Care sunt nevoile de somn ale copilului în dependență de vârsta lui
- 2023-03-30
- 587
Fiecare bebeluș are propriul program de somn și de trezire, și nicio rutină de somn nu seamănă una cu cealaltă. Programul bebelușul de somn este foarte puțin probabil să se potrivească cu programul tău de somn, așa că este recomandat să încerci să dormi când doarme și micuțul tău.
Dacă alăptezi, în primele săptămâni este posibil ca bebelușul să adoarmă pentru perioade scurte de timp, în timp ce este alăptat. Continuă să alăptezi bebelușul până când a adormit complet. Aceasta este o ocazie bună să încerci să te odihnești și tu.
Cum ajutăm bebelușul să facă diferența dintre noapte și zi?
În timpul zilei, permite luminii naturale să intre în casă, ține bebelușul ocupat cu diferite activități și nu te preocupa prea tare de zgomotele din jur, atunci când bebelușul doarme la prânz.
Noaptea, ai putea încerca următoarele:
- Încearcă să păstrezi camera întunecată, fără vreo sursă de lumină
- Vorbește în șoaptă
- Nu te juca cu bebelușul
- Așează copilul în pat, după ce a fost hrănit și schimbat.
Bebelușul va învăța treptat că noaptea este pentru somn și odihnă.
Unde ar trebui să doarmă bebelușul?
În primele 6 luni, bebelușul ar trebui să fie în aceeași cameră cu tine când doarme, atât ziua, cât și noaptea. Acest lucru poate reduce riscul de SIDS (sindromul morții subite a sugarului).
Stabilirea unei rutine de somn
Poți începe să stabilești o rutină de somn imediat cum bebelușul tău împlinește 3 luni. Rutina de somn poate consta în:
- Spălatul bebelușului înainte de culcare
- Schimbarea scutecelului
- Cititul unei povești
- Atmosferă calmă
- Pupatul și ținutul bebelușului în brațe
- Cântatul unei cântecel de leagăn
De câte ore de somn are nevoie copilul?
La fel ca în cazul adulților, tiparele de somn ale bebelușilor și copiilor variază. De la naștere, unii bebeluși au nevoie de mai mult sau mai puțin somn decât alți bebeluși.
Nevoile de somn ale nou-născutului
Majoritatea nou-născuților dorm mai mult decât stau treji. Somnul lor poate fi de la 8 ore până la 16 sau 18 ore. Bebelușii se vor trezi în timpul nopții, pentru că au nevoie să fie hrăniți.
Nevoile de somn ale bebelușului de 3-6 luni
Pe măsură ce bebelușul tău crește, va avea nevoie de mai puține hrăniri nocturne și va putea dormi mai mult timp. Până la 4 luni, bebelușul petrece aproximativ de două ori mai mult timp dormind noaptea decât în timpul zilei.
Nevoile de somn ale bebelușului de 6-12 luni
Pentru bebelușii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și un an, hrana nocturnă poate să nu mai fie necesară, iar unii bebeluși vor dormi până la 12 ore noaptea.
Nevoile de somn ale bebelușului de 12 luni
Bebelușii vor dormi aproximativ 12 până la 15 ore în total, după prima aniversare.
Nevoile de somn ale copilului de 2 ani
Majoritatea copiilor de 2 ani vor dormi 11 până la 12 ore în timpul nopții, cu 1-2 ore de somn în timpul zilei.
Nevoile de somn ale copilului de 3-4 ani
Majoritatea copiilor cu vârsta de 3 sau 4 ani vor avea nevoie de aproximativ 12 ore de somn, dar aceasta poate varia de la 8 până la 14 ore.
Sursa: suntmamica.ro