Cu ochii mari, scăldați în primăvară
Cu zâmbet dulce ascuns în fiecare floare
Cu suflet cald și vise colorate
Prințesa Eva – o bijuterie rară!
M-a întâlnit cu o privire curioasă și un zâmbet naiv. Orice fetiță la vârsta ei mi-ar fi adresat zeci de întrebări, dar nu și Eva. Urmărea cu atenție cum pregăteam ultimele detalii pentru ședința foto, iar mămica îi aranja părul. Nu a spus o dată că o doare sau că a obosit și practic îmi citea în priviri ce doream s-o rog. Timp de o oră a cochetat cu aparatul foto ca un model profesionist și a vorbit doar când a fost întrebată de vise și de dragostea față de mămica ei. Am aflat că are vise frumoase și o dorință deosebită pentru aniversarea celor 5 anișori, care îi omagiază astăzi.
Prințesă nu doar la chip, dar și la atitudine
Îi plac prințesele și rochițele cu voaluri, dar și coronițele, diademele și floricelele, cu care să își pună în evidență părul. Culoarea roz predomină în garderoba Evei, iar hăinuțele le alege cu mare atenție și asemănătoare cu cele ale mamei. Și pentru că o prințesă trebuie să fie un exemplu în toate, are și un comportamentul de invidiat. Nu vorbește neîntrebată, vorbește încet ca să nu-i deranjeze pe cei din jur și are mult, multă răbdare. Ascultătoare și foarte emotivă, mica prințesă este profund marcată și influențată de membrii familiei, în special de mama Cristina. Îi place mult să dăruiască celor dragi atenție și îmbrățișări. Eva iubește frumosul și posedă o aristocrație naturală, pe care am reușit să o surprindem în pozele neregizate de la ședința foto. Doar privirea cochetă pe care o ascundea printre flori, scotea la iveală trasaturile pure ale unei prințese adevărate. Este interesată de artă și, chiar dacă încă e mică, de estetică. Îi place să asorteze hăinuțele și abia așteaptă să poată încălța pantofii cu tocuri ai mamei.
Mama este câtecul din sufletul Evei
Odată cu venirea pe lume a Evei, mămica acesteia, Cristina, nu doar că și-a dedicat viața copilei, dar a devenit un cântec, pe care mica prințesă îl învață și îl face zi de zi mai frumos. Anume mama, expertul hair, botox, Cristina Codreanu, directorul Queen Look Beauty Studio, este exemplu pentru Eva. O copiază în toate și este atentă la orice succes al mamei. O încurajează și o ajută prin faptul că este foarte ascultătoare și independentă. Ba mai mult, este și o sursă de inspirație pentru mămica ei, care recunoaște că Eva este mult mai feminină și mai manierată decât a fost ea în copilărie.
Cea mai mare dorință a Evei este... să fie ca MAMA
Mama este o sursă continuă de inspirație pentru Eva. Așa că dorința care și-a pus-o prințesa cu ocazia zilei de naștere a fost inspirată tot de idealul ei. După ce mama Cristina a apărut pe o copertă a unei reviste pentru femei, Eva a fost foarte impresionată și a făcut tot ce știa că este corect și frumos, doar ca sa ajungă ca MAMA, pe coperta unei reviste.
Viitorul acestei prințese nu poate fi decât unul legat de artă
Eva a decis că viitorul ei va fi unul cu multe apariții prin reviste pentru că își dorește foarte mult să devină model și artist internațional. În acestă ordine de idei, mămica și Eva au ales deja o agenție de modeling pentru copii, un studio de dans și un curs de actorie pentru copii. Orice ar alege prințesa Eva, mămica Cristina o va susține, pentru că mama este mereu alături de fiică în călătoria ei prin viață. Ea este un sprijin emoțional, un umăr pe care să plângi, un ghid, un profesor, o sursă de inspirație și un luptător pentru fericirea fiicei.
Foto: Studioul Foto d'Or