Cine poate obține gratuit lapte praf de la medicul de familie?
- 2017-03-22
- 22914
Multe mame au auzit că medicul de familie oferă lapte praf gratuit sugarilor, care din anumite motive nu pot fi alimentați natural. Dar când ajung la medic, mămicilor li se spune că nu au lapte pentru că nu au fost alocați bani pentru el. Despre o astfel de situație ne-a comunicat o mămică din Orhei.
Diana ne-a scris: „Dragă Odoraș, ajutați-mă vă rog frumos cu o informație: am nevoie de lapte praf și medicul de familie zice că pe raionul Orhei încă nu s-au alocat banii în bugetul spitalului pentru acest produs, deci în luna a 3-a a anului deja... E posibil așa ceva? În noiembrie și decembrie nu au avut, și acum la fel. Spuneți-mi vă rog unde se poate de aflat o informație mai precisă sau dacă e adevărat ce zice medicul de familie? Ce se poate de făcut în cazul dat pentru a intra în posesia acestui lapte praf pentru copil?”
Am contactat Ministerul Sănătății și am aflat că statul nu alocă bani pentru lapte praf gratuit. Acest lucru o face Administrația Publică Locală.
De lapte praf gratuit pot beneficia sugarii din familiile numeroase sau social vulnerabile. Decizia privind numărul familiilor și a cantității de lapte praf gratuit oferit sugarilor alimentați artificial aparține administrației publice locale, care alocă bani pentru acesta.
Administrația publică locală alocă bani spitalelor pentru laptele praf în baza informațiilor primite de medicii de familie.
Iată ce trebuie să faci ca să poți beneficia de acest ajutor:
- Să fii la evidență sau să te înregistrezi la medicul de familie din sectorul unde locuiești.
- Să oferi medicului informația despre starea familiei, confirmată prin acte și certificate de la locul de muncă a părinților, starea civilă, Întreprinderea Municipală de Gestionare a fondului locativ sau Asociația Locativă.
Informația colectată de medicii de familie va fi analizată după anumite criterii stabilite de Ministerul Sănătății și va fi transmisă la administrația publică locală, care va aloca banii pentru cantitatea de lapte praf solicitată.
Foto simbol: 4allwomen.ru