Odoraș.

Odoraș.

Linex

5 motive de ce somnul neîntrerupt toată noaptea al bebelușului ar trebui să ne pună pe gânduri

5 motive de ce somnul neîntrerupt toată noaptea al bebelușului ar trebui să ne pună pe gânduri

Încă mulți părinți sunt convinși că un bebeluș chiar din primele zile are nevoie de un program de somn, iar bunicii perpetuează idee că dacă un copil nu doarme neîntrerupt toată noaptea, atunci aceasta ar fi din cauza că e „un copil alintat”. Însă nu este așa, iar dacă bebelușul vostru de câteva săptămâni sau chiar luni doarme neîntrerupt pe tot parcursul nopții, atunci ar fi cazul să vă puneți întrebări dacă totul este bine cu el.

Iată 5 motive pentru care nou-născuții care dorm toată noapte ar trebui să vă îngrijoreze:

1. Copiii au nevoie de apropiere

Nou-născuții au nevoie vitală de apropiere fizică de părinții lor, în special de mamă. Acest lucru asigură supraviețuirea copilului. Dacă îl lași singur prea mult timp el va plânge, iar dacă plânsul lui nu vă face să vă apropiați de el ca să-l consolați el treptat va renunța la această metodă de a vă „chema”. Nu, nu va deveni mai cuminte astfel, ci i se va instala în creieraș sentimentul de abandonare. Vizual vi se va părea un copil mai liniștit, dar de fapt va fi plin de hormonul stresului și oricând se va aștepta să fie părăsit.

Nou-născuții au nevoie de apropiere de persoanele care-l îngrijesc, de contact fizic și de alăptare frecventă. Aceasta este ceea ce îi semnalează corpului său că totul este bine și supraviețuirea lui este asigurată. Chiar dacă scoatem componenta emoțională a acestui lucru, copiii crescuți cu mai puțin stres, în mod evident, cresc mai bine.

2. Copiii simt foame, mai ales peste noapte

Nou-născuții, cu burticile lor mici, au nevoie să fie alăptați cel puțin de 8 până la 12 ori în 24 de ore. Bebelușii trebuie alăptați frecvent nu numai pentru creștere și nutriție, ci și pentru componentele necesare sănătății sale care se conțin în laptele. De asemenea, este normal ca un nou-născut să se trezească de mai multe ori pe timp de noapte pentru a fi îngrijit.

În cazul copiilor mai mari, mulți părinți observă că există perioade în care aceștia dorm mai mult noaptea și alteori când încep să se trezească de mai multe ori pe timp de noapte, pentru a mânca. Acest lucru este, de asemenea, normal. Copilul trebuie să obțină toate caloriile de care are nevoie și dacă în timpul zilei nu le-a primit din cauza programului mai agitat al mamei sau chiar dacă el a fost mai activi, atunci în mod normal se va trezi noaptea deoarece va fi flămând.

Însă maturii văd diferit termenul de „a dormi pe parcursul întregii nopți”. Spre exemplu, părinții se pot aștepta ca un bebeluș de 6-7 săptămâni să doarmă neîntrerupt 5-6 ore pe parcursul nopții. Și pentru bebeluși aceasta chiar înseamnă o noapte întreagă. Dar la așa vârstă e imposibil ca un copil să doarmă 8 sau chiar 10 ore neîntrerupt.

3. Lactația la fel depinde de cât de des este alăptat copilul

Producția de lapte matern este în strânsă legătură cu frecvența alăptării. Dacă faceți tot posibilul să renunțați la alăptarea pe parcursul nopții și reușiți să vă faceți copilul să doarmă neîntrerupt, atunci corpul mamei va primi semnale că nu este nevoie să producă mai mult lapte și treptat acesta pur și simplu va dispărea. În esență, sărind peste alăptarea de noapte inițiază procesul de înțărcare! Deci, corpul începe să producă mai puțin lapte, nu doar pe timp de noapte, ci și în timpul zilei. Pentru a face mai mult lapte, este imperativ ca mama să alăpteze (sau să pompeze) mai des, inclusiv peste noapte.

Iată un alt lucru care trebuie adăugat cazului pentru alăptare pe timp de noapte: un hormon de producere a laptelui, prolactina, este cel mai mare pe timp de noapte. Astfel, mamele produc mai mult lapte în această perioadă, ceea ce face ca alăptarea pe timp de noapte să fie un sfat excelent în creșterea cantității scăzute de lapte matern.

4. Învățăm și cum să relaționăm

Dacă părinții se așteaptă ca bebelușul lor să doarmă mai mult decât este pregătit acesta biologic, atunci este evidentă o lipsă gravă de acordare. Acești părinți ignoră în esență nevoile emoționale ale bebelușului, fiind chiar începutul relației lor. Dacă părintele ignoră semnalele și necesitățile copilului, acesta se învață să nu mai aibă încredere în cele mai apropiate persoane și mai târziu această relație practic nu mai poate fi refăcută.

5. Copiii trebuie să știe că părinții oricum îi sunt alături chiar dacă au mers la culcare

În cele din urmă, dacă părinții decid să-și învețe copiii să doarmă toată noaptea e ca și cum i-ar obliga să nu li se adreseze atunci când au nevoie de ajutor. Copiii care de mici au fost învățați că nu pot să meargă la părinți atunci când au o problemă, vor crește cu această stare și nu vor mai conta pe ajutorul acestora, inclusiv nu vor spune atunci când vor avea o problemă de sănătate.


Desigur, majoritatea părinților sunt epuizați când au copii foarte mici și găsesc tot felul de scuze pentru a-i face pe aceștia să doarmă mai mult. Dar partea emoțională nu trebuie ignorată deloc căci poate duce la formarea unor deprinderi greșite la copil și la distanțarea lui de părinți.

 

Informații și foto: www.mothering.com

Share:

Articole recomandate