Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Noi schimbări în programul școlar! Fără note la muzică, desen și educația fizică

Noi schimbări în programul școlar! Fără note la muzică, desen și educația fizică

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat un nou concept de program școlar, care ar putea intra în vigoare de anul viitor. Acesta prevede un număr mai mic de ore la liceu, mai puține discipline obligatorii, lipsa notelor la unele discipline și modificarea orelor de dirigenție și educație civică. Conceptul a fost prezentat astăzi de ministrul Monica Babuc, informează agora.md.

„O problemă durută care stârnește discuții la toate nivelurile este curriculumul școlar. Deși elevii noștri au rezultate bune la nivel internațional și obțin rezultate excelente peste hotare, dar totuși mulți dintre elevi raportează un volum enorm de teme pe acasă pe care le fac cu mult peste miezul nopții, renunțând la activități artistice sau sport. Vreau să le vin în ajutor celor care pun la îndoială intenția noastră și spun populist că simplificăm programul: noi vrem să dezvoltăm și să modernizăm programa școlară, pentru a face acest proces interesant și plăcut, iar la lecții să meargă cu bucurie”, a spus ministrul Babuc.

Ministrul a subliniat că programul a fost supus dezbaterilor publice în toată țara. Iată care sunt direcțiile principale ale noului concept:

- Reducerea numărului de ore la liceu de la 31 la 28 de ore.

- Reducerea numărului de discipline de liceul până la 6 obligatorii, celelalte fiind opționale (3) ca elevii să își poată continua studiile în baza profilului ales.

- Evaluarea prin calificative la unele discipline la nivel gimnazial. „Nu toți au abilități la muzică, desen sau educație fizică. Astfel, notele vor fi înlăturate. Asta ni se pare foarte important, ca să nu complexăm copiii care nu au abilități la aceste discipline și pentru a nu le diminua notele la alte discipline”, a specificat Monica Babuc.

- Ora de dirigenție se va transforma în ore de dezvoltare personală. „Vom introduce și orientarea profesională. În foarte multe cazuri asta ni s-a solicitat chiar de elevii de la liceu. De asemenea sunt importante orele de voluntariat care vor face parte din orele de dirigenție și cele de educație civică”, a explicat democrata.

- „Educația tehnologică, una percepută ca o disciplină secundară, la clase primare va căpăta module de robotică și informatică”, a mai adăugat ministrul.

- Educația civică va fi redenumită în Educație pentru societate și va conține educația drepturilor omului, cea patriotică, cea pentru integritate. „Ni se pare important să legăm valorile naționale de educația interculturală. Ne dorim ca din ciclul școlar copiii să fie educați în spiritul unei solidarități”, a mai adăugat Monica Babuc.

Foto: dumbravitatimis.ro

Share:

Articole recomandate