Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Cum îți înscrii copilul la grădiniță fără viză de domiciliu în localitatea în care stai

Cum îți înscrii copilul la grădiniță fără viză de domiciliu în localitatea în care stai

 

Părinţii care nu au viză de reşedinţă în capitală, dar locuiesc aici și doresc să-şi înscrie copilul la o grădiniţa aproape de casă trebuie să fie pregătiţi pentru un refuz. Deoarece la înscriere prioritate li se dă copiilor cu domiciliul din raza grădiniţei respective. Și doar dacă rămân locuri libere, se ia decizia înscrierii şi altor copii, în baza cererilor.

Solicitată de Agenția de presă IPN, Viorica Negrei, şefă adjunctă a Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău, a spus că toţi părinţii care vor să-şi înscrie copilul la grădiniţă trebuie să se adreseze la comisiile de sector din cadrul direcţiilor educaţie, tineret şi sport responsabile de acest proces. Cererile pot fi depuse în ziua de marţi, de la ora 13.00 până la ora 17.00, şi în ziua de vineri, de la ora 08.00 până la ora 12.00.

Odată cu cererea, se prezintă certificatul de naştere al copilului, buletinul de identitate al unuia dintre părinţi, unde este indicat domiciliul. Sunt acceptate şi alte acte confirmatoare, cum ar fi: contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei sau oricare alt act autorizat la notar care confirmă domiciliul pe o anumită adresă.

În cazul părinţilor fără viză de reşedinţă, poate fi prezentat un act de la Comisariatul de Poliţie de sector, care confirmă în baza evidenţei pe care o deţine Poliţia că familia într-adevăr figurează pe adresa respectivă. Nu sunt acceptate acte confirmative eliberate de gestionarii blocurilor de locuit, pentru că aceştia nu au statut de autoritate juridică.

Viorica Negrei a precizat că în Codul Educaţiei se menţionează dreptul părintelui de a alege instituţia în care vrea să-şi înscrie copilul, însă au prioritate cei din district. „Părintele poate solicita ca copilul să fie înscris în grădiniţa care este mai aproape de locuinţă sau de serviciu, dar acest lucru nu înseamnă că în instituţia respectivă vor fi locuri disponibile. De foarte multe ori am înscris aceşti copii în instituţiile de învăţământ, dar nu de fiecare dată ne reuşeşte să-i înscriem în instituţiile solicitate de părinţi. Propunem însă alte instituţii, unde rămân locuri vacante după înscrierea tuturor copiilor din district”, a menționat Viorica Negrei.

Aceasta a mai spus că părinţii au obligaţia de cetățean sa-şi stabilească locul de trai  sau de reşedinţă, iar procedura este gratuită şi nu durează mai mult de un sfert de oră. „Nu este o problemă ca părintele să meargă cu proprietarul apartamentului la un notar pentru a face un act de constatare, că persoana locuieşte în apartamentul care aparţine uneia dintre părţi. În cazul în care proprietarii dau în chirie spaţiul, dar sunt plecaţi peste hotare, această procedură poate fi făcută de persoana autentificată de către proprietar prin procură la notar”, a adăugat şefa adjunctă a Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport.

În aceeaşi ordine de idei, Viorica Negrei a subliniat că disponibilitatea locurilor în grădiniţele din capitală este o problemă, însă toţi copiii cu vârsta de trei ani sunt admişi în grădiniţe obligatoriu. Iar cei cu vârsta sub trei ani – în baza locurilor disponibile.

Grădiniţele din capitală sunt frecventate de peste 33 de mii de copii.

Foto: tvgiurgiu.net

Share:

Articole recomandate