Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Nemerenco, despre prognozele COVID-19: „Vom atinge o descreștere la sfârșitul lunii august”

Nemerenco, despre prognozele COVID-19: „Vom atinge o descreștere la sfârșitul lunii august”

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, anunță că potrivit prognozelor specialiștilor la sfârșitul lunii august se va atesta o descreștere a cazurilor de infectare cu coronavirus, însă în luna octombrie numărul cazurilor de îmbolnăvire ar putea crește. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, transmite tv8.md

„Prognozăm după exemplul altor țări că vom atinge și o descreștere la sfârșitul lunii august. De asemenea, specialiștii prognozează o creștere în luna octombrie, când ar putea să vină un nou val ceea ce este foarte caracteristic Omicronului care a suferit modificări și este foarte contagios”, a declarat Ala Nemerenco.

Potrivit ministrei, în ultima săptămână se observă o descreștere a cazurilor de deces, iar în prezent în stare gravă sunt internați circa 80 de pacienți, iar intubate în jur de 30 de persoane.

„Vreau să atrag atenția să fie foarte atente persoane vârstnice cu comorbidităţi în urma unor maladii, dar și familiile să fie foarte atente atunci când au așa persoane acasă. Este îmbucurător că pe parcursul ultimelor săptămâni avem o creștere esențială a celor care se vaccinează”, a mai precizat ministra. 

Potrivit Alei Nemerenco, în prezent circa 3% din populația Republicii Moldova s-a vaccinat cu doza booster, majoritate fiind medici. Cu toate acestea, ministra îndeamnă cetățenii să se imunizeze împotriva noii variante a SARS-CoV-2.

Share:

Articole recomandate