Cum cresc adevăraţii lideri? Aflăm de la familia Ceaicovschi

Nu-şi aminteşte să mai fi avut vreodată atâţia fluturi în stomac ca în acea zi. Îmbrăcat la patru ace, cu pantofi lustruiţi şi cu un buchet imens de flori în mână, Dumitru păşea semeţ alături de mama sa, de-ţi părea că nu atinge pământul. Vântul îi juca în aer părul castaniu proaspăt tuns. Soarele îi mângâia pielea catifelată şi ochii pătrunzători. El era tot numai un zâmbet. Un zâmbet larg, care lasă gropiţe cochete în obraji. Ai fi spus că e Justine Timberlake. 

Dumitru a mers în clasa întâi ca şi cum ar fi început o viaţă de om matur. Şi poate s-ar fi simţit altfel, dacă nu ar fi surprins ochii mamei, care jucau în lacrimi, la intrarea în curtea şcolii. Atunci a înţeles că este mare deja, că nu poate să-şi dezamăgească părinţii şi că toate calificativele din carnetul de la grădiniţă trebuiau să se transforme în note de zece în agendă.

Cu poftă de carte şi mari aşteptări, Dumitru a păşit încrezător pragul şcolii. Acel loc despre care părinţii şi fratele său mai mare i-au povestit cu atâta drag până atunci. Acolo unde i s-a promis că va învăţa tot ce-i trebuie pentru a reuşi în viaţă. Emoţiile l-au stăpânit o zi. După care, fiind o fire extrem de sociabilă, Dumitru a găsit limbaj comun cu toţi colegii şi profesorii, astfel încât şcoala i-a devenit a doua casă.

Pentru părinţi primul sunet de clopoţel însă a dat startul unei vieţi mai zbuciumate, în care dimineţile îi găsesc în drum spre şcoală, iar serile – aplecaţi deasupra cărţilor. E ca şi cum ar fi mers din nou în clasa întâi. Pentru a treia oară. Deja cu mai multă încredere, însă cu aceleaşi emoţii ca la început.

Şi-ar fi permis să angajeze un repetitor, care l-ar fi ajutat la prepararea lecţiilor, însă Zinovia Ceaicovschi consideră că primii ani de şcoală sunt cei mai importanţi şi nimeni n-ar ghida mai bine copilul la început de drum decât părinţii.

„Ciclul primar este cel mai important. De aceea, acum vrem să nu ne scape vreun detaliu şi să clădim un fundament solid pentru tot restul vieţii”, spune mama sa. Şi părinţii ştiu ce spun. Atât Zinovia Ceaicovschi, directoare a unui centru modern de imagistică, cât şi Tudor Ceaicovschi, un prosper om de afaceri, ştiu din propria experienţă cât de mult contează studiile pentru o carieră de succes.

Au hotărât să-l înscrie pe Dumitru la şcoală după ce va împlini 7 ani. „Atunci când copilul este pregătit fizic pentru a face faţă sarcinilor de la şcoală, când devine mai responsabil şi conştiincios. Este o poziţie susţinută de mulţi specialişti şi un adevăr dovedit de primul nostru fecior, Alexandu ”, spune Zinovia Ceaicovschi.

N-au căutat mult timp şcoala potrivită, deoarece testase mai multe anterior. Şi-au oprit alegerea la Liceul Teoretic „Orizont”, pe care îl frecventează şi Alexandru. Dumitru a îndrăgit şcoala până a o vedea, tocmai pentru că acolo merge şi fratele său, pe care îl adoră. „Ne-am dorit o şcoală prietenoasă copilului, cu profesori calificaţi şi condiţii bune de studii. O şcoală în care se ţine cont de confortul psihologic al copilului. Iar asta înseamnă şi un număr mic de elevi în clasă, pentru ca profesorii să poată acorda atenţia necesară fiecărui copil, să le altoiască dragostea de carte şi să le dezvolte potenţialul”, spune Zinovia Ceaicovschi. Prima săptămână de şcoală i-a convins că au făcut o alegere potrivită. Dumitru a venit acasă plin de entuziasm şi idei creative. Gata să mute şi munţii din loc.

 „Mă numesc Dumitru. Tata îmi spune Dumitrel, iar mama – Dumitraş. Tradus din greacă, numele meu înseamnă „mama pământului” şi este cel mai frumos dar pe care mi l-au putut da părinţii la naştere. Acest nume a fost purtat de poeţi, compozitori, scriitori şi domnitori vestiţi. Şi eu vreau ca lumea să ştie de mine şi sunt convins că în curând îmi vor auzi numele. Pentru asta voi învăţa bine şi voi munci enorm”. Aşa s-a prezentat Dumitru în prima zi de şcoală, sensibilizând-o pe învăţătoarea sa, doamna Sorina. Nimeni din cei care îl cunosc pe Dumitru nu pune la îndoială că va ajunge o mare personalitate, aşa cum m-a convins şi pe mine în mai puţin de-un sfert de oră. „Dumitru e un lider înnăscut, ceea ce facem noi ca părinţi e să-i menţinem viu interesul şi dorinţa de a avansa. Pentru asta îl tratăm mereu ca pe un om matur, ţinem cont de părerea lui şi folosim forţa argumentului atunci când e nevoie să-l convingem de anumite lucruri”, ne spune Zinovia Ceaicovschi.

Dumitru nu o dată şi-a uimit părinţii cu aptitudinile sale. Un caz recent i-a pus pe gânduri şi i-a făcut mai atenţi la promisiuni. Tatăl său urma să plece într-o deplasare de serviciu peste hotare, iar Dumitraş ţinea morţiş să-l însoţească. Ca să scape de cicăleli, capul familiei i-a zis în glumă că îl va lua cu el doar dacă va citi un alineat în limba rusă din ziarul de pe masă. Era sigur că Dumitru nu ştie alfabetul chirilic şi că nu va putea lega nici două cuvinte. Dumitru însă n-a stat deloc pe gânduri. S-a aşezat pe canapea, a întins ziarul pe picioarele încrucişate, aşa cum o face tata, şi a citit cu glas tare, cu încredere, articolul în limba rusă. Pentru o fracţiune de secundă i-a lăsat muţi de uimire pe toţi cei din odaie. Ştiau că băiatul lor citeşte în engleză, pentru că o învaţă. Dar în limba rusă? „Păi, am rugat-o pe verişoara mea să mă înveţe alfabetul rusesc, pentru că voiam să citesc instrucţiunea unui joc. Aşa am învăţat singure literele, apoi şi unele cuvinte”, a explicat el cu mândrie.

Mai nou, şi-a lăsat părinţii fără replică după ce a cântat la karaoke piesa din coloana sonoră a filmului „Titanic”. Un adevărat Ceaicovschi! A îndrăgit atât de mult acest cântec, apoi şi filmul, încât a hotărât să devină scafandru, ca să elucideze misterul scufundării vasului, renunţând astfel la meseria de agent secret. Profitând de tableta pe care tocmai o primise în dar, Dumitru a început să studieze istoria Titanicului şi recunosc că m-a lăsat şi pe mine fără replică cu avalanşa de informaţii pe care o deţine.

La numai 7 ani, Dumitru ştie să navigheze în Internet ca un hacker adevărat şi nu există întrebare la care n-ar găsi răspuns. După ce a vizitat împreună cu părinţii Muzeul de Ştiinţe din Spania, Dumitru şi-a propus să devină savant. „E atât de captivantă meseria asta. Poţi face diverse cercetări şi descoperi lucruri uimitoare despre care lumea nici nu ştie”, zice el.

La grădiniţă, acasă, iar acum şi la şcoală, toţi îl numesc „argint-viu”. Şi asta pentru că Dumitru nu stă locului cât îi ziulica de mare, învaţă totul din mers şi ştie cum să facă astfel încât tot universul să se învârte în jurul lui.

„Încercăm să-i mai temperăm elanul, să-l disciplinăm şi să-l responsabilizăm. Prin forţa propriului exemplu să-i demonstrăm că doar prin muncă poţi obţine performanţele dorite”, ne spune Zinovia Ceiacovschi. „Aşa l-am educat pe Alexandru. L-am învăţat să înveţe şi să fie disciplinat şi acum culegem roadele. Este unul dintre cei mai buni elevi din clasă. La ai săi 16 ani este independent şi responsabil, încât demult nu mai e nevoie să-i verificăm temele”, ne mai spune mama.

De când a început anul şcolar, ziua de lucru a lui Dumitru este intensă şi se împarte între şcoală, bazin şi pregătirea temelor pentru a doua zi. Pentru el şcoala este ca un serviciu – dacă îşi face bine treaba, este răsplătit cu note mari în agendă. Deşi uneori are multe teme de pregătit, Dumitru le termină într-o oră sau două, pentru că abia aşteaptă să citească din cărţile lui preferate cu poveşti. Cina este momentul sfânt al zilei, în care toată familia se întruneşte ca să discute, mai ales despre succesele de peste zi, despre planurile de viitor sau, pur şi simplu, să râde de vreo nouă ispravă a mezinului. “Aşa, în sânul familiei, copiii se simt protejaţi, încurajaţi pentru ca a doua zi să fie mai buni, dar, în primul rând, mai fericiţi”, ne spune Zinovia Ceaicovschi. Şi acesta este, probabil, doar unul din secretele succesului în familia Ceaicovschi.

Text de Natalia Costaş

Articol publicat în revista Odoraş, nr. 7 (76), 2014