Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

5 sfaturi pentru utilizarea corectă a aerului condiţionat

5 sfaturi pentru utilizarea corectă a aerului condiţionat

În casă, în maşină şi chiar şi în unele locuri publice, aerul condiţionat îi oferă copilului tău confort în perioada estivală. Mai jos vedeţi câteva sfaturi despre cum să utilizaţi inteligent aerul condiţionat:

1. Potrivit şi pentru nou-născuţi

„Chiar dacă vine vorba de nou-născuţi, aerul condiţionat nu este contraindicat, cu excepţia prezenţei unor patologii astmatice”, susţine preşedintele Societăţii Italiene a Bolilor Inflamatorii la Copii, Eugenio Baraldi. Specialistul mai menţionează că aerul condiţionat este de fapt un ajutor pentru bebeluş care îl face să suporte mai uşor temperaturile estivale.

2. La fiecare două săptămâni curăţaţi filtrele

Este una dintre principalele prudenţe atunci când folosiţi aerul condiţionat. Frecvenţa cu care se curăţă filtrele depinde şi de intensitatea cu care utilizaţi aerul condiţionat, însă în mediu, acesta trebuie curăţat la fiecare două săptămâni. Procedura de curăţare e destul de simplă:

- scoate instalaţia din priză, deoarece dacă nu îl deconectezi rişti să te curentezi sau rişti ca aparatul să se defecteze;

- aparatul de aer condiţionat este alcătuit din două părţi: partea interioara (montată în locuinţă) şi cea exterioara (montată pe peretele exterior al casei). Din cauza condensului care se formează, pe unitatea interioară se depun o mulţime de bacterii şi ciuperci sau mucegai. Unitatea interioară se curăţă cu o cârpă umedă, înmuiată într-o soluţie formată din apă, oţet sau bicarbonat de sodiu. Poţi folosi şi o soluţie din apă şi spirt.

- curăţă şi masca unităţii interioare care, de regulă, este detaşabilă. Şterge-o de praf cu o cârpă umedă, spal-o cu apă şi detergent, iar apoi dezinfecteaz-o cu spirt. Odată ce ai scos masca aparatului, foloseşte peria îngustă a aspiratorului pentru a curăţa şi interiorul carcasei.

-filtrele de aer sunt confecţionate de regulă din plastic şi pot fi curăţate şi înlocuite foarte uşor. Filtrul de aer se curăţă folosind o soluţie din apă şi oţet. După spălare, lasă-l să se usuce.

3. Fără temperaturi „polare”

Pentru confortul tău, dar şi al copilului, nu este necesar să optezi pentru temperaturile „polare”. Chiar dacă maşina ta a stat ceva vreme în soare şi căldura este insuportabilă, evită să dai aparatul de aer condiţionat la maximum. Perfect ar fi să îl porneşti înaine ca să urcaţi în maşină, pentru că o trecere bruscă de la cald la frig poate fi iritantă pentru căile respiratorii.

4. Dirijează aerul condiţionat

Aparatul condiţionat nu trebuie să direcţioneze jetul de aer rece spre faţă, cap, ceafă, gât sau spate. Dacă totuşi aparatul este montat în aşa fel încât aceste zone ale corpului sunt expuse, evită să staţi în cameră în timp ce aparatul funcţionează.

5. Deschideţi ferestrele

De multe ori sunteţi tentaţi să nu deschideţi ferestrele atunci când utilizaţi aparatele de condiţionat. Cu toate acestea este foarte important să aerisiţi camera de mai multe ori pe zi, în special camera în care copilul va dormi.

Foto: abcnews.com

 

Share:

Articole recomandate