10 modalități eficiente pentru a curăța fierul de călcat de arsuri
- 2017-06-13
- 39028
De multe ori te-ai confruntat cu problema arsurii pe talpa fierului de călcat și nu știai cum să rezolvi această problemă? Ei bine, în acest articol îți sugerăm o serie de modalități simple, dar extrem de utile care te vor ajuta să scapi de această problemă odată și pentru totdeauna. Cel mai important este faptul că ingredientele de care vei avea nevoie pentru aceste proceduri nu sunt deloc costisitoare și se regăsesc în casa fiecăruia dintre voi.
Metoda nr. 1
Pe o coală de hârtie groasă presărați puțină sare de uz alimentar. Apoi, încălziți bine fierul de călcat și treceți cu el peste sare până când petele de arsură vor dispărea.
Metoda nr. 2
Ștergeți suprafața fierului de călcat cu un disc de bumbac înmuiat în acetonă sau oțet. Apoi, ștergeți fierul cu o bucată de lână. Dacă urmele de arsuri nu dispar, așezați peste noapte fierul de călcat rece pe o cârpă îmbibată cu oțet, iar dimineața ștergeți-l cu o cârpă moale.
Metoda nr. 3
Puneți o mână de sare într-o bucată de tifon și frecați bine cu ea fierul de călcat, încălzit în prealabil.
Metoda nr. 4
Aveți nevoie de fâșia de sulf de pe cutia de chibrituri (partea de unde aprindem chibriturile). Cu această fâșie ștergeți talpa fierului de călcat încălzit în prealabil. Ar fi bine să folosiți o cutie nouă de chibrituri, pe care fâșia de sulf să fie uniformă.
Metoda nr. 5
Înmuiați un disc de bumbac în peroxid de hidrogen și ștergeți fierul de călcat, înlăturând urmele de arsuri. De asemenea puteți folosi și tabletele de Perogen, ștergând suprafața fierului cu o astfel de tabletă. Apoi curățați fierul de călcat cu o cârpă umedă și arsurile vor dispărea complet. Aveți grijă ca înainte de a face această procedură să deschideți mai întâi geamurile, căci s-ar putea să se degaje un miros neplăcut.
Metoda nr. 6
Luați o lumânare de parafină și înfășurați-o într-o bucată de pânză groasă de bumbac. După care înfierbântați foarte bine fierul de călcat și ștergeți-l cu această lumânare. Aveți mare grijă pentru că lumânarea se va topi și va curge, de aceea alegeți să curățați fierul deasupra unui suport. Totodată, trebuie să fiți atenți ca lumânarea să nu pătrundă în găurile fierului de călcat, deoarece vă poate afecta hainele.
Metoda nr. 7
Folosiți batoane speciale pentru curățarea fierului de călcat care se vând în magazinele cu produse de uz casnic. Încălziţi aparatul şi ştergeţi-i talpa cu acest baton, apoi curățați-l cu o cârpă curată.
Metoda nr. 8
Încălziți fierul de călcat și ștergeți suprafața acestuia cu o bucată de săpun pentru rufe. Această modalitate este eficientă în cazul când arsura este proaspătă.
Metoda nr. 9
Dacă pe suprafața fierului de călcat s-a topit o bucată de polietilenă, o puteți îndepărta cu ajutorul unui disc de bumbac îmbibat cu acetonă sau alte soții de îndepărtat oja.
Metoda nr. 10
Puteți folosi o linguriță de bicarbonat de sodiu dizolvat în apă. Apoi, înmuiați un disc de bumbac în această soluție și ștergeți talpa rece a fierului prin mișcări circulare.
Important! Niciodată nu curățați fierul de călcat cu materiale abrazive sau cu cuțitul.
Foto: hamaeshop.sk; andreioprea.ro
Informații: perfect-ask.com