5 sfaturi proaste despre somnul copiilor

Somnul atipic al bebelușului sau al copilului mic este cea mai frecventă problemă cu care se confruntă părinții. Fie că vorbim despre nou-născutul cu treziri frecvente ori despre copilul mic pe care îl prinde miezul nopții ascultând cântece de leagăn sau care se trezește la 4 dimineața, părinții sunt puși la grea încercare în lupta pentru o noapte cu somn legat. De aici, necesitatea devine imperativă: copilul trebuie să doarmă! Așa să fie, oare? Iată câteva mituri despre somnul la copii.

1. Scoate-i „mesele de noapte”!

În primul an de viață (sau chiar și mai târziu), copiii au treziri nocturne frecvente, în timpul cărora… mănâncă. De aceea, la prima vedere, pare logic să îți imaginezi că, dacă îi „scoți” mesele de noapte, copilul va învăța că „noaptea este pentru somn”, oferind părinților mai multe ore de odihnă. Totuși, până la aproximativ douăsprezece luni, această recomandare intră la categoria cruzime extremă. După cum ar trebui să știe specialiștii de toate felurile în probleme bebelușești, stomacul unui sugar este foarte mic, iar cantitatea ingerată este tot așa de repede procesată. În plus, periodic, copiii trec prin pusee de creștere, în timpul cărora necesarul caloric este crescut. Să scoți mesele de noapte în primul an, fie complet, fie prin înlocuirea laptelui cu apă sau ceai înseamnă să lași copilul să flămânzească în schimbul câtorva ore de somn. Mai mult, după cum a arătat experiența, întărită de evoluția studiilor asupra fiziologiei somnului, și după cum vom vedea imediat mai jos – surpriză! – copiii nu se trezesc doar de foame.

2. „Îndoapă-l la culcare!”

Dacă nu ni se recomandă să chinuim sărmanul bebeluș prin scoaterea meselor de noapte, ni se sugerează să îl îndopăm: ori cu un biberon de lapte praf ori cu cereale speciale introduse, eventual, cât mai de timpuriu în viață. Pare, din nou, logic să te gândești că dacă are stomacul plin ochi, copilul va dormi dus. Surpriza reală constă în faptul că fiziologia somnului nu este nici pe departe atât de simplă, iar bebelușii și copiii nu se trezesc doar de foame. Somnul copiilor este împărțit în cicluri de câte patruzeci-cincizeci de minute de somn adânc, alternate cu faze de somn ușor, în care copilul se poate trezi din nenumărate motive: îi este prea cald, prea frig, are un ritm cicardian încă neregulat, nu se simte în siguranță dacă părintele nu este aproape etc.

3. „Copilul trebuie să aibă un program STRICT de somn!”

Copiii, ca și adulții, beneficiază de pe urma unui program structurat de masă și de somn. Însă, când vine vorba despre bebeluși, practica ne omoară. Încercările exasperate ale unor părinți obosiți de a impune un regim strict de somn fac mai mult rău decât bine, pe termen scurt și pe termen lung. Pe de o parte, este foarte posibil ca bebelușul să nu fie pregătit de somn în momentul în care „trebuie” să doarmă, ceea ce va frustra și mai mult atât copilul, cât și părinții; pe de alta, un copil care se obișnuiește să mănânce și să doarmă când decid adulții învață să ignore semnele acestor nevoi fundamentale, ceea ce poate duce la excese sau dezechilibre mai târziu.

4. „Copilul trebuie să doarmă singur!”

Unul dintre argumentele forte al celor care fac această recomandare este că bebelușii trebuie să învețe să doarmă singuri. Dar când te gândești că un bebeluș aterizează într-o lume mare, plină de zgomote înfricoșătoare și umbre fără contur precis, începi să înțelegi că bebelușii au, în primul rând, nevoie să se simtă în siguranță pentru a se putea relaxa suficient încât să și adoarmă. Și unde se poate simți mai în siguranță decât în proximitatea părintelui? Cei ce recomandă ca bebelușii să învețe să doarmă singuri ar trebui să vorbească pe șleau: învățați-i teroarea de a se simți abandonați, pradă unui întuneric terifiant și unor zgomote de neînțeles; învățați-i să se resemneze.

Ceea ce este valabil și în cazul recomandării de a nu interveni în timpul trezirilor nocture, în speranța că vor învăța să se liniștească singuri. Nu vă faceți griji, nu vor avea nevoie să adoarmă cu părintele până la adânci bătrâneți; se vor deprinde să adoarmă și să readoarmă singuri, pe măsură ce creierul lor se dezvoltă și ei reușesc să proceseze emoțiile pe care le simt.

5. Scurtarea somnului de peste zi

Pentru că lupta somnului nu se limitează, cum spuneam, la perioada bebelușiei, mulți experți sau chiar pediatri își imaginează că un copil privat de somn peste zi va dormi mai bine noaptea. Nimic mai înșelător! Mulți copii renunță la somnul de amiază abia în jurul vârstei de patru ani, ceea ce înseamnă că le este încă necesar, iar dacă este eliminat forțat sau scurtat artificial, copilul va ajunge într-o stare cronică de oboseală, care nu îi va permite să adoarmă seara cu ușurință și la o oră rezonabilă. Mai mult, paradoxul este că trebuie să fii odihnit pentru a avea un somn liniștit. De aceea, trezirile nocturne pot fi chiar mai frecvente la copiii supraobosiți, al căror somn de prânz a fost afectat.

Sursa: totuldespremame.ro; babysleepconsult.com