Trei atacuri armate în școlile din SUA, într-o singură zi. ”Ceea ce s-a întâmplat e o tragedie”
- 2022-02-02
- 725
Trei incidente armate au avut loc marți, la câteva ore distanţă, în trei şcoli americane. Într-unul din cazuri, un elev a fost ucis şi altul a fost grav rănit într-un schimb de focuri cu alţi doi tineri, transmite protv.ro
Al doilea atac a avut loc la un colegiu privat din Virginia, unde un tânăr a împuşcat doi poliţişti în campus. Autorităţile au arestat principalii suspecţi în ambele incidente.
Iar în Milwaukee, la finalul unui meci de basket, trei adolescente au fost rănite de gloanţe în curtea şcolii.
Primul incident armat a avut loc în faţa unei şcoli din oraşul Richfield, din statul Minnesota. Martorii spun că au auzit focuri de armă şi au anunţat autorităţile.
Jay Henthorne, Poliția Richfield: ”Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au descoperit doi elevi împuşcaţi pe trotuarul din faţa şcolii. Din nefericire, unul dintre elevi a încetat din viaţă, iar al doilea e în stare gravă, la spital”.
Nu se cunosc motivele atacurilor
Doi suspecţi au reuşit să scape cu fuga, dar au fost arestaţi câteva ore mai târziu, în urma unor descinderi ale poliţiei. Nu se ştie încă din ce cauză au deschis focul asupra elevilor, dar întreaga comunitate e şocată de sângerosul atac.
Sandra Lewandowski, superintendent: ”Sunt studenţi care ne trec pragul în fiecare zi. Ţinem la ei şi ceea ce s-a întâmplat e o tragedie, pierdere teribilă”.
Un al doilea atac armat a avut loc la un colegiu privat din Virginia.
”Stăteam în clasă când, dintr-o dată, am auzit o împuşcătură. Am crezut atunci că cineva a făcut un accident. Apoi am auzit alte două focuri de armă şi toată lumea s-a aruncat pe burtă”.
Studenţii au fost avertizaţi de poliţie printr-un mesaj pe Twitter să rămână în clase şi să nu intre în panică, în timp ce echipele de intervenţie au verificat toate clădirile din campus.
Doi polițiști din campus au fost împușcați mortal
Incidentul a avut loc între un bărbat suspect şi doi poliţişti care asigurau ordinea în colegiu.
Corinne Geller, Poliția Virginia: ”Din nefericire, cei doi poliţişti şi-au pierdut viaţa din cauza rănilor”.
David Bushman, președintele Bridgewater College: ”Vreau să ofer condoleanţele mele, să ne rugăm pentru familia lui JJ şi a lui John. Cuvintele nu vor putea exprima vreodată durerea şi suferinţa noastră. Tristeţea e cu atât mai profundă, cu cât întreaga comunitate a Colegiului Bridgewater e ca o familie”.
Suspectul, un tânăr de 27 de ani, a fost prins de poliţişti după o jumătate de oră, în timp ce se ascundea pe o insulă din apropiere.
Nu se ştie încă de ce a deschis focul asupra poliţiştilor, dar anchetatorii au găsit asupra lui un adevărat arsenal.
În 2007, un student sud-coreean a ucis 32 de oameni şi a rănit alţi 17 în timpul unui atac la universitatea Virginia Tech.
Sursa foto: Pro TV Chișinău