Laura Cosoi despre adaptarea Ritei la grădiniță: În primele două săptămâni ne-a spus clar că nu mai vrea să meargă

Laura Cosoi despre adaptarea Ritei la grădiniță: În primele două săptămâni ne-a spus clar că nu mai vrea să meargă

Actrița Laura Cosoi a publicat recent un material pe blogul său lauracosoi.ro despre adaptarea fetiței mai mari la grădiniță. Spera că Rita va fi entuziasmată, dar nu prea a fost. Cel puțin în primele două săptămâni le-a spus părinților că nu mai vrea să meargă.

Dragi prieteni, am trecut cu Rita într-o altă etapă, e fetiță mare, merge deja la grădiniță și de multă vreme caut un răgaz să vă povestesc cum a fost adaptarea. De fapt, încă de anul trecut, când Rita avea 2 ani și 2 luni, am vrut să o mut de la creșă la grădi, pentru că mi se părea pregătită pentru nivelul următor. Mă gândeam că e bine să fie mai stimulată, să aibă activități pentru copii mai mari, pentru că era foarte avansată pentru vârsta ei.

La 2 ani vorbea deja foarte bine, avea vocabularul dezvoltat, era îndemânatică și potrivită și pentru sport. Așa mi se părea mie. Dar, datele problemei s-au schimbat. S-a întâmplat că pandemia parcă nu se mai termină, a venit pe lume Vera, așa că, ne-am gândit, nu era chiar momentul să-i schimbăm atunci mediul, cu atât mai mult cu cât le iubea pe doamne și avea mulți prieteni la creșă. În plus, voiam ca programul ei să se suprapună cu al Verei, ca să le fie amândurora mai ușor.

Ei bine, anul ăsta am făcut marele pas – pe 6 septembrie am înscris-o pe Rita la o grădiniță din fața casei noastre (iar creșa e în spatele casei). Am considerat că-i important să nu trambalăm copilul prin trafic la grădiniță cu cine știe ce curriculă, ca să nu-i fie greu. Consider că e foarte bine și aici. Este printre primele grădinițe în limba engleză – dacă nu chiar prima – o afacere de familie, în care sunt implicați oameni cu experiență. Practic, au sediul într-o casă frumoasă, unde se ocupă de copii. Fac muzică, limbi străine, spaniolă și franceză, iar ca activități extra poți alege pian, robotică, dans sportiv, în funcție de vârsta copilului.

Rita e un copil deschis, comunicativ și foarte adaptabilă. Spre exemplu, când a fost la actorie, la clasa Adrianei Trandafir, a intrat acolo și n-a mai ieșit. N-a avut nicio problemă, nu a plâns după mine, niciun fel de anxietăți de separare. Dar, contrar așteptărilor mele, la grădiniță am avut surprize. Credeam că va fi super entuziasmată, dar nu prea a fost. Cel puțin în primele două săptămâni ne-a spus clar că nu mai vrea să meargă. Iar când i-am explicat că pentru a merge la școală trebuie să meargă întâi la grădiniță a zis că nu mai merge nici la școală.

Am avut dialoguri cu ea și când era mai supărată și când era liniștită și am încercat în fel și chip și Cosmin și eu să înțelegem ce-o deranjează. Până la urmă, „ne-a picat fișa” – regulile mai stricte o deranjau. Când era la creșă, nu avea niciun fel de reguli, făcea ce voia. Numai acasă avea reguli, așa încât creșa era ca o evadare pentru ea. La grădiniță însă sunt reguli, învățătoarele sunt un pic mai stricte și de-aici dificultățile de acceptare. Totul a durat până când Luiza, cea mai bună prietenă a ei de la creșă, a venit și ea la grădinița aceasta. Și uite-așa, după două săptămâni grele, alte două așa și așa, acum, la două luni distanță, pot să spun că e bine, super adaptată. Nu ne-am lăsat nici noi, am dialogat, am perseverat și până la urmă s-a aranjat situația. Am ajuns la concluzia că mai bine o dădeam la grădiniță când am vrut prima dată, pentru că era mai mică și maleabilă. Acum e și mai independentă, își impune punctul de vedere și e mai greu.

Dintre activitățile extra am ales dans sportiv, pe care-l face de două ori pe săptămână, joia merge la balet, vinerea la înot, sâmbătă la actorie și cam asta e programul ei săptămânal. Doarme acolo la prânz, se mai joacă un pic după-amiază, apoi o luăm acasă.

Mă bucur tare mult că încep să se așeze lucrurile, că o simțim și pe ea împăcată și că-și dorește acum să meargă la grădiniță. E adevărat că în perioada asta e mai complicat, cu virozele, cu pandemia, care durează și parcă nu se mai termină. Recunosc, sunt îngrijorată cu Covidul ăsta, însă, dacă mă luam după perioada anterioară, probabil n-aș fi dus copilul la grădiniță vreo doi ani.

Consider că evoluția copilului în colectivitate e fantastică. Și cei mici au nevoie de prieteni, de comunicare, de joacă împreună. Mizez pe bunul simț și educația părinților colegilor Ritei, că nu-și aduc copilașii cu viroze sau alte probleme în colectivitate. Sperăm să trecem cu bine de toată perioada asta, deși mărturisesc că am o sensibilitate la tot ce se întâmplă din cauza pandemiei. Anul trecut, am fost greu încercați când l-am pierdut pe tata din cauza acestei boli, însă acum am nădejdea că va fi bine cu toată lumea, până la urmă. Chiar dacă facem un efort, mergem încrezători mai departe sperând că și copiii noștri vor fi sănătoși și în siguranță, pentru că iubiți sunt. Și asta e tot ce contează, nu-i așa?”, încheie Laura.

Adaugă comentariu