La doar nouă ani, fetița unei moldovence a fost admisă la Conservatorul din Milano
- 2023-01-24
- 1628
O fetiță a unei moldovence a dovedit un talent extraordinar și a fost admisă la numai 9 anișori la Conservatorul din Milano, deși are o vârstă mai mică decât cea permisă în regulamentul instituției, scrie rotalianul.com.
Se numește Martina Meola și pasiunea sa este pianul. Un nume de care cu siguranță vom mai auzi pentru că fetița deja a emoționat și uimit o lume întreagă.
Martina Meola s-a născut în Italia, dar a trăit mult timp în Republica Moldova.
În primăvara anului 2022, Martina a fost finalistă la Romania’s Got Talent, după ce a cântat la pian legată la ochi.
„Mă numesc Meola Martina, am 8 ani (în 2022 – n.r.) și vin din Republica Moldova, din Chișinău, dar sunt născută în Italia, la Milano. Mama mea este din Republica Moldova, iar tatăl meu este italian.
Mama mea s-a dus în Italia ca să lucreze ca medic, iar acolo l-a cunoscut pe tata, era pacient.
S-au îndrăgostit și apoi ei au rămas acolo în Italia și așa m-am născut eu în Italia, dar la vârsta de 4 ani, am venit în Republica Moldova”, a povestit micuța pianistă la Romania’s Got Talent.
A câștigat râvnitul „Golden Buzzer”, iar în marea finală Martina a reușit să se claseze pe locul al III-lea
Sursa foto: rotalianul.com