Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Bebeluș la un pas de moarte din cauza arsurilor provocate de șervețelele umede

Bebeluș la un pas de moarte din cauza arsurilor provocate de șervețelele umede

Caz de-a dreptul cutremurător în Rusia. O fetiță de șase luni a ajuns de urgență la spital, după ce mama sa a șters-o în zona scutecului cu niște șervețele umede care s-au dovedit a fi contrafăcute.

Micuța Rita a început să plângă în hohote din cauza arsurilor provocate de șervețele, iar mama ei, Galina Kadokhova, de-a dreptul îngrozită, a dus-o de urgență la spital.

Mama Ritei a povestit că îi schimba scutecul micuței și, deodată și-a dat seama că era ceva în neregulă. Imediat, pielea micuței s-a înroșit și au apărut bășicuțe.

Ajunsă la spital, femeia a trecut prin clipe de coșmar. Medicii i-au spus că starea fetiței ei este atât de gravă încât ar putea să nu supraviețuiască traumei.

”Medicii mi-au spus că arată ca o arsură provocată de substanțe chimice. M-au avertizat că starea ei s-ar putea înrăutăți și că fetița mea ar putea muri. Era terifiant. Copilul meu nu putea dormi și plângea încontinuu. Acum, slavă Domnului, starea ei este mai bună”, a povestit Galina.

Femeia a povestit autorităților, în momentul în care a depus plângere, că a cumpărat șervețelele, aceeași marcă internațională pe care o folosea încă de la naștere, dintr-un supermarket. Nu s-a gândit niciun moment că ar putea fi contrafăcute.

Ulterior, a verificat și a realizat că pe pachet nu era trecută data fabricației și nici cea de expirare. Acest lucru a făcut-o să creadă că șervețelele erau de fapt contrafăcute.

Aceasta este, se pare, o problemă destul de gravă în Rusia, unde o mulțime de produse contrafăcute sunt vândute ca fiind sigure, în magazine.

Șervețelele umede pentru bebeluși conțin alcool, parabeni, alergeni, parfum și tot felul de substanțe chimice toxice, care nu ar trebui să se regăsească în componența lor. După analiza a 80 de tipuri de şerveţele de la diverşi producători, s-a constatat că 68 % dintre şerveţelele umede analizate, conțin parfum, interzis de medicii pediatri, care, la rândul lui, poate conține peste 200 de ingrediente controversate. Aceste parfumuri pot cauza migrene, ameţeală, iritaţii ale pielii, hiperpigmentarea, tusea violentă şi voma.

Sursa: libertatea.ro

Foto: tesco-baby.com

Share:

Articole recomandate