Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

CONJUNCTIVITA la copii – simptome şi tratament

CONJUNCTIVITA la copii – simptome şi tratament

Tot mai multe cazuri de CONJUNCTIVITĂ în rândurile copiilor. Atenţie este o boală contagioasă! "Boala ochilor roşii", aşa cum mai este numită conjunctivita, nu este o boală gravă, deci nu ar trebui să te sperie, dar nici să te lase indiferentă. Statisticile arată că unul din 5 copii va suferi de conjunctivită până la vârsta de 5 ani.

În ceea ce priveşte vindecarea, conjunctivita poate dispărea de la sine, însă există cazuri rare când pot apărea complicaţii, deci este recomandat să fie tratată de un medic specialist.

 

Este conjunctivita dureroasă?

Conjunctivita nu este dureroasă în general, dar mâncărimile pe care le provoacă sunt supărătoare. Copilul poate avea senzaţia că are în ochi un fir de păr sau de nisip de care nu poate scăpa.

În cazul în care observi că are mâncărimi ale ochilor, ochii sunt roşii sau cu cu secreţii gălbui de dimineaţă, ar trebui să reacţionezi rapid, deoarece conjunctivita se transmite uşor. Sună medicul pentru a programa o consultaţie.

Medicul va stabili dacă este vorba de conjunctivită examinând ochii copilului. Va întreba dacă vede bine sau dacă i-a intrat ceva în ochi. În final, ar putea să examineze urechile copilului pentru a stabili dacă are şi o infecţie a urechilor cauzată de aceeaşi bacterie care a provocat conjunctivita.

 

Tratarea medicamentoasă

Dacă are conjunctivită bacteriană (produsă de o bacterie), medicul probabil va prescrie picături sau unguente locale pe bază de antibiotice. Copiilor li se recomandă de obicei unguentele, iar adulţilor li se recomandă picăturile. Părinţii îi vor administra copilului tratamentul de câteva ori pe zi, timp de o săptămână. Este important să fie urmate recomandările medicului pentru ca infecţia să nu revină.

Din nefericire, picăturile nu vor avea efect asupra conjunctivitei cauzate de un virus (conjunctivita virotică). Dacă alergiile sunt cele care provoacă mâncărimea şi ochii roşii, medicul poate recomanda picături speciale pentru a combate aceste simptome ale alergiilor.

Dacă pe copil îl supără ochii, încercaţi să-i spălaţi ochii cu ceva rece sau călduţ. Uneori, puteţi ajuta copilul să se simtă mai bine curăţându-i delicat ochii cu apă călduţă  şi tampoane igienice de bumbac, pentru a îndepărta lichidul sau crusta de la ochi.

Trebuie să vă spălaţi mâinile cu atenţie înainte de această operaţiune şi să aruncaţi tampoanele folosite. Soluţiile de spălare şi prosoapele folosite la curăţarea şi uscarea ochilor trebuie trimise la coşul cu rufe, astfel ca nimeni altcineva să nu se infecteze.

 

Tratarea naturistă

Infuzii din plante

Pentru uz extern sunt recomandate infuziile de flori de albăstrele, flori şi frunze de patlagină, cu efecte antiinflamatoare şi antiinfecţioase. Plantele se folosesc sub formă de infuzie, cu care se fac spălături şi se aplică comprese pe zona ochilor.

Cartofii 

Se poate folosi un cartof crud pus pe ochi de mai multe ori pe zi. Atunci când este utilizat de multe ori, cartoful poate reduce umflarea datorită proprietăţilor sale astringente.

Ceaiurile

Ceaiurile negre şi verzi conţin bioflavonoide care luptă împotriva infecţiilor virale şi bacteriene şi reduc inflamaţia. Un pliculeţ umed pe ochi pentru câteva minute, de 3-4 ori pe zi, va ajuta la ameliorarea infecţiei. Dacă este posibil, foloseşte ceai negru care conţine tannis care poate reduce inflamaţia mai repede.

Probioticele

Probioticele sunt puternice, deoarece acestea luptă şi distrug bacteriile "rele" care determină infecţia, prin creşterea numărului de bacterii "bune" în zona infectată. Probioticele populare sunt colostru (laptele matern) şi chefirul. Compresele calde pot ajuta cu drenajul şi secreţiile uscate. În acest scop, se ia un prosop, se îmbibă cu apă caldă şi se aplică pe ochi timp de 5 minute. O compresă rece va ajuta cu mâncărimea, umflarea şi senzaţia de arsuri. Tifonul steril înmuiat în apă, apoi lăsat în congelator timp de 30 de minute, va avea un efect incredibil de liniştitor.

Modalitati de a preveni conjunctivita

• Evită frecarea şi atingerea ochilor 
• Spală-i des mâinile 
• Nu folosi în comun prosoapele, şerveţelele sau prosoapele de mâini. 

Sursa: www.lifehack.org

Share:

Articole recomandate