Povestea unei nașteri: Asistentele veneau la 3 ore cu lapte praf, dar nu întrebau dacă ai nevoie de ajutor să alăptezi

Alăptare cu probleme după cezariană. „Am hotărât să vă scriu povestea noastră pentru a încuraja viitoarele mămici, care vor trece printr-o situație similară”, își începe povestea de naștere Flavia, care a născut într-un spital de stat din România, unde acuză faptul că nu a primit sprijin pentru a reuși să alăpteze.

„În urmă unei situații medicale, mai exact placenta previa, a trebuit să mi se programeze operație cezariană. Am stabilit dată nașterii și am mers la spitalul de stat unde urma să o aduc pe lume pe fetiță mea Luiza. Totul a decurs perfect, operația a fost un succes, am avut un doctor minunat, însă ce a urmat a fost greu de suportat. După 24 de ore de nesomn la terapie intensivă, a două zi am optat să fim mutate într-o rezervă privată ca să avem intimitate.

Aici chiar a început trauma mea: nu puteam să dorm pentru că tot intrau asistente și infirmiere. Eram epuizată, aveam dureri cumplite, dar îmi doream din suflet să-mi îngrijesc și alăptez fetiță. Când mi-au adus-o în salon la ora 11 dimineață dormea dusă, sătulă fiind de lapte praf pe care îl primise. „E prima sarcină”, mă întrebau? „Da”, am răspuns… și cam atât. Fetița au lăsat-o cu mine în salon iar eu cu greu puteam să mă mișc de durere.

Lactația întârzia să apară… am încercat să o atașez la sân, dar plângea în somn de foame și efectiv nu putea trage. Am început să mulg, dar nimic. Asistentele au venit la 3 ore, i-au dat iar lapte praf și mi-au zis să o pun la sân, fără a mă ajuta în vreun fel ca și cum dacă tot e primul copil ar trebui să știi. Eu citisem, mă uitasem la clipuri video despre alăptare, dar aveam o problema – mameloane ombilicate care nu îmi permiteau să o pot atașa corect iar ea nu trăgea pentru că nu putea efectiv. Copila era tot mai agitată, iar spre seară am început să am colostru.

A două zi îmi curgea laptele pe jos efectiv și văzând că nu vrea să mănânce m-am muls și în disperare de cauză îi dădeam laptele meu cu biberonul. Apoi micuța a făcut icter formă ușoară. În 4 zile, o singură asistentă văzându-mă că plâng de disperare m-a ajutat să o atașez la sân cu mameloane, fără succes însă.

Fiecare asistentă avea altă părere, nu te mulge că o să ai prea mult lapte, alta să te mulgi ca să nu se oprească laptele, nu există să nu sugă, nu o pui bine la sân – fiecare avea părerea ei. Ele veneau din 3 în 3 ore cu laptele praf, dar nu te întreba nimeni dacă poți să-ți alăptezi copilul sau dacă ai nevoie de ajutor, să stea măcar 5 minute cu tine să te ajute.

Pentru mine a fost groaznic. Disperată fiind că nu vrea sân și doarme și urlă o hrăneam cu biberonul cu laptele meu, asta puteam să fac iar asta fac și astăzi la 2 luni de atunci. Am ieșit din maternitate cu 2700 grame și acum fetița are 5200 grame și mănâncă cu poftă! Am rămas cu un gust amar după această experiență: nu avem neonatologi și asistente devotate și noi mamele facem cum știm mai bine să ne îngrijim bebelușii singure.

Totul s-a întâmplat într-un spital de stat care încurajează alăptatul la sân dar în care este mai important să-ți aducă lapte praf decât să te susțină să poți alăpta. Și, mai presus de toate, te judecă. „D-aia nu suge că ați obișnuit-o cu biberonul!”, „Sfârcul nu are nimic”, „Trebuie să o lăsați să plângă altfel nu va suge!” și multe altele.

Am o fetiță minunată, sănătoasă, care bea lapte de mamă cu biberonul pentru că nu s-a putut altfel. Cât voi avea îmi voi stimula lactația și îi voi da lapte de mamă. Toți medicii îmi ziceau că se oprește laptele dacă nu suge ea, vom vedea. Știu mămici care au reușit un an să se mulgă exclusiv, știu că este mai sănătos decât formula. Cu siguranță, dacă aveam sprijinul necesar în maternitate poate reușeam, așa fără sprijin m-am descurcat singură, cum am putut. Bafta tuturor viitoarelor mămici!”

Sursa: totuldespremame.ro, foto simbol: rohealthreview.ro