Odoraș.

Odoraș.

Linex

Ce să nu faci NICIODATĂ în raport cu un bebeluș

Ce să nu faci NICIODATĂ în raport cu un bebeluș

A fi părinte este una dintre cele mai dificile și fermecătoare meserii din lume. Însă deseori părinții fac câteva greșeli cu bebelușii lor, fie din lipsă de experiență, fie deoarece ascultă sfaturile rudelor și vecinilor. Vedeți mai jos ce să nu le faceți bebelușilor voștri:

Nu adăuga zahăr în mâncarea lui

Dieta bebelușilor nu trebuie să conțină zahăr rafinat. Nevoia de dulce a celor mici poate fi suplinită de alimente bogate în carbohidrați și fructe. Adăugarea zahărului la mâncare în primul an de viață al copilului poate provoca probleme grave de sănătate, precum obezitatea, diabetul, letargia, inclusiv carii.

Nu ignora bebelușul atunci când plânge

Bebelușul nu plânge ca să-și enerveze sau să-și deranjeze părinții. O face pentru că acesta este modul lui de a comunica. Prin plâns el spune că are nevoie de ceva. Dacă el continuă să plângă, deși l-ai hrănit și s-a odihnit, înseamnă că ceva nu este în regulă. Când îl ignori, copilul va suferi mai mult. Amintește-ți că este o ființă neajutorată, care depinde în totalitate de părinți.

Nu-l lăsa singur

Nu lăsa niciodată copilul singur, îi face mult rău. Lăsându-l singur nu învață să fie independent, ci doar se simte abandonat. În viața de adult va avea răni emoționale grave, pentru că nu-și simțea părinții aproape de el când avea nevoie cel mai mult de ei. De asemenea, el va fi nesigur și va avea stima de sine scăzută de-a lungul vieții.  

Nu lovi copilul niciodată

Nu lovi niciodată copilul - nici pe al tău, nici pe al altcuiva. Violența nu este niciodată o soluție, așa că bătaia nu va trebui să fie o opțiune pentru educarea celui mic. De când este bebeluș, copilul are nevoie de disciplină și de educație, dar asta nu înseamnă că trebui să folosești violența, nici măcar atunci când se comportă urât. În calitate de părinți și adulți, datoria noastră este să ghidăm copilul, să-l protejăm și să-l învățăm prin dragoste. Explică-i lucrurile cu voce fermă, dar întotdeauna cu dragoste și din inimă. Violența îl face să se supună din frică, să țină ranchiună și să-i provoace răni emoționale.

Nu înceta să-l ții în brațe

Așa cum nu trebuie să-ți lași singur copilul sau să plângă, nu înceta să-l iei în brațe. De multe ori auzi, tu, ca părinte, că nu este bine să-l ții în brațe pentru că se va obișnui așa. Nu acorda atenție acestui sfat. Bebelușul tău are nevoie de brațele tale pentru că ele îi oferă siguranță și încredere încă de la începutul vieții. El are nevoie de afecțiune și de contactul cu tine tot timpul.

 

Sursa: copilul.ro; inbratelamami.ro

Share:

Articole recomandate