O nouă şezătoare pentru mame, cu daruri şi sfaturi preţioase
- 2016-04-26
- 5272
La 25 aprilie, în jur de 150 de mame s-au adunat la o nouă ediţie a Şezătorii Mamelor, organizată de revista Odoraş. Despre sănătatea corpului, dar şi a sufletului, femeile au discutat cu un medic şi un preot.
La evenimentul curent s-a discutat despre paraziţi, cei intestinali şi cei din părul copiilor. Mamele au aflat de la Angelica Jardan, medic gastroenterolog-pediatru despre tipurile viermilor intestinali, simptomele pe care le manifestă un copil în caz de infectare, măsurile de precauţie şi tratament. De asemenea, am aflat despre câteva soluţii pentru a scăpa de aceştia, de la Eric Favre. Diana Vizitiu, reprezentant Sodimed, a vorbit despre paraziţii din părul copiilor – păduchii, şi a dezminţit faptul că aceştia ar fi întâlniţi mai mult în cazul copiilor murdari. Ea a recomandat Parasidose, pentru a scăpa de ei fără mult chin.
Pentru că suntem în săptămâna mare, în prag de Paşte, echipa de la Odoraş l-a invitat pe preotul Maxim Melinti, paroh al bisericii din Ghidighici, pentru a aborda şi unele aspecte mai duhovniceşti. Părintele le-a vorbit mamelor despre o mulţime de lucruri interesante şi a venit cu o abordare mai diferită asupra „dreptului” mamei de a intra în biserică în anumite situaţii, despre botez, sărbători pascale etc. Cu detalii despre cele discutate vom reveni într-un articol mai amplu.
Un grup de copilaşi-îngeraşi de la Do-Re-Micii, cu lumânări în mâini şi sufletele curate, au cântat câteva colinde pascale şi au sensibilizat mamele prezente la eveniment.
Tradiţional, am avut un mic târg, cu jucării hand made de la Lola’s Craft şi Olga Colun Craveţ, precum şi hăinuţe pentru copii, fabricate în Moldova de la MaxiKids.
Toate mamele au primit cadouri frumoase de la Odoraş, Helen Harper (Becor), Teo Bebe, Equilibra şi Chicco, iar norocoasele au putut câştiga premii speciale la tombolă. La eveniment ne-am bucurat şi de o degustaţie de ceaiuri de la Poienele Moldovei.
Următorul eveniment va avea loc în a doua jumătate a lunii mai. Intrarea la Şezătoarea Mamelor este gratuită, în bază de înregistrare.