Igiena greşită a năsucului poate crea mari probleme de sănătate
- 2016-05-24
- 29029
Senzația de nas înfundat, provocată de congestia nazală și cantitatea mare de mucozități, îl împiedică pe bebeluş să respire bine, să doarmă, să înghită și chiar să mănânce. Igiena corectă a nasucului îl poate ajuta pe bebeluş să se simtă confortabil şi să să-l menţină sănătos.
Nasul – “paznicul” sistemului respirator
Este bine de știut că nasul, pe lângă faptul că e organul mirosului, nu este doar un simplu canal de tranzit, ci un adevărat „paznic” al sistemului respirator, care are scopul de a purifica aerul inspirat plin de agenți poluanți și de a proteja organismul. Astfel, nasul încălzește aerul înainte de a ajunge în bronhii și plămâni și apără organismul de frigul excesiv. Mucoasa care îmbracă interiorul nasului e formată din mii și mii de celule acoperite de cili vibratili care împing mucusul la exterior. Un strat subțire de mucus e folositor pentru că ajută la „prinderea” virușilor, bacteriilor, prafului și murdăriei din exterior și produce anticorpi prețioși care se luptă cu microbii inhalați.
Un năsuc înfundat poate duce la faringită, bronșită și chiar otită
Fii totuși pe fază în cazurile când mucozitățile sunt prea abundente și se îngroașă. Este vorba în special de situațiile când copilașul e răcit și i se înfundă nasul. Or, obstrucția căilor nazale favorizează apariția multor boli, care netratate, se pot agrava. De exemplu, depozitele de mucozități provoacă răspândirea unor infecții, ca faringita și bronșita.
Nu uita că nasul, gâtul și bronhiile comunică între ele, așa că inflamația și catarul existente în nas pot să afecteze urechea și să provoace temuta și dureroasa otită care, nu întâmplător, este o boală frecventă în rândul nou-născuților.
Atenție la aerul poluat
Nici aerul poluat nu este un factor de neglijat. Cei mai afectați de substanțele toxice răspândite în mediu sunt copiii, întrucât mucoasele căilor respiratorii sunt mai delicate decât cele ale adulților, iar diametrul bronhiilor este mai redus. Pe deasupra, bebelușul inspiră o cantitate mai mare de aer decât un adult pentru că respiră mai des, iar sistemul lui imunitar încă nedezvoltat nu reușește să-l protejeze de agenții poluanți.
Igiena – mai mult decât necesară!
Ținând cont de toate cele enumerate mai sus, igiena (curățirea nasului) este extrem de importantă în cazul celor mici, deoarece eliberează de secreții prima cale de acces către aparatul respirator, permițând din nou circulația normală a aerului. Cu alte cuvinte, îi conferă copilului o calitate mai bună a vieții – îi readuce pofta de mâncare, îi îmbunătățește calitatea somnului.
Cel mai nou produs pentru curățarea secrețiilor nazale este Chicco Spray nazal Isotonic - un spray steril pe bază de apă de mare, indicat pentru curățarea și/sau eliberarea căilor nazale, care hidratează mucoasa, conferă igienă cotidiană și o eliberare a căilor nazale de simptomele răcelii. Spray-ul poate fi folosit și în asociere cu tratamentele ORL. Produsul este 100% natural și nu conține conservanți sau alte substanțe de origine chimică.
Foto: vanguardia.com.mx; Chicco