New Kids

Risc de apă pe program la Chișinău: ce avertizează ministrul Mediului

Risc de apă pe program la Chișinău: ce avertizează ministrul Mediului

Urmărește-ne pe Telegram

Descoperă cele mai noi noutăți, sfaturi practice și „cheat-uri” utile pentru părinți.

Capitala Republicii Moldova s-ar putea confrunta, în perioada următoare, cu o problemă similară celei întâmpinate deja de mai multe orașe din Ucraina, unde furnizarea apei potabile a fost trecută pe un program orar. Avertismentul vine din partea ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, care a atras atenția asupra vulnerabilității stației de captare ce alimentează municipiul Chișinău.

Ce spune ministrul Mediului despre riscul unei crize a apei

Potrivit oficialului, autoritățile de la Chișinău depun eforturi pentru identificarea unor soluții menite să garanteze furnizarea neîntreruptă a apei către populație, în cazul în care situația s-ar agrava.

„Nivelul apei în Nistru rămâne la cote minime alarmante. În Ucraina, în orașul Novodnistrovsk, Cernăuți și alte câteva localități, apa este deja livrată conform graficului. Prioritatea rămâne asigurarea neîntreruptă a cetățenilor cu apă potabilă. Unul dintre cele mai vulnerabile puncte este stația de captare care alimentează întreg municipiul Chișinău. Acum e nevoie să ne unim eforturile pentru a găsi soluții și a preveni o potențială criză", a declarat Gheorghe Hajder.

Ministrul a precizat că, în data de 28 septembrie, a purtat discuții cu reprezentanții S.A. „Apă-Canal Chișinău", cu cei ai Primăriei capitalei, precum și cu specialiști ingineri, în cadrul unei ședințe desfășurate pe platforma Centrului Național de Management al Crizelor, pentru identificarea unor soluții suplimentare care să asigure continuitatea alimentării cu apă.

„Doar prin colaborare vom reuși să rezolvăm această situație complicată. Monitorizăm în permanență situația și vom oferi tot sprijinul necesar autorităților publice locale și operatorilor de rețea", a mai adăugat oficialul.

Cum arată situația în orașele ucrainene afectate de secetă

Conform presei din Ucraina, în orașul Cernăuți apa este distribuită după un program stabilit, în intervalul 24 septembrie – 1 octombrie, ca urmare a secetei îndelungate și a reducerii limitei de captare a apei.

Potrivit publicației UA News, care citează Primăria Cernăuți, apa este furnizată zilnic în intervalele orare 06:00–10:00 și 18:00–22:00.

În restul zilei, presiunea din rețeaua de distribuție este diminuată, iar alimentarea poate fi întreruptă temporar, pentru a permite reumplerea rezervoarelor înainte de orele de consum maxim.

Restricțiile afectează cea mai mare parte a orașului Cernăuți, fiind vizate peste 70 de străzi. Potrivit sursei citate, măsura a fost adoptată după ce Agenția de Stat pentru Resursele de Apă din Ucraina a redus limita de captare alocată orașului.

De ce este vulnerabilă stația de captare de la Vadul lui Vodă

Stația de captare de la Vadul lui Vodă, construită în perioada anilor 1960-1970, nu a fost concepută pentru a funcționa la niveluri atât de reduse ale apei. Spre deosebire de stația de la Soroca, care preia apa din adâncime, cea de la Chișinău captează apa de la suprafață, fapt ce o face mai vulnerabilă în condițiile unui debit scăzut.

Pentru gestionarea situației, au fost luate mai multe măsuri tehnice. Din rezervele statului, prin intermediul Agenției de Rezerve Materiale, au fost alocate cinci pompe suplimentare pentru compania Apă-Canal Chișinău. De asemenea, a fost construit un baraj în zona stației de captare, menit să mențină nivelul apei la înălțimea necesară funcționării pompelor. Totodată, au fost identificate soluții tehnice care să permită funcționarea stației și în condiții de debit redus.

Situația hidrologică din Republica Moldova, în continuare critică

Nivelul apei din râurile Nistru, Prut și din mai multe cursuri de apă mai mici din Republica Moldova a scăzut considerabil, iar pentru sectorul Naslavcea-Camenca al Nistrului a fost emis Cod roșu de alertă hidrologică. În unele sectoare, debitul a ajuns la doar 10-15% din valorile normale.

Pe lângă situația critică înregistrată pe Nistru, o criză hidrologică severă afectează și râul Prut. Potrivit ministrului Hajder, nivelul lacului de acumulare Costești-Stânca a scăzut, într-o singură lună, cu 1,28 metri.

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis, pe 27 septembrie, avertizări hidrologice de Cod roșu, portocaliu și galben pentru mai multe sectoare ale râurilor din Republica Moldova.

Debitul apei pe Nistru, Prut și pe majoritatea râurilor mici va rămâne redus până pe 2 octombrie. Cetățenii și agenții economici sunt îndemnați să folosească rațional resursele de apă.

Republica Moldova se află sub stare de urgență în domeniile energetic și hidrologic începând cu 26 septembrie, pentru o perioadă de 60 de zile.

Distribuie:
like
1
dislike
0

Articole recomandate