Liderul unei secte religioase, acuzat că a răpit minore cu care făcea orgii și că a încercat să-și ia de soție propria lui fiică
- 2023-01-02
- 1477
Samuel Rappylee Bateman, liderul în vârstă de 46 de ani al unei secte religioase în care se practică poligamia, a apărut săptămâna aceasta în fața unei curți de justiție din Arizona pentru a răspunde acuzațiilor conform cărora acesta a organizat răpirea mai multor fete minore pe care le-a luat de neveste, scrie digi24.ro.
Bateman, care pretinde că este un profet al unei secte fundamentaliste de mormoni, a fost arestat în luna august după ce autoritățile din Arizona au găsit trei fete tinere ascunse într-o remorcă carosată atașată la mașina pe care bărbatul o conducea pe autostradă. Polițiștii au percheziționat proprietățile din
Bateman a pledat nevinovat pentru răpirea a 8 dintre fetele minore din centrele de plasament unde erau îngrijite. Bărbatul le-ar fi răpit pe fete cu ajutorul a trei dintre soțiile sale adulte, distrugând apoi probe care demonstrau faptele comise.
Bateman le obliga pe minore să întrețină relații sexuale cu alți adepți ai săi Bateman, care a încercat de mai mulți ani să câștige o poziție mai bună în ierarhia cercului de apropiați ai lui Jeffs, s-a declarat de curând profet și a strâns 50 de adepți, potrivit FBI.
Investigatorii federali au analizat jurnalele unora dintre fetele care au ajuns din nou în grija statului. În acestea apar detalii despre Bateman care atingea, se săruta și se culca cu minorele. Informatorii FBI au descris scene în care Bateman le obliga pe soțiile sale minore să ia parte la orgii în care participanții se îmbătau cu vin, iar fetele erau forțate să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați.
Mai mult, liderul de cult i-ar fi spus fiicei sale că trebuie să se mărite cu el. Bateman, care și-a exprimat dorința de a face copii cu ea, obișnuia să o sărute de față cu adepții săi. Potrivit declarației unui agent FBI citat de revista Rolling Stone, Bateman a încercat să o convingă pe fiica lui să se mărite cu el oferindu-i o pungă de chipsuri și 50 de dolari. Când mama fetei, una dintre soțiile lui Bateman, a aflat despre intențiile bărbatului, aceasta și-a luat fiica și l-a părăsit.
Sursa foto: digi24.ro.