Detalii neștiute din culisele concursului Miss Naturalețe 2017, organizat de Antos Cosmetică Naturală
- 2017-10-16
- 5634
Concursul Miss Naturalețe, organizat de Antos Cosmetică Naturală și ajuns la cea de-a doua ediție, a culminat aseară cu un eveniment de zile mari. 12 tinere, selectate în baza votingului online dintr-un total de aproape 300 de participante, au urcat pe podium. Și doar trei dintre ele, conform condițiilor concursului, au mers acasă cu premii – o vacanță de cinci zile în Italia, seturi de lenjerie Cellin, abonamente la fitness, consultația nutriționistului și desigur seturi de cosmetică Antos pentru un an de zile tuturor participantelor.
Organizator la tot ce s-a petrecut în seara zilei de ieri într-un local select din capitală a fost Tatiana Ustica, director Antos Cosmetică Naturală Moldova. Toți o cunoaștem ca pe o promotoare a frumuseții naturale în țara noastră, ceea ce știu mai puțini este faptul că această femeie a devenit recent mămică, dar acest fapt nu a împiedicat-o să organizeze "ca la carte" un eveniment atât de frumos. Cât de grea a fost această provocare și cum a reușit să îi facă față am aflat de la ea:
Comparativ cu prima ediție a concursului Miss Naturalețe, cea de-a doua s-a dat mult mai greu. De ce? Primul concurs a fost un parteneriat frumos cu prezentatoarea TV Lilia Ojovan, respectiv sarcinile au fost împărțite în două. Acum totul a depins numai și numai de echipa Antos, iar asta a presupus o sumedenie de sarcini – plasarea pozelor, care a durat destul de mult, pentru că multe doritoare nu corespundeau cerințelor având gene false, botox etc. A trebuit să discutăm în particular cu fiecare participantă rugând să ne expedieze poze care corespund cerințelor. Într-un final la concurs s-au înscris aproape 300 de participante. Apoi a urmat cea mai grea perioadă în desfășurare a acestui concurs și anume să fim responsabili de votingul corect. Din păcate multe voturi au fost fraudate printr-un program care permitea să votezi de mai multe ori folosind același IP. Pe site, între timp, au apărut feedback-uri în care am fost acuzați că nu am fi selectat corect finalistele, respectiv, țin să menționez faptul că Antos Cosmetică Naturală nu are nici un interes să ofere cuiva prioritate. Asta ar fi însemnat să batem pasul pe loc și să promovăm aceleași fețe. Noi ne-am dorit să atragem în concurs oameni noi care nu au folosit niciodată anterior cosmetica noastră, astfel să mărim lista de beneficiari.
Apoi a trebuit în baza voturilor să alegem 13 finaliste. De ce 13? Pentru că îmi place această cifră. Chiar nu demult îi spuneam soțului că vreau să dezrădăcinez mitul că 13 e o cifră cu ghinion. Doar că tot ieri am aflat vestea că cea de-a 13 participantă a devenit mămică de băiat. A schimbat coronița de Miss pe un titlul mult mai important - cel de mamă. A fost și o vizită a tuturor participantelor la magazinul Antos unde le-am testat tenul și le-am oferit cosmetică naturală pentru o jumătate de an ținând cont de particularitățile fiecărui ten în parte.
Concursul propriu-zis a durat aproximativ două luni. A început cu momentul când am lansat pe facebook anunțul că dăm startul celei de-a doua ediții a evenimentului Miss Naturalețe invitând toate doritoarele să trimită poze cât mai naturale, și a finalizat aseară cu momentul culminant când a fost anunțată câștigătoarea Miss Naturalețe 2017.
Surpriza serii a fost nu una, ci mai multe. În primul rând m-a surpins faptul că am avut o sală plină de oameni, iar cel mai mare coșmar al meu pe care l-am visat cu o noapte înainte și anume că vor veni doar trei oameni la eveniment, nu s-a adeverit. A doua mare surpriză a fost faptul că directorul general Antos Cosmetică Naturală, Giulio Mortara, a vorbit pentru prima dată în limba română, ținând să mulțumească tuturor pentru că au dat credit de încredere cosmeticii naturale. Și ultima, dar nu cea din urmă, a venit tot de la dumnealui. El a invitat toată echipa în laboratorul său, promițând să creeze fiecăreia dintre noi câte un parfum personalizat. Eu zic că aceasta este o răsplată binemeritată pentru membrii echipei, care au muncit mult, de multe ori peste program și în week-end-uri, fără a ține cont de faptul că acasă îi așteaptă soții și copiii, iar una din colege mai e și însărcinată.
Am făcut o pauză de doi ani dintre primul și al doilea eveniment Miss Naturalețe pentru că organizarea unor asemenea concursuri implică anumite cheltuieli. Este adevărat că ideea a început să se coacă din vara anului trecut, dar din momentul când Antos Cosmetică Naturală din Moldova a trecut la autogestiune a trebuit să adunăm buget suficient pentru a ne putea permite un asemenea eveniment.
Cea de-a treia ediția a concursului Miss Naturalețe planific să o organizez la vara viitoare, neapărat în sânul naturii. Îmi doresc ca acest concurs să fie anual, și mai mult chiar, să includă participante atât din Moldova, cât și din Italia. Totul este la nivel de idee, una îndrăzneață zic eu, dar sunt mai mult decât sigură că vom reuși.
Câștigătoarea Miss Naturalețe 2017 Alina Carauș este o tănără de 20 de ani care i-a frapat pe toți cu frumusețea, dar și cu inteligența sa. Sper să ținem legătura și în continuare la fel cum o fac cu Alina Saharneanu - Miss Naturalețe 2015, de care nu ne desparte nici distanțele mari, ea fiind la moment stabilită împreună cu soțul în Germania.
Știind că am născut de curând (în perioada când concursul deja demarase), multă lume mă întreabă cum am reușit să fac față unei sarcini cu probleme, unei nașteri, iar ulterior unui bebeluș pentru care concursurile de frumusețe în care este implicată maică-sa îi sunt la degetul lui mic. Eu zic că a fost o nebunie curată din partea mea. Mai mult chiar, în această perioadă, băiețelul meu a reușit să prindă o viroză urâtă, ceea ce a însemnat vizite la medici și întâlniri de afaceri ziua și lucru la calculator în timpul nopții. Acum când privesc în urmă înțeleg că totul a fost posibil datorită soțului și mamei, care m-au înțeles și m-au ajutat în aceste momente dificile.
Foto: facebook, unica.md