Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Natalia Angheluță-Macovei - mama care face magie într-o simplă farfurie

Natalia Angheluță-Macovei - mama care face magie într-o simplă farfurie

Natalia  este o mămică ce transformă un dejun sau o cină a copilașului într-o adevărată operă. Aceasta are un băiețel și o fetiță, iar majoritatea timpului îl dedică familiei, și în mod special copiilor. Mămica încearcă la fiecare masă să-și surprindă băiețelul cu farfurii colorate și atractive, iar rezultatul este pe măsură. Natalia ne-a povestit cum îi reușește să aranjeze și să decoreze atât de frumos o simplă farfurie, dar și cum reacționează copilașul ei când vede aranjată mâncarea în acest mod.

 

„Totul a început atunci  când i-am pregătit soțului dejunul un pic mai deosebit. Întrucât era ziua lui, voiam să-l uimesc cu ceva inedit și am reușit. Însă, de obicei, el întotdeauna apreciază ceea ce pun în farfurie în fiecare zi.

Când a apărut Dani, am început să mă plictisesc, îmi părea că treceau prea monoton zilele și mă gândeam că mai trebuie cu ceva să-mi ocup timpul, astfel am hotărât să-mi dezvolt această pasiune pentru decorat. După ce am încetat să-l alăptez cu greu îl convingeam pe Dani să mănânce ceva, mai ales terci. Întâmplător am văzut pe internet mâncare ornamentată și  aranjată mai special în farfurii pentru pici și atunci am hotărât să încerc și eu. 

Majoritatea ideilor farfuriilor pe care le fac îmi aparțin. Fiind cu o imaginație bogată mi s-a dat pe gust și mie acest joc. Cu atât mai mult că am văzut că-i prinde bine și băiețelului meu, care era tare entuziasmat. La început le privea îndelung și nu voia să înceapă să mănânce de teamă să nu le strice. Cu timpul a început să înțeleagă mai multe și deja venea cu idei, de obicei seara înainte de somn îmi spunea : „Mămico, vreau  mâine sa îmi faci un dinozaur, te rog!”, iar eu îi realizam orice dorință.

   

Pentru pregătirea farfuriilor  îmi ia până la 2 ore, depinde ce pregătesc, uneori am stat și 2 ore jumătate la cele care sunt un pic mai dificile, și cu multă răbdare îmi ieșeau  perfect, desigur în viziunea mea.

Aștept cu nerăbdare să încep diversificarea mâncării fetiței mele și atunci cred că voi pregăti cu drag și pentru ea. Soțul îmi zice că încurând o să fac păpuşi prin farfurii. De ce nu, chiar sunt curioasă să văd dacă îmi va reuși. Deja știu care va fi și cum va arăta prima gustoşenie a micuței mele. Am desenată  în minte o suzetă mare din piure de legume sau fructe”.

Credem că Natalia este un exemplu de inspirație pentru multe mămici care întâlnesc dificultăți atunci când își hrănesc copiii, dar și pentru mamele care vor să le facă mici surprize odorașilor. Aveți nevoie de un pic de răbdare și imaginație și cu siguranță o să reușiți să vă impresionați picii. 

 

 

Foto: arhiva personală

 

Share:

Articole recomandate