Ce faci când copilul nu vrea să doarmă la prânz? În niciun caz nu te certa cu el. Strategii propuse de psiholog
- 2023-06-02
- 1520
După 3-4 ani, copilul nu mai vrea să doarmă la prânz, pe motiv că e mare și nu mai are nevoie de somn. De fapt, are atâtea lucruri interesante de făcut încât nu ar vrea să piardă timpul dormind, chiar dacă organismul său îi cere acest lucru.
Când copilul nu vrea să doarmă la prânz se poate întâmpla ca întreaga zi să fie distrusă, din cauza programului deraiat. Însă, în loc să cedezi în fața unui copil vizibil extenuat, încearcă una din următoarele alternative care ar putea să-l ajute să adoarmă ca și cum ar fi fost ideea lui. Somnul de prând al copilului mie personal îmi oferă o pauză binemeritată de a face altceva, uneori treburi prin casă, alteori să mă odihnesc sau pur și simplu să stau cu ochii într-o carte. Iar atunci când nu doarme, este extrem de obosit și până seara nu mă mai înțeleg cu el.
Tina Payne Bryson, psihoterapeut și co autor al unei cărți foarte bine vândute în SUA, No-Drama Discipline, are câteva sugestii pentru părinții ai căror copii refuză să doarmă la prânz:
Copilul nu vrea să doarmă la prânz, dar plușurile lui da
Dacă nu-ți poți convinge copilul să doarmă la prânz, atunci poți apela la o mică strategie: spune-i că toate jucăriile lui, în special cele de pluș au nevoie de odihnă. Iar acestea vor adormi dacă le șoptește ușor la ureche că e ora de culcare și dacă se întinde cu ele în pat, așa cum făceai tu cu el când era mic, ținându-le strâns în brațe. Eventual se poate și legăna împreună cu ele ca să adoarmă mai repede. Această poziție confortabilă și călduroasă îl va ajuta probabil să adoarmă și el. Dacă după câteva minute îți va spune că oița de pluș a adormit la el în brațe, roagă-l să culce și cățelușul și tot așa. Ar trebui să adoarmă.
Dacă nu vrea să doarmă la prânz, fă-l sendviș
Dacă cel mic refuză să doarmă la prânz pentru că simte că are prea puțin timp să se joace, propune-i un jos: jocul de-a sendvișul. Tu ești bucătarul iar el felia de pâine. Așază-l pe pat, cu spatele la tine și cu mâna, mângâie-l ușor pe spate ca și cum ai întinde untul pe pâine. Apoi îl poți apăsa blând pe spate ca și cum ai monta legumele și șunca pe sendviș. Iar dacă simți că și el vrea, puteți face schimb de roluri. Și până la urmă, chiar dacă nu doarme, va fi un joc în liniște ce ar trebui să-l relaxeze puțin.
Creați un loc de odihnă
Uneori, atunci când copiii nu vor să doarmă la prânz, părinții intră puțin în panică și se ajunge la un conflict. Recunosc că de multe ori mă enervez când băiețelul meu cel mic nu adoarme, deși eu tare aș vrea să închid ochii și îmi vine să mă supăr pe el. Dar este cea mai greșită abordare. Dacă nu doarme, nu te certa cu el. Mai bine folosește psihologia inversă. Spune-i că are mare dreptate, el este un copil mare și nu mai are nevoie să doarmă în pat, așa cum fac bebelușii. Explică-i că dacă bebelușii dorm în pătuț, copiii mari au nevoie de un loc de odihnă special creat pentru ei, astfel încât să crească și mai mari. Acest colț de odihnă poate fi oriunde, pe canapea, un cort în mijlocul sufrageriei, chiar și un colț confortabil format din perne și pături în camera de joacă.
Semnalizează finalul timpului de somn
Unii copii ies din camera lor după numai câteva minute de somn, pentru că majoritatea copiilor de 3-4 ani nu au noțiunea timpului. De aceea, trebuie să le oferi celor mici un semnal clar care să marcheze finalul timpului de odihnă, dar nu unul zgomotos ce ar putea să-i trezească din somn.
Poți folosi o lumină programată să se stingă după o oră sau cât timp consideri tu sau poți seta un playlist cu melodii de somn. Timpul de odihnă va fi până atunci când se stinge lumina sau se termină muzica.
Transformă somnul de prânz în ora de povești
Dacă celui mic i se pare extrem de greu să respecte timpul de odihnă, fără să aibă ceva de făcut, încearcă să-l pui să asculte un audiobook cu povești. Chiar dacă aceasta activitate nu se compară cu somnul, este una destul de odihnitoare pentru creier, mult mai puțin stimulantă decât uitatul la televizor. Iar copilul poate sta liniștit chiar și o oră și jumătate. Alege însă povești ușoare, familiare, nu unele înfricoșătoare.
Dacă nu-l poți să-l faci să doarmă la prânz singur, dormi și tu cu el
Aceasta este opțiunea mea favorită. Întinde-te și tu alături de copilul tău și explică-i de la început că aceasta este ora voastră de liniște și odihnă. Nu aveți voie să vorbiți, trebuie doar să stați îmbrățișați.
Dacă se plictisește, atunci poți să-i permiți să se uite pe niște cărți sau să se joace cu anumite jucării, dar în liniște, să învețe să respecte ora de odihnă a celorlalți.
Sursa: totuldespremame.ro