Laura Muravschi - o adevărată business lady

Laura Muravschi  - o adevărată business lady

Deşi ea spune că este o femeie dură, puternică, calculată şi raţională, eu am văzut-o afectuoasă, feminină şi foarte drăgăstoasă. Dar oare poate fi altfel, atunci când are alături doi omuleţi dragi, care reprezintă centrul universului, iar orice mişcare, gest sau cuvânt este semnul unei mari iubiri tridimensionale dintre ei trei – soţ-soţie-fiică?

Protagonista mea este Laura Muravschi. Pentru marea majoritate – este femeia care a dat blănurilor de lux un singur nume “Braschi”, iar pentru mine, este mama care a acceptat provocarea să-mi povestească despre cum e să fii femeie de afaceri, soţie iubitoare şi mamă de adolescentă într-o singură persoană.

Este o adevărată provocare acest interviu, în contextul în care nu am găsit în arealul mediatic moldovenesc prea multe informaţii despre Laura Muravschi.

Nu prea apar în presă, pentru că, în primul rând nu cred că am ajuns la apogeul carierei pentru a fi mediatizată. În al doilea rând, sunt o persoană sociabilă, dar nu şi publică. Sinceră să fiu, nici nu ştiu cum să pozez în faţa camerelor, aşa că la subiectul acesta sunt minimalistă.

Minimalistă, dar cu fler în afaceri. Mai exact, o adevărată business lady. Care sunt calităţile care v-au format?

Înainte de a deveni femeie de afaceri a trebuit să îmi călesc încrederea, integritatea, perseverenţa, persuasiunea, dar cel mai important, răbdarea. Nu în zadar se spune: cu răbdarea treci şi marea. Business-ul a venit mai târziu.

Adică, business-ul este o chestie care se învaţă?

Nu chiar! În cazul meu, cred că capacitatea de a administra o afacere e o caracteristică înnăscută, însă abilităţile de a o dezvolta le-am dobândit prin studii permanente. Sunt într-o continuă dezvoltare. Citesc, discut cu oamenii din domeniu, particip la expoziţii şi seminare internaţionale de business de profil, vânzări, contabilitate, marketing şi relaţii cu publicul.

Aveţi o afacere de lux, care vă reprezintă. Chiar şi numele vă este asociat cu cel al blănurilor Braschi. De ce anume blănuri?

Să dezvolţi un business de lux în Republica Moldova este foarte greu, necesită muncă grea, răbdare şi experienţă. De aceea, chiar şi după ani de muncă, pot spune că încă suntem la început. Deşi ideea de a vinde blănuri de lux a fost spontană, dintotdeauna am ştiut că vreau să fac business într-o ramură de lux. Aceasta mă fascinează din copilărie.

Ce face Laura Muravschi atunci când nu face business?

De toate câte un pic, pentru plăcerea sufletului. Citesc mult în timpul liber. Sunt înnebunită după filme bune. Dar, cel mai mult îmi place să călătoresc cu familia. Avem chiar şi o tradiţie – în ziua când sărbătorim data nunţii, obişnuim să plecăm în călătorii, de obicei, în locuri în care nu am mai fost anterior, pentru a savura iar şi iar luna de miere. Anul acesta am vizitat Dublinul (Irlanda), unde am avut ocazia să vedem şi concertul live al lui Andreea Bocceli. A fost ceva de neuitat.

Ceea ce am remarcat noi, este tandreţea şi dragostea care se menţine în familia dumneavoastră de atâţia ani. Cum vă reuşeşte?

Soţul meu Gheorghe, prin cumul, este şi unicul meu prieten adevărat. Îl iubesc, îl admir şi îl respect. Am fost colegi de clasă, probabil de aceea mi se pare că ne cunoaştem de-o viaţă… Zilnic, învăţăm unul de la altul, prin fapte, prin cuvinte, prin gesturi, să ne înţelegem, să ne iubim şi să ne respectăm… Gheorghe este şi el businessman. Se ocupă cu investiţii în sectorul agricol. Este pasionat de pescuit, de spining sportiv. Formăm o famile de moldoveni tradiţionali, care cred în Dumnezeu. Avem joburi diferite, dar interese comune, care se rezumă la dorinţa noastră de a pune copilul pe picioare.

Şi fiica?

Oooo! Despre ea aş vorbi ore întregi, mai ales că revista “Mame de Succes” este destinată acestui gen de confesiuni. Ana-Luiza, împlineşte anul acesta 17 ani. Este cea mai mare mândrie a mea. Un copil deosebit de inteligent, cu un caracter foarte puternic şi un talent deosebit în pictură. Are reuşite foarte frumoase la Şcoala Internaţională Cambridge din Cluj-Napoca, care se numeşte “Transilvania College”. Întodeauna am admirat-o în toate. Suntem foarte unite. Toată copilăria ei, până în momentul plecării  la Cluj, am petrecut-o împreună.

Atunci probabil aţi conştientizat careva lucruri pe care doar un părinte ajuns la această răscruce le simte...

Cu plecarea ei am simţit şi mai simt şi acum un gol enorm în suflet. Despărţirea a fost foarte grea, însă scopurile pe care şi le-a pus de mic copil, m-au făcut să fac şi eu o alegere… Primul an o vizitam la fiecare două săptămâni. Cu timpul am sesizat faptul că fetiţa mea, de fapt, nu mai e un copil, ci o personalitate conştientă, puternică şi foarte independentă. Am rărit vizitele. Însă am păstrat tradiţia ca în fiecare seară famila Muravschi să o petreacă în faţa skype-ului.

Din proprie experienţă ştiu că legătura dintre mamă şi fiică este una specială, mai ales în familiile cu un singur copil, or nu în zadar se spune că “mama cu fata, sunt cheia cu lăcata”.

Ai perfectă dreptate. Relaţia noastră este foarte strânsă şi armonioasă. Probabil se trage din copilărie, pe când aveam o legătură, la fel de frumoasă cu mama mea. Respectiv, când am ajuns şi eu mamă, mi-am zis că fiica mea trebuie să ştie că întotdeauna se poate baza pe mine şi, indiferent de deciziile pe care le va lua, eu o să-i fiu aproape. Ana-Luiza a înţeles asta fără cuvinte. Astăzi, primesc ca răspuns de la ea fapte frumoase, gânduri curate, multă dragoste şi stimă. Şi atunci când cineva mă întreabă cum mi-a reuşit această performanţă, îi răspund că nu e vorba de vreun secret anume. Copilului trebuie să îi spui că îl iubeşti şi te mândreşti cu el, şi nu doar să îi spui, ci şi să-i demonstrezi acest lucru, dar în acelaşi timp, să-l laşi să se descurce singur, şi să-i fii aproape în momentele când are nevoie de tine. E o lege valabilă pentru toţi, chiar şi pentru noi adulţii, pentru că indiferent de vârstă ai mereu nevoie de dragostea, susţinerea şi încurajarea părinţilor.

În această oridne de idei, cu ce set de valori a plecat fiica dumneavoastră de acasă?

Eu cred că am crescut un copil extraordinar de bun, cuminte şi cult. Cu toate că, Anei-Luiza posibil i-a fost greu cu mine, deoarece eu sunt o perfecţionistă înnăscută, iar standardele, cerinţele şi valorile mele au fost dintotdeauna foarte mari. Dar Ana-Luiza s-a descurcat dintotdeauna. Acum pot spune că fiica mea, trăind singură, deja ştie multe despre viaţă – cum să fie bună, să iubească oamenii şi animalele, natura, să aibă încredere în sine, să fie generoasă, chiar dacă nu toţi ceilalţi din jurul ei sunt astfel.

Ce aţi învăţat dumneavoastră de la ea?

Copilul meu m-a învăţat să mă bucur de fiecare moment din viaţă, să îl privesc altfel. Când era mai mică, ţin minte cum mă uitam la ea cât de fascinată priveşte la curcubeu şi cum se bucură ţopăind prin băltoacă cu picioruşele goale! Tot de la ea am învăţat să mă trezesc cu zâmbetul pe buze. E cel mai uşor lucru pe care putem să îl facem! Zâmbetul ne face mai frumoşi şi mai fericiţi. Ochiii copiilor găsesc frumuseţea acolo, unde adulţii o aşteaptă mai puţin.

Când aţi simţit mai acut ca niciodată că banala constatare “ce repede mai zboară timpul şi ce repede mai cresc copii” este veridica?

Dintodeauna! Dar din clipa când Ana-Luiza a plecat de acasă pentru a face studii, simt cum anii se transformă în săptămâni, iar săptămânile în zile…

De obicei, adolescenţa este o provocare pentru întreaga familie, pentru că vine cu părţile ei bune, dar şi mai puţin bune. În cazul dumneavoastră cum este?

Ana-Luiza îşi petrece adolescenţa departe de noi şi acest lucru a făcut-o să se maturizeze repede şi fără capricii mari.

Soţul dumneavoastră se înscrie în această simbioză … feminină?

Soţul meu este un dar de la Dumnezeu, care ne susţine în toate, se bucură împreună cu noi de toate clipele acestea frumoase. Între ei doi s-a format o relaţie mai mult decât perfectă. Gheorghe este mereu sensibil la nevoile fiicei, este iubitor, calm si protector. Sper din suflet ca această legătură tată-fiică să fie o bază solidă pentru timpurile când Ana-Luiza îşi va găsi jumătatea. Orice copil învaţă din propria familie cum ar trebui să arate o relaţie sănătoasă şi ce caracteristici sunt necesare pentru viitorul soţ, sau soţie. Un proverb foarte frumos spune că un tată „trebuie să fie primul erou al unui fiu şi primul model de bărbat al unei fiice”.

Cum se schimbă lucrurile într-o familie, din clipa când copilul părăseşte cuibul părintesc?

Pe noi ne-a unit şi mai mult. Suntem ca doi tineri îndrăgostiţi la început de drum. Dacă până acum am trăit pentru fiica noastră, acum cred că e cel mai potrivit moment pentru a trăi doar pentru noi doi.

Pe viitor…?

Mă văd alături de familie, fericită şi împlinită. Sună banal, însă doar starea care mi-o oferă aceşti doi oameni atât de importanţi din viaţa mea, îmi dă aripi pentru toate celelalte lucruri şi fapte, la care te-ai referit atunci când m-ai întrebat de viitor.

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 1 (7) din 2015

Adaugă comentariu