Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Proteste de stradă în Polonia, după moartea unei femei împiedicate să facă avort legal

Proteste de stradă în Polonia, după moartea unei femei împiedicate să facă avort legal

Moartea unei femei însărcinate în Polonia a reaprins dezbaterea asupra interzicerii avortului într-una din țările cele mai devotate catolicismului din Europa. Activiștii spun că femeia ar fi fost în viață dacă avorturile nu ar fi interzise aproape în totalitate în Polonia.

Izabela, o femeie de 30 de ani, aflată în a 22-a săptămână de sarcină, despre care familia ei susține că a murit de șoc septic deoarece doctorii au așteptat ca inima copilului ei nenăscut să se oprească, este prima victimă a legii care interzice avortul în Polonia, acuză activiștii.

Guvernul spune că nu legea este de vină pentru moartea ei, ci o eroare medicală.

Izabela a ajuns la spital în septembrie, după ce i s-a rupt apa, potrivit familiei. Ecografiile au arătat că fătul avea numeroase malformații.

„Copilul are 485 de grame. Deocamdată, din cauza legii avortului, trebuie să aștept. Nu pot face nimic. (Medicii - n.r.) o să aștepte până moare sau se întâmplă ceva, iar dacă nu, pot să fac septicemie”, i-a scris Izabela mamei sale într-un mesaj, potrivit postului TVN24.

Când ecografia a arătat că fătul este mort, medicii de la spitalul din Pszczyna, în sudul Poloniei, au decis să facă cezariană. Avocata familiei, Jolanta Budzowska, afirmă că inima Izabelei s-a oprit în drum spre sala de operație și a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita.

„Nu-mi vine să cred, nu poate fi adevărat. Cum i se poate întâmpla asta în spital? Până la urmă, a mers acolo pentru a primi ajutor”, a declarat Barbara, mama Izabelei, pentru TVN24.

Avocata a deschis o acțiune legală pentru tratamentul primit de Izabela, acuzându-i pe medici de malpraxis, dar spune în același timp că moartea ei este „o consecință a legii”.

Într-o declarație pe site, spitalul Pszczyna se arată solidar cu durerea celor afectați de moartea Izabelei, în special cu familia ei. 

„Trebuie subliniat că deciziile medicale au fost luate ținând cont de prvederile legale și standardele de conduită din Polonia”, se precizează în declarație.

Spitalul a anunțat vineri că doi medici care erau de gardă când a murit Izabela au fost suspendați.

Colegiul Medicilor din Polonia nu a emis nicio declarație deocamdată.

„Nu încă una”

Când cazul a ajuns în atenția opiniei publice, în urma unui tweet al avocatei Jalonta Budzowska, haștagul #anijednejwiecej („nu încă una”) s-a răspândit pe rețelele sociale și a fost preluat de protestatarii care cer schimbarea legii.

Partidul de guvernământ, Lege și Dreptate (PiS), respinge acuzațiile că decizia Tribunalului Constituțional este de vină pentru moartea Izabelei, pe care o atribuie unei erori medicale.

„Când este vorba de viața și sănătatea mamei, dacă este în pericol, atunci este posibilă întreruperea sarcinii, iar legea nu schimbă nimic”, a declarat vineri premierul Mateusz Morawiecki.

Parlamentarul PiS Bartlomiej Wroblewski, membru al Seimului (camera inferioară a parlamentului polonez), a declarat pentru Reuters că acest caz nu trebuie „instrumentalizat și folosit pentru a limita dreptul la viață, pentru a omorî toți copiii bolnavi sau cu dizabilități”.

Însă activiștii spun că medicii se tem să întrerupă o sarcină din cauza legii, chiar dacă viața mamei este în pericol.

„Cazul Izabelei arată clar că decizia Tribunalului Constituțional are un efect de intimidare asupra medicilor”, afirmă Urszula Grycuk, de la Federația pentru Femei și Planning Familial.

„Chiar și o condiție care nu ar trebui pusă sub semnul întrebării - viața și sănătatea mamei - nu este recunoscută mereu de medici, pentru că le este frică.”

Președintele Poloniei a propus anul trecut schimbarea legii, în sensul de a permite întreruperea sarcii dacă fătul nu este viabil. partidul PiS, care deține majoritatea în parlament, nu a dezbătut încă propunerea.

Zeci de mii de polonezi au ieșit pe străzi în luna ianuarie pentru a protesta împotriva deciziei Tribunalului Constituțional, care a declarat neconstituțională întreruperea de sarcină în cazul fetușilor cu malformații, eliminând astfel cea mai răspândită posibilitate de a face avort legal.

Sursa: digi24.ro

 

Share:

Articole recomandate