Acțiune la Chișinău prin care se îndeamnă oamenii să iasă la făcut mișcare și la strâns gunoiul din parc

Acțiune la Chișinău prin care se îndeamnă oamenii să iasă la făcut mișcare și la strâns gunoiul din parc

Plogging – așa se numește o nouă mișcare de amploare caracterizată prin faptul că oamenii fac jogging (alergat mai lent) și totodată adună deșeurile aruncate la nimereală de alții. Această acțiune are două scopuri, amblele cu beneficii enorme pentru sănătate – ne mișcăm, deci ardem calorii, ne odihnim de tehnologii, și adunăm gunoiul din localitatea în cale locuim, făcând astfel ca mediul încpnjurător să fie mai curat și mai sănătos.

O astfel de acțiune se preconizează a avea loc în Chișinău, în Parcul Valea Morilor, în această duminică, 27 mai. Ideea a pornit de la redactorul-șef al Odoraș, Mariana Galben, căreia îi place mișcarea, mai ales plimbările lungi pe aleile de la Valea Morilor și care a observat că deși acolo sunt multe urne de gunoi, oricum prin pădure se găsesc diverse deșeuri – de la ambalaje pentru înghețată, până la butelii de plastic de la apă și alte băuturi, până la pahare de unică folosință.

În context, încercând să promoveze un mod sănătos de viață, Mariana Galben a dorit să combine mai multe lucruri – oamenii să iasă la mișcare într-o dimineață de weekend, să adune gunoi, apoi să socializeze la o cafea sau un ceai. „Constat cu regret că socializez foarte mult online și foarte puțin offline, dar totuși cea mai plăcută energie o primim de la oameni nu de la tehnologii”, a scris Mariana în postarea de promovare a evenimentului.

Astfel, sunteți îndemnați să ieșiți duminică la ora 9.00 în parc. Întâlnirea are loc în parcarea de la intrarea în Moldexpo. Toți doritorii pot lua cu ei mănuși și poate un sac de gunoi, deși organizatorii vor încerca să asigure cele necesare.

Detalii despre eveniment vedeți AICI.

 

Foto simbol: thehauterfly.com

Adaugă comentariu