Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

O femeie a născut în timpul zborului, cu ajutorul unei stewardeze

O femeie a născut în timpul zborului, cu ajutorul unei stewardeze

O femeie a reuşit să nască un copil perfect sănătos în toaleta unei aeronave Frontier Airlines, cu ajutorul uneia dintre stewardeze, scrie observatornews.ro

Pasagera ar fi intrat în travaliu pe timpul zborului dintre Denver (DEN) şi Orlando (MCO). Una dintre însoţitoarele de bord, pe nume Diana Giraldo, ar fi ajutat-o să ajungă în toaleta aeronavei şi ar fi asistat-o în procesul de naştere a copilului.

Pilotul avionului, Chris Nye, a declarat că ruta avionului ar fi fost deviată înspre Aeroportul Pensacola din Florida, unde mama şi noul-născut au fost debarcaţi în siguranţă de către personalul medical. „Întregul echipaj a făcut o treabă remarcabilă. Mă bucur să văd că am reuşit să ne mobilizăm cu toţii pentru a aduce pe lume un copil la bordul unui avion”, a declarat pilotul pe pagina oficială de Facebook a companiei aeriene Frontier.

Deşi numele şi sexul copilului nu au fost declarate public încă, Frontier Airlines a anunţat cu certitudine că numele mijlociu al bebeluşului va fi „Sky” (n.r. Cer), datorită circumstanţelor spectaculoase prin care a venit pe lume.

Naşteri cu surprize

Nu este prima dată când un bebeluş se naşte la bordul unei aeronave, în timpul zborului. În mai 2021, o femeie a intrat în travaliu şi a născut, din fericire, cu ajutorul unui medic şi a trei asistente medicale din rândul pasagerilor.

Mai mult, naşterea unui copil în avion poate avea şi beneficii neaşteptate. Un bebeluş, pe nume Haven, născut în 2016 pe un zbor între Dubai şi Manilla, a fost recompensat de către compania aeriană filipineză cu 1 milion de mile gratuite la bordul aeronavelor lor. Din cauză că era încă prea mic pentru a le folosi, membrii familiei acestuia se pot bucura de cadou.

 

 

 

Sursa foto: Digi2

Share:

Articole recomandate