Fondatorul rețelei Facebook va deveni tată pentru a doua oară
- 2017-03-10
- 4353
Fondatorul rețelei Facebook, Mark Zuckerberg a comunicat ieri prin intermediul unui mesaj virtual că el, împreună cu soția sa Priscilla, sunt în așteptarea celui de-al doilea copil. Cei doi sunt urmează să mai aibă o fetiță.
Vestea cea mare l-a luat prin surprindere pe miliardarul american. Soții nu erau siguri că vor mai putea avea al doilea copil, și asta deoarece au avut o experiență dificilă cu prima lor fiică, cel puțin asta se arată în mesajul publicat de Mark. Cu toate acestea cei doi părinți se declară extrem de fericiți și cred că nu s-ar fi putut gândit la un cadou mai mare pentru fetița lor Maxima, decât o soră.
„Priscilla și eu suntem extrem de fericiți să vă împărtășim că suntem în așteptarea unei fetițe!
După experiența noastră mai dificilă pe care am avut-o cu Max, noi nu eram siguri că vom mai putea avea un alt copil. Atunci când Priscilla și eu, am aflat că ea este din nou însărcinată, prima noastră speranță a fost ca copilul să fie sănătos. Următoarea mea speranță era să fie o fată. Nu știu dacă ne puteam gândi la un cadou mai mare, pentru Max, decât o soră.
Eu am crescut împreună cu trei surori și de la ele am avut de învățat de la niște femei inteligente și puternice. Ele nu erau doar surorile mele, dar și unii dintre cei mai buni prieteni ai mei. Au scris cărți, au avut performanțe în muzică, sport, gătit și în cariera lor. Mi-au arătat cum să concurăm și să râdem împreună.
Priscilla a crescut cu două surori și ele au învățat-o care este importanța familiei, a grijii pentru cei din jur și a muncii grele. Ele au avut un sprijin reciproc la colegiu, fiind prima generație de elevi, în carieră și în afaceri. Ele fac atât de multe glume între ele, care numai frații le pot înțelege.
Suntem cu toții oameni buni, datorită femeilor puternice din viața noastră – surori, mame și prietene. Așteptăm cu nerăbdare să vină pe lume micuța noastră și vom face tot posibilul să mai ridicăm încă o femeie puternică.”, acesta a fost mesajul publicat de Mark Zuckerberg.
Cu această ocazie, Mark a publicat și o serie de fotografii din arhiva familiei în care el și soția sa Priscilla apar alături de surorile lor.
Mark Zuckerberg şi Priscilla Chan s-au căsătorit pe 19 mai 2012, iar pe 1 decembrie 2015 s-a născut prima lor fetiţă, Maxima Chan Zuckerberg.
Foto: Facebook.com/ Instagram.com