cu mare acurateţe. Cel mai important e că am pus şi o părticică de suflet în fiecare metru pătrat.

Am spart din nou tiparele, când am apărut pe piaţă cu o agenţie de organizare de manifestaţii.  „Luxury life” este un alt copil al meu, care a venit ca o continuitate a business-ului pe care deja îl gestionam. A fost domeniul în care m-am dezlănţuit cel mai mult, mai ales că pe atunci nu prea erau agenţii similare. Totul a pornit de la schema clasică, pentru că deja activam în acest domeniu, iar clienţii  au început să apară treptat.

Pentru mine, fiecare ceremonie, fie că este vorba de nuntă, cumetrie, zi de naştere, e ca şi cum ar fi prima. Până în prezent, am emoţii şi mă implic mai mult decât am făcut-o la propria mea nuntă.

Am organizat ceremonii nu doar în restaurante, ci şi în corturi, pe malul mării sau chiar la dorinţa clientului, în locaţii puţin bizare, la prima vedere. Mi-a plăcut dintotdeauna să vin cu ceva inedit pe piaţă, pentru că acest domeniu este unul vast. Sunt într-o continuă perfecţionare, e ceea ce îmi aduce cea mai mare plăcere şi satisfacţie. De fapt, aş fi gata să povestesc ore în şir despre cum se organizează o nuntă, o cumetrie sau un banchet. Multe din obiectele de decor sunt aduse de peste hotare, altele lucrate individual şi prin asta ceremoniile organizate de agenţia pe care o conduc au un stil foarte original.

Niciodată nu am avut nevoie de publicitate, pentru că mulţumirea clienţilor mei reprezintă publicitatea vie a mea. Pentru mine, orice ceremonie este o provocare, este ca şi o plăcere de a mea. Înainte de organizarea unui banchet, analizez dorinţele clientului până la cele mai mici detalii, sunt fericită când văd zâmbete de satisfacţie pe chipul clienţilor, care, pe parcursul timpului, devin prietenii mei.

Salonul de mariaj cu rochiile de mireasa „Pronovias Fashion” este o afacere mai noua. Am mers pe ideea: clientul trebuie să găsească la agenţia mea tot de ce are nevoie, fără a mai fi nevoit să caute şi în altă parte. Chiar în prima lună au fost vândute circa 30 de rochii exclusive.

Sarcina cu Lavinia-Beatrice a fost planificată la propriu. Eram axată pe ideea că vreau să am o fetiţă, de aceea am folosit cunoştinţele mele în medicină, am calculat după toate calendarele şi metodele posibile momentul propice pentru a concepe o fetiţă. Mi-am planificat luna şi chiar data când voi naşte. Lavi s-a născut la data de 19 iunie 2006.

Deşi au trecut şapte ani de atunci, îmi amintesc despre acea vreme de parcă s-a întâmplat mai ieri. Sarcina a fost una uşoară. Şi a fost cea mai specială perioadă din viaţa mea. Am făcut business planuri, am dansat, am schiat, am călătorit mult, am mers toate nouă luni la volan şi nu am adăugat deloc kilograme în plus.

Primul ecograf mi-a spus cu o probabilitate de peste 50 la sută că (surpriză!) ... voi avea un băieţel. Eu, între timp, cumpărasem două paturi, cărucior şi o sumedenie de hăinuţe roz, toate pentru fetiţă. Acelaşi lucru l-au făcut şi rudele mele cele mai apropiate. După ecograf, am venit acasă şi i-am sunat pe toţi pentru a le da marea veste. Până la următoarea ultrasonografie, am schimbat toată garderoba şi lucrurile pentru nou născuţi de la roz, la albastru şi verde. Când am mers, a doua oară, la ecograf, medicul mi-a spus că avem o fetiţă şi nu mai poate fi nicio greşeală.

Am ştiut că Lavi va fi o fetiţă frumoasă, când am văzut prima poză de la ultrasonofrafie, făcută la patru luni de sarcină. Am studii medicale şi acest fapt m-a ajutat să desluşesc foarte bine chipul din poză. La naştere, arăta exact aşa cum am văzut-o eu, cu cinci luni în urmă.

Lavinia a fost un copil special, din prima clipă. Părea mai mare decât un nou născut. Cântărea 3750 g şi avea un păr lung. De fapt, ţinând cont de faptul că am născut-o la 42 de săptămâni, intuiesc că „s-a copt” suficient în burtică. Când am văzut-o, pentru prima dată, am avut senzaţia că a fost cu mine tot timpul. 

Chiar dacă naşterea Laviniei a coincis cu perioada în care planificam afacerile şi, respectiv, am avut mult de lucru, nu am pierdut nimic din acele clipe unice care au loc doar o dată în viaţa unui copil, şi a unei mame: primul zâmbet, primul pas, primul dinte etc. Păstrez cu sfinţenie, într-un album, toată copilăria micuţei mele: testul de sarcină, pozele de la toate ultrasonografiile, primele hăinuţe şi chiar prima agrafă, brăţara de la mână, primele poze etc., etc.

Lavinia este copilul pe care şi l-ar dori orice mamă. Independentă. Prea independentă, aş spune. Nu suportă să fie dădăcită, dimpotrivă, ar dădăci ea pe oricine. Este o fire responsabilă, atentă la detalii şi foarte punctuală. Este o mică-mare gospodină. Imediat după plecarea oaspeţilor, e prima care sare să mă ajute la strânsul mesei şi la făcut ordine în casă. Ne face observaţie dacă nu punem lucrurile la loc, iar atunci când merge cu mine la serviciu, urmăreşte să fie totul curat şi face observaţie personalului, dacă depistează nereguli. Are o cameră mare, plină cu jucării, pe care niciodată nu le găseşti aruncate, fiecare chiţibuş îşi are locul său. E un copil exemplar,  iar dacă mergem împreună la magazin, înainte de a pune cumpărătura în coş, mă întreabă pe mine dacă are nevoie cu adevărat de aşa ceva.

Cunoaşte la perfecţie limba rusă şi engleza. Ori de câte ori pleacă în vizită la bunica în SUA, Washington, se înţelege de minune cu nativii de acolo.

Cu Alexandru are o relaţie specială. Ei doi sunt cei mai buni prieteni. Soţul este primul care a „iniţiat-o” în ale şofatului şi nu numai... de fapt, ei doi au multe secrete, la care eu nu totdeauna am acces.  

Mi-aş dori un al doilea copil. De data aceasta nu planific nimic, las totul la voia întâmplării şi în mâinile Domnului.    

Sunt încă la vârsta când vreau să le fac pe toate şi în acelaşi timp, când mintea îţi roieşte de planuri şi când pui suflet în fiecare activitate a ta, oricât de neimportantă ar fi ea. Reuşesc să le duc pe toate la bun sfârşit inclusiv pentru că sunt o fire organizată. Nu pierd niciun minut. Am planificată toată ziua până în cele mai mici detalii. Probabil, este o tactică a tuturor persoanelor care vor să reuşească în viata. Am mai spus-o şi voi repeta: viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce trăieşti. Cei mai mulţi trăiesc zilele, puţini trăiesc viaţa.  

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", iunie 2013