De ce copiii nu trebuie forţaţi să mănânce
- 2019-02-07
- 4174
A forţa, şantaja sau păcăli un copil să mănânce, indiferent de vârstă, este cea mai des întâlnită eroare a părinților. Iar dacă la aceasta se adaugă şi cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare atunci e clar de ce tot mai mulți copii se confruntă cu probleme de greutate.
Unul dintre medicii pediatri de talie internaţională, Carlos Gonzalez, demontează numeroase mituri. „Nici măcar câştigătorul unui premiu Nobel nu poate să precizeze exact de câte grame de hrană este nevoie pentru un copil, cu atât mai puţin un medic, care va măsura cantitatea maximă necesară pentru cel mai pofticios copil din lume. Şi poate acela nu este al tău. Singura persoană care ştie este micuţul tău, indiferent de ce vârstă are”, precizează dr. Carlos Gonzalez.
Specialistul a adăugat că într-o lume în care găsim milioane de produse dăunătoare pe rafturi, altele decât cele de pe vremea străbunicii, tentaţia este să optăm pentru ce ne e la îndemână. Doar că această alegere ne va afecta profund sănătatea.
„Nu mâncaţi nimic din ce se face reclamă. Aveţi în vedere că zahărul este prezent în aproape orice aliment. La acest lucru trebuie să vă raportaţi serios când alegeţi ce mâncaţi, atât voi, cât şi copiii voştri”, a completat dr. Carlos Gonzales.
Totodată, medicul a subliniat că în cazul bebeluşilor este crucială alăptarea şi legătura mamei cu copilul.
Bebeluşii mănâncă mai puţine calorii, întrucât laptele matern este atât de bun încât se foloseşte în întregime, se absoarbe mai bine, iar per total este mai nutritiv decât orice altă mâncare.
„Alăptarea este importantă pentru mamă şi pentru copil, chiar pentru întreaga societate. Pentru bebeluş, laptele de mamă este alimentul ideal, pentru că îl apără de riscul unor boli precum: anemie, obezitate, alergii, astm bronşic, diabet şi chiar boli canceroase. Bebeluşul are mai mari şanse să accepte alimentele solide pentru că laptele de mamă preia din gustul alimentelor consumate de aceasta”, spune Sora Mureşan, consultant certificat internaţional în alăptare.
Specialiştii cred că junk-food-ul, sedentarismul, obiceiurile alimentare nesănătoase ale părinţilor şi modul greşit în care îşi hrănesc copiii încă din primii ani din viaţă sunt definitorii. Paradoxal, ne îngrijorăm de bebeluşii care nu mănâncă suficient, dar, în acelaşi timp, creşte cu rapiditate numărul copiilor supraponderali.
Problema este că în multe ţări din Europa, hrănirea copiilor se face strict la recomandarea medicului, iar mamele sunt sfătuite să le dea copiilor cantităţi exacte din anumite alimente, în anumite intervale orare, lucru deloc indicat. Lucrurile se complică atunci când începe diversificarea alimentaţiei.
Pediatrul Evghenii Komarovskii a vorbit și el despre alimentația copiilor și a explicat de ce unii nu au poftă de mâncare. Puteți citi cele spuse de medic în acest articol.
Sursa: csid.ro