Odoraș.

Odoraș.

Victoria Lupu: Femeia care este întotdeauna alături de liderul puternic! Niciodată în spatele lui!

Victoria Lupu: Femeia care este întotdeauna alături de liderul puternic! Niciodată în spatele lui!

„Familia este totul. Familia înseamnă viaţă” – o spun într-un glas Victoria şi Marian Lupu, un cuplu respectabil din R. Moldova. El – liderul Partidului Democrat, ea – conferenţiar universitar. O pereche inteligentă, puternică, romantică şi fericită. Astfel i-am surprins pe Victoria şi Marian Lupu la şedinţa foto pentru revistă într-un local din Chişinău. Statutul de politician îl obligă să aibă deseori apariţii în faţa reflectoarelor, familia însă este ţinută departe de ochii presei. Motiv pentru care ne-am propus să aflăm ce înseamnă familia pentru Marian Lupu, înainte de a trece la eroina noastră, Victoria Lupu.

 

Prins în activităţile politice în plină campanie electorală, i-am răpit totuşi câteva clipe liderului democrat, Marian Lupu, să ne vorbească despre ceea ce îl face împlinit. „Nu există nimic fără familie, nu există carieră, armonie, nu există echilibru intern, nu există fericire. Pentru orice om normal familia înseamnă totul, este punctul de pornire şi punctul de sosire, este cetatea. Sunt oamenii care te înţeleg, te susţin, îţi sunt alături, indiferent de conjunctură, că situaţia e mai grea sau mai bună. Sunt oamenii cei mai fideli. De fapt, familia înseamnă viaţă”, mărturiseşte politicianul Marian Lupu.

„Timpul liber prefer să-l dedic celor dragi, să fim împreună, să mai discutăm, să vedem cum a trecut ziua, care sunt problemele, cu ce putem să ne ajutăm reciproc. Asta este realitatea. Este timpul care mă face fericit. Călătorim în perioada concediilor”, recunoaşte Marian Lupu.

În puţinul timp liber pe care îl are, Marian Lupu adoră să asculte muzică franceză, pentru că este romantică, spune politicianul. Preferă melodiile lui Joe Dassin, dar şi muzica interpretului englez Elton John. „Artistul Elton John face o muzică extraordinară şi acest lucru trebuie să-l recunoaştem. Îmi place mult muzica franceză pentru că este foarte romantică spre deosebire de multe altele. Îl ascult pe Joe Dassin pentru că are nişte melodii de o frumuseţe deosebită”.

Marian Lupu îşi ţine familia departe de privirile iscoditoare din politică. La evenimentele oficiale se afişează mai puţin cu soţia sa, Victoria. Aşa va fi şi de acum încolo, promite politicianul. „Nu sunt bune aceste priviri care nu vor bine nici familiilor, nici oamenilor, şi atunci e nevoie de o asemenea protecţie. Însă mergeam cu multă plăcere împreună cu copiii la un prânz, la o cină, la cinema, când erau mai mici. Acum am mult mai puţin timp liber. Soţia mea se dedică totalmente familiei, copiilor, educaţiei. Tot ceea ce suntem noi, copiii, dar şi eu personal, astăzi îi datorăm Victoriei”, conchide liderul Partidului Democrat din R. Moldova, Marian Lupu.

„Armonia e binevenită într-o relaţie”

Ne-am convins de acest lucru imediat ce am zărit-o pe Victoria Lupu. O femeie distinsă, modestă şi frumoasă. Aflăm chiar din debutul discuţiei că este o mamă deosebită pentru cei doi copii ai săi, Alexandra şi Cristi. Este o mamă fericită. „Pentru mine definiţia formulei mamă de succes nu este chiar corectă. Poate acum zece ani, această definiţie era ok şi îmi doream să realizez ceva prin intermediul copiilor, să văd cum învaţă, cum se manifestă prin intermediul studiilor, dacă au alte aptitudini, capacităţi, să văd cum se manifestă prin intermediul altor activităţi extraşcolare. Şi interpretam ca pe un succes al meu, pentru că, evident, rezultatele copiilor sunt parţial şi rezultatele părinţilor şi ale profesorilor. Astăzi însă, având copii mari, probabil, noţiunea de succes nu este atât de importantă. Eu cred că ar fi mai importantă noţiunea de armonie în relaţie şi în profunzimea relaţiei părinte-copil, mamă-fecior, mamă-fiică. Sunt lucruri absolut diferite. Este foarte important şi interesant pentru mine să descopăr anumite lucruri în relaţia cu fiica şi feciorul”.

„Este important să fii un model pentru copii”

Responsabilitatea pentru educaţia copiilor revine totuşi mai mult mamelor, soţiilor. Victoria Lupu şi-a dat seama din start de acest lucru şi şi-a asumat această sarcină. „Tot timpul am înţeles că educaţia nu înseamnă doar studii. Educaţia este ceva mult mai vast. Pentru copii este foarte important exemplul părinţilor. Poţi să spui multe lucruri, însă dacă procedezi contrar ideilor expuse, eşti taxată. Este important să fii un model pentru copii. Şi în acest sens cred că soţul a fost şi este un model atât pentru fecior, cât şi pentru fiică. De aici şi responsabilitatea înaltă pe care o poartă ei. Este suficient ca tatăl doar să le arate un exemplu, iar eu eram cea care venea cu indicaţii, dacă era cazul. Ideea că părintele trebuie să se impună nu a fost niciodată importantă. Totul s-a întâmplat firesc. Sunt totuşi lucruri diferite să fii mama unui bebeluş, mama unui copil de grădiniţă, mama unui copil de şcoală, gimnaziu, liceu. Important a fost să stabilim o relaţie de încredere şi de apropiere între părinte şi copil. Asta a fost şi este pentru mine o valoare la care ţin foarte mult şi încerc să o dezvolt”.

Cei doi copii ai familiei Lupu sunt deja mari. Fiica Alexandra, în vârstă de 19 ani, îşi face studiile în Olanda, iar feciorul Cristi are 17 ani şi este elev la Liceul „Prometeu” din capitală. Copiii nu au preferat să vină la şedinţa foto. Victoria ne spune că Alexandra şi Cristi ţin foarte mult la independenţa lor şi mereu şi-au dorit să aibă o personalitate proprie, să nu fie etichetaţi, chiar dacă au părinţi foarte demni. „Şi-au dorit să fie personalităţi aparte şi astfel să fie percepuţi”.

Victoria Lupu este conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice, Catedra de economie şi relaţii internaţionale. Este autoarea a 12 publicaţii, şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Rusia „M. Lomonosov”, a mers la stagii în Statele Unite ale Americii, în Franţa, România. Îi place activitatea pedagogică, dar între timp a făcut şi Facultatea de Psihologie, pentru care are un interes sporit. Îi este utilă şi în discuţiile şi relaţia cu copiii.

„Soţia unui tâmplar, a unui profesor universitar, a unui politician are aceleaşi funcţii de bază, şi anume să fie soţie”

Pe lângă rolul de mamă, soţie, profesor, Victoria Lupu a gustat şi din misiunea de prima doamnă a Republicii Moldova, în perioada decembrie 2010-martie 2012, în care liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a deţinut funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova. „Nu a fost nimic deosebit. Nu am sesizat vreo diferenţă, cum a fost până la acea perioadă, dar şi după. Am mers la toate ceremoniile unde era nevoie de prezenţa şi îndeplinirea anumitor funcţii. Soţia unui tâmplar, soţia unui profesor universitar, soţia unui politician are aceleaşi funcţii de bază, şi anume să fie soţie. Ai anumite obligaţii, responsabilităţi”.

Familia pentru Victoria reprezintă relaţia pe care o zideşte în raport cu soţul, copiii, părinţii. „Este foarte frumos atunci când în familie sunt câteva generaţii. Copiii văd lucruri bune şi la bunici. Tatăl meu îmi spune deseori: Ce fericită eşti că ai fată şi băiat. Eşti o mamă împlinită. Ai o mare avere spirituală. Îmi place această apreciere. Vedeţi, când este vorba de familie, se apreciază ceea ce este în interiorul acesteia: atitudinea, sprijinul, armonia din familie, felul în care sunt soluţionate problemele apărute”, povesteşte Victoria.

„Încerc să protejez spaţiul privat al familiei”

Fiecare familie are nevoie de un spaţiu privat, iar ea are grijă să-l protejeze. „Nu am nevoie de o mai mare afirmare prin intermediul unei vieţi publice. Am un principiu de care ţin cont mai mulţi ani. Atunci când în familie o persoană este publică, foarte publică, pentru că statutul social îţi impune în fiecare zi să fii pregătit, să apari pe sticlă, să participi la emisiuni, cea de-a două jumătate neapărat trebuie să fie cea care are grijă de cămin, să asigure intimitatea familiei”.

„Eu sunt cea care protejez acel spaţiu privat al familiei. Este foarte important pentru orice familie, indiferent de statutul social al acesteia. Este această zonă care aparţine doar membrilor familiei şi nimănui altcuiva. Este important să o avem, şi eu ţin foarte mult la acest spaţiu privat şi într-adevăr îl protejez. Simt această necesitate, ca mamă, ca soţie, să acord sprijin familiei. În acest spaţiu noi ne regăsim, ne recreăm, ne relaxăm”.

Şi pe viitor Victoria îşi propune să descopere mai multe lucruri, are perspective şi preferă să pună o virgulă şi nu punct în ceea ce face. „Evit să folosesc cuvântul împlinită. De fiecare dată, în fiecare etapă, îmi dau seama că mă realizez. Când spui că ai realizat ceva, procesul de cercetare, de studiere parcă e stopat, nu mai merge. Odată ce se schimbă copiii mă schimb şi eu. Odată cu maturizarea lor, îmi schimb şi eu atitudinea faţă de ei. Şi relaţia în cuplu nu este una exactă, are etapele sale, evoluţii. Nu este simplu, dar interesant”.

Text de Valeria Viţu

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 4 (6) din 2014

Share:

Articole recomandate