O moldoveancă infectată cu COVID-19 a fugit de 2 ori din spital

O moldoveancă infectată cu COVID-19 a fugit de 2 ori din spital

O femeie de 34 de ani originară din raionul Edineț a fugit de două ori din spital, fiind infectată cu COVID-19. Prima oară a fugit din Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail” din Capitală, iar a două oară din spitalul din Edineț, scrie cotidianul.md.

La data de 30 aprilie, femeia infectată cu COVID-19 a fugit din Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail” din Capitală. Femeia a făcut o funie din cearșafuri și a părăsit spitalul prin geam. Pacienta a fost internată la data de 12 aprilie, testată pozitiv cu infecția COVID-19.

Pe 3 mai femeia a fost depistată în satul Hincăuți din raionul Edineț, la domiciliul unui bărbat de 66 de ani și a fost transportată la Spitalul raional din Edineț. Însă, așteptând momentul când medicii și asistentele erau ocupați cu alți pacienți, femeia a fugit și de această dată din instituția medicală, expunând riscului mai mulți oameni.

Polițiștii au întreprins imediat toate măsurile necesare și în mai puțin de două ore aceasta a fost găsită în orașul Edineț. Aceasta a fost întoarsă la spital, fiind păzită în permanență de angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț.

Reprezentanții Centrului de Sănătate Publică din Edineț au fost informați despre persoanele cu care respectiva a intrat în contact în această perioadă. Măsuri de profilaxie au fost efectuate și în magazinul în care aceasta a reușit să intre după ce a părăsit spitalul.

Femeia a fost supusă repetat testării la COVID-19 și urmează a fi analizate rezultatele.

Asemenea acțiuni dau peste cap munca autorităților și pun în pericol siguranța cetățenilor. Este ireal să avem câte un polițist lângă fiecare bolnav, oamenii legii având, pe lângă lupta cu COVID-19, o mulțime de alte atribuții. Fiți responsabili, ca mai apoi să nu vă deranjeze aplicarea legii prin amenzi usturătoare”, menționează Inspectoratul General al Poliției.

Adaugă comentariu