Capsulele de detergent lichid, extrem de periculoase pentru copii
- 2017-01-09
- 37283
Capsulele de detergent lichid pentru rufe au devenit tot mai solicitate, obţinând întâietate în faţa detergenţilor solizi şi lichizi. Asta pentru că într-o singură capsulă se află cantitatea necesară de detergent, care ar trebui folosită la o maşină de spălat, simplificând astfel munca gospodinei, care nu trebuie să mai cântăreasă sau să mai măsoare cu cana gradată. Partea proastă a lucrurilor este aceea că aceste capsule de detergent care seamănă cu nişte jeleuri ce conţin lichid viu-colorat, pot ajunge pe mâna copiilor... Din această cauză, în ultima vreme, la nivel mondial, s-au înregistrat tot mai multe cazuri de spitalizare a copiilor, ca urmare a contactului cu aceşti detergenţi.
Periculos: Copiii le pot asocia cu bomboanele!
Copiilor le place să exploreze, să pună mâna şi să guste orice le pică, iar acest lucru presupune un risc major. Capsulele de detergent lichid nu sunt o excepţie. Atraşi de forma şi culoarea pe care o au (pernuţe din plastic strălucitor, bombate, prin care se întrevede lichidul colorat), copii pot să se joace, să le strângă în mână până când acestea se sparg, să le muşte etc. Din păcate, odată ajunse într-un mediu lichid (mâni sau guriţa umedă a copilului), ele se dizolvă în câteva secunde, iar odată îngerate, aduc cu sine o sumedenie de consecinţe negative asupra stării de sănătate a copiilor.
Simptomele intoxicaţiei cu capsule de detergent
În urma contactului cu detergentul din capsulele, apar simptomele unei intoxicaţii „clasice”: tuse, iritaţii şi dureri la nivelul ochilor, moleşeală sau letargie, dureri sau arsuri la nivelul gurii, dificultăţi de respiraţie, leziuni ale traheei, vomă, diaree, febră. Mulţi copii ajung să fie internaţi în unităţile de terapie intensivă, şi chiar intubaţi, pentru a fi ajutaţi să respire. S-au înregistrat şi cazuri când copiii prezentau o stare mentală alterată şi reuşeau cu greu să rămână treji; câţiva au intrat în comă. A fost înregistrat şi un caz de deces.
Mai periculoase decât alte produse de curățat
“Intoxicarea cu capsule de detergent are, de multe ori, efecte mai severe decât în cazul contactului cu alte produse de curăţenie”, recunoaşte dr. Marcel J. Casavant, şeful departamentului de toxicologie de la Nationwide Children’s Hospital şi director medical al Central Ohio Poison Center. Este din cauza faptului că soluţia care se conţine în aceste capsule este una concentrată. Cercetătorii spun că încă nu cunosc care dintre compuşii chimici prezenţi se fac vinovaţi de somnolenţa, scăderea activităţii sistemului nervos şi coma cu care se confruntă copiii, după îngerarea produsului, dar presupun că ar fi vorba de anumite ingrediente care atacă destul de agresiv murdăria din haine.
Protecţia copiilor depinde de atenţia părinţilor!
Potrivit medicilor, cele mai multe intoxicaţii se fac anume în timpul când părintele pregăteşte capsulele pentru a le pune în cuva maşinii de spălat, şi nu atunci când copiii ajung în debara sau spălătorie fără ştirea adulţilor. E suficientă o singură secundă de neatenţie şi cel mic se poate alege cu leziuni oculare, gastrointestinale sau respiratorii. Din păcate, multe mame nu realizează cât de toxic este acest detergent pentru copii şi nu îşi iau toată măsurile de siguranţă necesare pentru ca cei mici să nu ajungă să aibă contact cu detergentul.
Varianta ideală ar fi ca aceste capsule să nu fie deloc procurate, atunci când sunt copii mici în casă. Dacă totuşi ele sunt indispensabile în gospodărie, ar fi bine să fie păstrate cât mai departe de ochii copiilor. Capsulele se păstrează în ambalajul lor original, care, la rândul lui, trebuie să fie închis tot timpul. Dacă se întâmplă totuşi ca o capsulă să ajungă în contact cu copilul, el trebuie spălat imediat pe faţa şi pe mâini din abundenţă cu apă. Apoi, indiferent de gradul de intoxicare accidentală a copiilor cu capsule de detergent lichid, părinţii sunt obligaţi să sune la numărul de urgenţă – 903.
Foto: anufrench.com, libertateapentrufemei.ro