Și-au abandonat bebelușul pe aeroport, pentru că nu au vrut să-i cumpere și lui bilet
- 2024-03-12
- 1306
Doi părinți care voiau să ajungă la Bruxelles și-au abandonat bebelușul pe aeroportul din Tel Aviv, pentru că nu au vrut să-i cumpere și lui bilet.
Cuplul a sosit marți la aeroportul din Tel Aviv cu bilete pentru zborul Ryanair către capitala belgiană, dar fără a avea un bilet de îmbarcare și pentru copilul lor de numai câteva luni. Imediat după ce personalul de la check-in le-a comunicat că este necesar și un bilet de călătorie pentru micuț, aceștia au lăsat copilul în căruciorul său, lângă un birou de check-in, și au continuat să se îndrepte către terminalul de securitate.
”Niciodată nu am văzut așa ceva. Nu ne venea să credem ce s-a putut întâmpla”
Înregistrările video arată momentul în care angajații aeroportului, șocați, observă căruciorul abandonat și descoperă sub o pătură copilul lăsat singur. A fost alertată imediat poliția aeroportuară care i-a găsit pe părinți la controlul de securitate, de unde i-a arestat, ducându-i la audieri.
Directorul biroului Ryanair a declarat pentru Jerusalem Post: „Niciodată nu am văzut așa ceva. Nu ne venea să credem ce s-a putut întâmpla!”.
Conform Ryanair, persoanele care călătoresc cu un copil mic pot fie să plătească aproximativ 25 de lire sterline pentru un loc în brațe, fie să cumpere un loc separat pentru copil la tariful standard pentru adulți.
Incidentul șocant a avut loc la doar o lună după ce personalul aeroportuar din Mauritius a găsit un nou-născut abandonat în toaleta unui avion, pe 1 ianuarie.
Copilul s-a născut în timpul zborului din Madagascar, dar nu a fost descoperit până când avionul a aterizat pe aeroportul din capitala Mauritius, Port Louis.
O tânără de 20 de ani a fost apoi reținută, negând inițial că este mama copilului, dar în urma examenului medical s-a confirmat că a născut recent.
Nou-născutul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri. Din fericire, este perfect sănătos.
Sursa: suntmamica.ro