Medic pediatru despre accesele de furie la copii: Oferiți alternative și lăsați impresia că au posibilitatea de a alege

Medic pediatru despre accesele de furie la copii: Oferiți alternative și lăsați impresia că au posibilitatea de a alege

Tantrumul este o manifestare obișnuită a majorității copiilor cu vârste între 1 și 3 ani. Apare în măsură relativ egală și la fete și la băieți și se manifestă prin: plâns, țipete, urlete, aruncat pe jos, lovituri sau auto-lovituri. Reprezintă o manifestare obișnuită a copiilor și este în fapt manifestarea frustrării sau supărării acestora, pe care nu o pot exprima verbal.

Medicul pediatru, Dr. Irina Costache susține că tantrumurile apar atunci când cei mici sunt foarte obosiți, supărați, frustrați, le e fie foarte foame, fie somn, fie nu obțin exact ceea ce își doresc.
Toleranța la frustrare este un aspect pe care copiii îl învață în timp. În al doilea an de viață supărările sunt foarte frecvente, pentru că este crescută capacitatea celor mici de a înțelege, în timp ce limbajul rămâne în urmă. Pe măsură ce va apărea și dezvoltarea acestuia, copiii vor putea verbaliza motivele nemulțumirilor și tantrumurile vor fi mai rare. 

Cum putem evita tantrumurile?

Acordați copilului multă atenție când are o stare bună, lăudați-l și încurajați-l. Ajutați copilul să învețe lucruri noi și nu uitați să îi spuneți lucruri frumoase!

Încercați să oferiți alternative și să lăsați impresia că cel mic are posibilitatea de a alege. Folosiți întrebări cu răspuns multiplu: „vrei să te speli acum pe dinți sau după ce te îmbraci” în loc de clasicul „mergi și spală-te pe dinți”, care frecvent conduce la refuz și crize de opoziție.

Păstrați la distanță obiectele periculoase pentru a evita posibilele conflicte legate de accidente. Distrageți atenția copilului atunci când se focusează pe ceva ce nu poate obține, încercând lucruri noi și activități noi pentru a o uita pe cea interzisă, care îi provoacă frustrare. 

Și copiii au limite și părinții trebuie să le recunoască. Dacă un copil este mult prea obosit, renunțați la a mai planifica o ieșire atunci, la a continua joaca sau dimpotrivă lecțiile. Nu mergeți la cumpărături dacă urmează ora de somn, veți avea un copil foarte irascibil, care se va auzi în tot magazinul. 

Ce putem face în timpul unui tantrum?

Părinții trebuie să rămână cât de calmi pot, frustrarea și furia adulților doar vor determina o situație și mai complicată. Pentru a putea calma un copil, trebuie întotdeauna să existe adulți care să dețină controlul situației. În funcție de cauza furiei copilului, e nevoie fie să i se distragă atenția, fie doar să fie strâns în brațe, fie să fie scos din mediul în care se află sau pur și simplu să primească mâncare sau să fie culcat. 

Dacă un tantrum se întâmplă doar ca să atragă atenția părinților, cea mai bună modalitate de a fi gestionat este să fie ignorat. Dar întotdeauna sarcina din cauza căreia apare revolta trebuie terminată, după ce manifestările de furie au trecut. 

Preșcolarii și școlarii obișnuiesc să atragă atenția pentru a obține ce doresc, dar e de preferat să nu se întâmple acest lucru, pentru că nu va duce decât la perpetuarea comportamentului greșit. Furia nu trebuie niciodată răsplătită cedând, în acest mod doar va valida copilului o manifestare eronată.  

Când trebuie să cerem ajutor medicului?

Tantrumurile sunt de cele mai multe ori manifestări din sfera normalului. Când acestea se repetă și copilul se accidentează singur sau se pune în pericol, este datoria adulților să intervină și să elimine pericolele din jur.

Dacă tantrumurile devin din ce în ce mai dese, copilul lovește pe altcineva sau se lovește frecvent, este ideal să mergeți împreună cu el la un medic pediatru sau psihiatru. Dacă adultul este cel care pierde controlul și cedează în fața copilului, cel care simte furie și reacționează nefiresc, atunci poate este momentul ca adultul să fie consiliat. 

În prea puține cazuri tantrumurile ascund în spate o boală organică: întârziere de limbaj, afectarea auzului sau o problemă oftalmologică. Dacă acestea sunt din ce în ce mai frecvente și nu se răresc cu vârsta, un consult medical devine necesar și de ajutor. 

Sursa: reginamaria.ro

 

Adaugă comentariu