Produse de patiserie și mezeluri alterate la un supermarket

Produse de patiserie și mezeluri alterate la un supermarket

Zilele precedente, în cadrul Agenţiei au parvenit mai multe petiţii privind procurarea de către câţiva consumatori a unor produse alimentare alterate de la un supermagazin din Chişinău.

În conformitate cu conţinutul plângerilor, inspectorii Agenţiei au efectuat un control inopinat pentru a verifica starea produselor comercializate în cadrul supermagazinului. În rezultatul controlului au fost depistate circa 9 loturi de produse de patiserie (pâine, chifle, biscuiţi, preparate din foietaj, etc.), produse culinare şi mezeluri (carne de porc) cu termenul de valabilitate expirat. Pentru abaterile depistate, inspectorii au fost încheiat precese-verbale cu privire la contravenţie conform Codului Contravenţional al Republicii Moldova şi au eliberat prescripţii de interzicere spre comercializare a produselor neconforme.

  Agenţia atenţionează consumatorii să fie prudenţi şi bine informaţi atunci când merg la cumpărături, mai ales în perioada caniculară, atunci când produsele pot fi alterate şi contaminate astfel punând sănătatea în pericol. În acest context vă prezentăm câteva sfaturi utile pentru a evita procurarea unor astfel de produse:

  La cumpărarea alimentelor din magazine:

  • verificaţi data durabilităţii minimale a produsului şi ora fabricării, în special la produsele de culinarie şi patiserie;
  • verificaţi lista ingredientelor;
  • verificaţi dacă este respectată temperatura la care trebuie depozitat produsul alimentar în magazin, respectaţi şi dvs această temperatură acasă;
  • nu decongelaţi şi recongelaţi un produs alimentar dacă producatorul interzice această acţiune;
  • nu cumparaţi alimente din locuri neautorizate;
  • cereţi bonul de casă.

Sursa: consumator.gov.md

Foto: travelgirls.ro

Adaugă comentariu