Odoraș.

Odoraș.

Horoscop săptămânal 28 februarie – 6 martie

Horoscop săptămânal 28 februarie – 6 martie

Contextul astrologic al acestei săptămâni susține foarte mult zona de sănătate. Este chiar o perioadă favorabilă vindecării cu care rar ne este dat să ne întâlnim și spun asta pentru că avem parte de o Lună Nouă, dar și de o conjuncție între Soare și Jupiter, ambele în zodia Pești, zodia vindecării. Previziunile următoare sunt valabile atât pentru zodia în care v-ați născut, cât și pentru zodia de ascendant scrie csid.ro

Luna Nouă se petrece chiar în sectorul sănătății tale. Deci ai toată susținerea Universului să te vindeci de probleme de sănătate care ți-au dat bătăi de cap, dar și să ameliorezi afecțiuni cronice. De altfel, te poți preocupa și de problemele de sănătate ale celor dragi mai mult ca de obicei. Recomandarea astrelor este să incluzi în schemele de tratament și remediile naturiste, homeopate, dar și tehnicile de relaxare, de respirație, să faci yoga și meditație. Vei observa o reală îmbunătățire a stării generale. În plus, ține cont că poți fi ajutat de gândirea pozitivă, de practicile spirituale și chiar și de o rugăciune rostită din suflet. Fă-ți un program săptămâna aceasta pentru că Mercur, guvernatorul sănătății tale, este conjunct cu Saturn și ai toate șansele să te ții de el ca la carte.

 Taur/Ascendent Taur

Săptămâna aceasta, atât Venus, cât și Marte, planetele responsabile cu sănătatea ta, se află în conjuncție cu Pluto, aspect care ar putea să te susțină dacă vrei să renunți la un viciu sau să tai din rădăcină un obicei prost care îți afectează sănătatea. Poate vrei să-ți schimbi rutina zilnică, să începi o dietă, să te odihnești mai mult sau să faci sport. Orice ai decide, niște principii legate de sănătatea și stilul tău de viață trebuie schimbate și acum poți profita de contextul astrologic să te îndepărtezi de tot ce este nociv pentru tine. În plus, s-ar putea ca stresul profesional să fie destul de mare și chiar să simți nevoia de relaxare, poate de un concediu.

Gemeni/Ascendent Gemeni

Mercur, guvernatorul tău, se află în conjuncție cu Saturn așa că vrând, nevrând va trebui să te responsabilizezi cu privire la sănătatea ta.Întâlnirea dintre Venus, Marte și Pluto, practic toți cei trei guvernatori ai sănătății tale, într-un sector responsabil cu pierderea de energie te poate slei de puteri. Poți fi mai vulnerabil în fața bolilor. Totodată, aspectul în sine te poate ajuta să-ți dai seama care este motivul acestor pierderi de energie și astfel să le stopezi. Este foarte probabil să fi acumulat niște frici în ultima perioada și din cauza stării emoționale intense să nu poți dormi sau să nu te odihnești cum trebuie.

O saptăpmână favorabilă rezolvării problemelor de sănătate

Rac/Ascendent Rac

Nu aș zice că este o săptămână foarte problematică pentru tine, ci mai degrabă te stresezi pentru alții sau te preocupi de sănătatea unor persoane dragi. Dacă știi că te confrunți cu o problemă de sănătate cronică, atunci da, ar trebui să-i acorzi mai multă atenție și să te odihnești mai mult. Totodată, evită să faci excese alimentare! Jupiter, guvernatorul sănătății tale, se află în conjuncție cu Soarele și cu Luna, stăpâna ta. Orice neliniște, orice stare de moleșeală și oboseală ai avea, va trece dacă vei gândi pozitiv și te vei odihni. Ai o mare deschidere către zona de spiritualitate în perioada aceasta, așa că profită. Mai mult de atât, ai ocazia săptămâna aceasta să schimbi niște principii legate de sănătate astfel încât să-ți îmbunătățești starea generală.

Leu/ Ascendent Leu

În sectorul sănătății tale ai parte săptămâna aceasta de o triplă conjuncție, între Venus, Marte și Pluto, așa că ai grijă să nu devii ipohondru. Îți poți activa frici, cu toate că acest context te poate ajuta să le și înlături definitiv. Dacă ai ignorat o problemă de sănătate, acum s-ar putea să fii nevoit să te confrunți cu ea pentru a o vindeca. Ai grijă la nivelul de stres și la tendința de a munci peste program. De asemenea, ai grijă să nu te accidentezi la locul de muncă. Astrele îți recomandă în continuare să-ți schimbi stilul de viață, pornind de la alimentație și până la programul de somn. Este o perioadă bună să începi să faci sport. Luna nouă ajută la corectarea alimentației

Fecioară/Ascendent Fecioară

Mercur, guvernatorul tău, este în conjuncție cu Saturn chiar în sectorul sănătății tale, așa că te poți aștepta la o săptămână mai agitată, cu mult stres, la locul de muncă. Contextul îți cere să te responsabilizezi vizavi de sănătatea ta. Nu vei putea ascunde o problemă și nici nu vei putea să o ignori, așa că dacă știi că ea există, atunci o vizită la medic și niște analize ți-ar prinde chiar bine. Mai multă atenție li se cere nativilor care au probleme de natură cardiovasculară. Pe de altă parte, tehnicile spirituale și terapiile alternative se pot dovedi eficiente pentru ameliorarea și vindecarea problemelor deja existente.

Balanță/Ascendent Balanță

Tu ai parte de Luna Nouă și de conjuncția Soarelui cu Jupiter chiar în sectorul sănătății tale, aspect deosebit de puternic care te ajută să depășești o problemă avută sau să începi un tratament care va da rezultatele dorite. Contextul te susține foarte mult să începi un nou stil de viață, poate să începi o dietă sau cel puțin să mănânci mai sănătos. Și tu ești susținut de astre să apelezi la metodele alternative de vindecare, iar sfatul meu este să faci tot posibilul să gândești doar pozitiv.
Mercur, guvernatorul sănătății tale, este conjunct cu Saturn, iar acest aspect îți poate aduce o stare interioară mai apăsătoare și tendință de a vedea doar partea goală a paharului.

Scorpion/Ascendent Scorpion

Ambele planete care-ți guvernează sănătatea, Venus și Marte, formează o conjuncție cu Pluto, guvernatorul tău. Acest aspect îți poate aduce o mare putere interioară pentru a depăși orice neplăcere, dar și multă tensiune la nivel psihic. Poate din cauza unei avalanșe de gânduri care nu-ți dau pace sau din cauza unor decizii pe care trebuie să le iei. Săptămâna aceasta este important să ai grijă la deplasări, la mijloacele de transport și să nu te urci obosit la volan. Ține cont că puterea minții tale este foarte mare și poți atrage în viața ta ceea ce-ți dorești. Profită și gândește doar pozitiv! Odihna și terapiile alternative vor da roade. 

Săgetător/Ascendent Săgetător

Ambele planete care-ți guvernează sănătatea, Venus și Marte, formează o conjuncție cu Pluto săptămâna aceasta, aspect care denotă faptul că sunt ceva probleme de care te preocupi, dar care-și vor găsi rezolvarea. S-ar putea să scoți niște bani din buzunar pentru a te vindeca sau recupera după o problemă avută. Aspectul poate însemna și faptul că muncești prea mult pentru a-ți câștiga banii și ajungi să te îmbolnăvești. Ai grijă la cum îți organizezi programul astfel încât să nu exagerezi. Jupiter, guvernatorul tău, se va afla în conjuncție cu Soarele, deci dacă te vei simți sleit de puteri, fii sigur că prin odihnă ți le vei recăpăta. Este o conjuncție care te energizează, dar care-ți poate amplifica și unele trăiri emoționale. Dacă le vei gestiona corect și te vei odihni, săptămâna aceasta poate fi foarte bună pentru tine.

Capricorn/Ascendent Capricorn

Săptămâna aceasta ai mai multă grijă la cum îți gestionezi energia și la acțiunile pe care le întreprinzi. Nu-ți asuma riscuri inutile și nu face gesturi necontrolate. Nu este cel mai bun moment să te apuci de sporturi extreme sau alte activități periculoase. Preocupă-te de îmbunătățirea stării de sănătate și a aspectului fizic. Este ultima săptămână în care ai parte de Venus și Marte în zodia ta, în conjuncție cu Pluto, deci poate fi pentru mulți nativi o perioadă a transformărilor, atât în interior, cât și în exterior. Mercur, guvernatorul sănătății tale, și Saturn, guvernatorul tău, sunt în conjuncție, aspect care te face foarte responsabil cu tot ce ține de sănătatea ta. Mergi la analize, începi un tratament și organizează-ți programul astfel încât să ai timp și pentru odihnă și relaxare. Nu te ajută cu nimic să câștigi bani dacă apoi îi investești în medicamente, așa că fii echilibrat. Agitația mentală te poate epuiza

Vărsător/Ascendent Vărsător

Sectorul sănătății este amprentat de conjuncția Venus, Marte cu Pluto, aspect care poate aduce stări de agitație interioară, frici care pot conduce până la psihoze. Va trebui să depui un real efort pentru a-ți menține psihicul tare. Poți profita de energia Lunii Noi pentru a descoperi cauzele spirituale ale unor afecțiuni care nu-ți dau pace.
Poți încerca să te tratezi holistic, pentru că vei avea succes. Mercur și Saturn sunt conjuncte în zodia ta și ar fi ideal să eviți orice gând negativ și să te responsabilizezi vizavi de starea ta de sănătate. Ești stăpânul gândurilor tale, controlează-le așa cum ai nevoie. Ține cont că în perioada aceasta te poți enerva ușor, aproape din orice, și din cauza asta te poți confrunta și cu tulburări digestive.

Pești/Ascendent Pești

Tu ai parte de o Lună Nouă în zodia ta foarte puternică și benefică și acest aspect te ajută să-ți recapeți optimismul, voia bună și energia. Te poți recupera inclusiv după o problemă de sănătate. Dacă-ți dorești să îmbunătățești ceva în viața ta, acum este momentul să o faci. Poate vrei să începi o cură de slăbire, un tratament corporal, poate vrei să-ți schimbi rutina zilnică. Ei bine, ai susținerea astrelor să o faci. Tot ce ține de spiritualitate și terapii complementare te poate ajuta. În schimb, va trebui să depui un efort mai mare pentru a alunga gândurile pesimiste. În sectorul sănătății tale se formează o conjuncție între Mercur și Saturn. Asta te predispune la negativism și la activarea unor temeri, chiar și la agitație mentală.

 

Sursa foto: cancan.ro

Share:

Articole recomandate