Odoraș.

Odoraș.

Aproape jumătate din căsătoriile din Moldova se termină cu divorț. Să fie epidemia secolului?

Aproape jumătate din căsătoriile din Moldova se termină cu divorț. Să fie epidemia secolului?

Sărbători de iarnă, miros de portocale, brad de poveste și luminițe aprinse, dar nu și în sufletele celor care sunt în prag de divorț. Statisticile arată că în societatea contemporană se produce un fenomen alarmant: numărul căsătoriilor scade dramatic, iar numărul divorțurilor, dimpotrivă, crește. Este la modă sau e boala secolului, rămâne de stabilit, însă certe sunt consecințele destrămării unei familii, mai ales în cazul implicării și a copiilor.

„S-au căsătorit, au născut copii și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe sau până moartea i-a despărțit”. Cu astfel de fraze rupte din poveștile copilăriei eram obișnuiți cândva. Povești ce cumva păreau bazate pe realitate, or pe vremea buneilor mai puțin se auzea de „divorț”. Modernizarea, promovarea egalității de gen și multe alte motive au învățat societatea să nu tacă, să nu rabde și să-și trăiască viața și după desfacerea căsătoriei. Or, sub aspect juridic, divorţul este definit întocmai: desfacerea căsătoriei în baza cererii unuia sau a ambilor soţi.

Dar până a ajunge la divorț, să începem cu căsătoria. Acest eveniment important din care astăzi s-au cam eliminat tradițiile și esența, rămânând doar spectacolul, zecii de invitați, dintre care pe mulți poate că nici nu-i cunoști, și fraze precum: „Nunta mea trebuie să fie mai frumoasă ca a lui X”. Așa am ajuns în anul 2016, când în Republica Moldova s-au înregistrat peste 22.000 de căsătorii. Cuplurile şi-au unit destinele pentru a parcurge drumul vieţii împreună. Mai mult sau mai puțin au și cheltuit sume impunătoare pentru cel mai important eveniment sau spectacol din viață, ca într-un final în aceeași perioadă să se înregistreze peste 11 mii de divorţuri.

S-au trezit moldovenii, au acceptat concubinajul sau care sunt cauzele, nu cunosc, însă statisticile par a fi uimitoare. În anul 2017 numărul căsătoriilor a scăzut considerabil, fiind abia trecute de 16000. Lucrul cel mai îngrijorător este că tot în acest an s-au înregistrat peste 7000 de divorțuri, aproape jumătate din numărul familiilor. Motivele cele mai frecvente fiind: problemele financiare, migraţia, violenţa în familie, viciile sau incompatibilitatea caracterelor. În opinia psihologului Dorina Brânză, principalele motive ale divorțurilor sunt: lipsa de comunicare și a banilor. Tot ea spune că valorile s-au schimbat într-atât de mult, încât preferăm să cheltuim mii prin supermarketuri, în loc să mergem la teatru, să privim un spectacol și să-l discutăm seara în familie. „Suntem dominați de lucrurile materiale, iar spiritual suntem săraci. Dacă cei doi din cuplu ar discuta mai des și ar analiza fiecare zi trăită împreună, statisticile privind divorțurile nu ar fi atât de groaznice”

Și situația dată, evident, nu e doar la noi în țară, divorțul fiind o tendință în întreaga lume. De exemplu:

Maldive

Pare ciudat faptul că acest stat insular, unde predomină religia islamică, este unul din cele mai tolerante cu privire la divorț. De altfel, formalitățile sunt foarte simple. Este suficient ca perechea să se înfățișeze în fața unei instanțe, pronunțând de trei ori cuvântul "talak" și gata, divorțul s-a făcut.

Belarus

În statistică, acest stat fost sovietic ocupă locul al doilea din lume în ce privește divorțurile estimate la 68% din căsătoriile încheiate. Nici măcar biserica ortodoxă nu reușește să stăvilească fenomenul, întrucât 40% din belaruși se declară atei la recensământ.

Belgia

Statisticienii explică rata ridicată a divorțurilor, ajunsă la 68%, prin standardele ridicate de viață și de protecție socială. În aceste condiții, partenerii nu se simt dependenți unul de altul. În anii '70, când nivelul de trai era mult mai scăzut, rata divorțurilor atingea doar 9,2%. Să fie bună și sărăcia la ceva?

Rusia

Rata divorțurilor în Rusia este de 51%, iar sociologii dau două explicații: alcoolismul ridicat și lipsa de locuințe.

Suedia

În toate țările scandinave, rata divorțurilor este ridicată, dar Suedia înregistrează, printre ele, un record. În 2013, s-au înregistrat în această țară 25100 de divorțuri, multe din ele la mai puțin de un an de la căsătorie. Cauza se pare că provine din simplificarea formalităților. Este suficientă o simplă declarație și - gata. În mod excepțional, conflictul ajunge la instanța de judecata numai dacă se pune problema unui partaj rămas în discuție, sau altei probleme nerezolvată între soți.

În Moldova, însă, procesul de divorț poate dura destul de mult. Să nu credeți că totul se termină la eliberarea certificatului de divorț, care poate fi obținut și de un singur soț, fără prezența celuilalt. Cel mai scandalos, tergiversat și rușinos moment este partajarea averii. De regulă, un proces privind împărțirea ceștilor și a furculițelor durează chiar și ani de zile. Avocata Ana Ursachi a declarat pentru „Evenimentul zilei” că legislația prevede partajarea averii dobândite în timpul căsniciei. Tot ce au agonisit soții se numește, legal, „proprietate comună în devălmășie” și se împarte în jumătăți egale. „Sunt zeci de cazuri absolut rușinoase, când soții invită în calitate de martori cumetri, vecini, rude. Un proces de partajare se întinde luni întregi sau chiar ani, pentru că implică expertiza și evaluarea tuturor bunurilor. Îmi amintesc un caz pe care l-am avut acum câțiva ani. Băbuța de 66 de ani a decis să divorțeze de moșul de 72 de ani din cauza geloziei. În curtea vecină s-a aranjat cu traiul o tinerică și moșul îi dădea târcoale, ceea ce a supărat-o la culme pe băbuță și ea a cerut divorțul. Cum niciunul dintre ei nu aveau unde să plece din casă, s-a ajuns la concluzia să construiască un perete între ei și încă o intrare. S-au certat de la fiecare cărămidă și abia după patru luni, când s-a stabilit că băbuței îi revine boilerul și cazanul, s-a încheiat procesul”, a declarat avocata.

Cel mai complicat, de fapt, rămâne a fi pentru copiii din aceste familii. E o bombă psihologică pentru ei și dacă nu se explică corect aceste detalii, copilul poate deveni depresiv și chiar problematic în anumite acțiuni sau dezvoltarea generală. Totuşi, indiferent de motivul divorţului, relaţia dintre părinţi şi copii trebuie să fie deosebită. „Să nu uităm că soţul divorţează de soţie, nu şi de copil. Practic, respectarea interesului superior al copilului înseamnă a i se asigura acestuia un contact cu părinţii săi cât mai apropiat de cel avut înainte de separarea părinţilor. Orice încălcare a acestui principiu lasă urme adânci asupra copilului şi măreşte tensiunile şi conflictele între părinţi, transformând copilul într-un simplu obiect de răzbunare şi şantaj cum, din păcate, decenii întregi s-a şi întâmplat în România”, a adăugat judecătorul român Cristi Danileţ.

În opinia mea, înainte de a înregistra o căsătorie trebuie să te gândești foarte mult. Numai pentru bifă sau pentru că rudele te tot cicălesc cu întrebarea: „Da ce, încă nu te măriți?”, este absurd și poate duce la statisticile ce le avem la ordinea zilei. Fă-o atunci când simți, nu când cere societate, căci nu lealea Maria de 80 de ani va naște un copil, și nu ea îl va educa, și nu ea va suferi în caz că te-ai căsătorit cu omul nepotrivit, ce nu-ți împărtășește principiile. În același timp, consider că viața e prea scurtă ca să o împarți cu cel de sus menționat. O dată ai greșit, dar nu trebuie ca această gafă să te suprime pe tine sau să educe un copil în certuri, țipete, infidelități etc. Mai mult, studiile din domeniu arată clar că copiii din familiile divorțate sunt mai disciplinați, responsabili și stabili psihic, în comparație cu copiii din familiile nefericite. Dar da, cei mai dezvoltați rămân a fi copiii din familiile fericite.

Așadar, un lucru trebuie să înțelegem, căsătoria e un început, dar o ușă către fericire poate fi și divorțul. Or nu în zadar cofetarii din Marea Britanie primesc tot mai multe comenzi de torturi macabre de la cupluri care îşi sărbătoresc divorţul. Da, sărbătoresc pentru că nu e normal și recomandat să trăiești o viață falsă. Trebuie să fii fericit!

Opinie de Valeria Negru, redactor Odoraș.

 

Surse: adevarul.ro, evzmd.md, tatbank.statistica.md

Sursa foto: mediereonline.com

Share:

Articole recomandate