Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Părinții se grăbesc să vaccineze copiii contra rujeolei inclusiv ca să-i poată da la școală sau grădiniță

Părinții se grăbesc să vaccineze copiii contra rujeolei inclusiv ca să-i poată da la școală sau grădiniță

În această minivacanţă, centrele medicilor de familie sunt luate cu asalt de cei care nu au reuşit să facă vaccinul împotriva rujeolei. Părinţii trebuie să obţină şi un certificat care confirmă imunizarea contra rujeolei pentru ca micuţii lor să fie admişi la studii. Doctorii dau asigurări că vaccinul nu prezintă pericol şi este necesar în condiţiile în care avem cod de portocaliu de rujeolă, anunță publika.md.

Copiii trebuie imunizaţi împotriva rujeolei la un an, şapte şi 15 ani. Vaccinul este gratuit. Cei care au omis una dintre aceste perioade, pot fi vaccinați conform planului individualizat de imunizare, stabilit de medic de familie.

Vaccinul se suportă foarte uşor, nu dă reacţii adverse. Avem numai trei contraindicaţii: sarcina, imunodeficienţa confirmată şi reacţia alergică severă la componentele vaccinului", a spus Nicoleta Artin, şef secţie la Asociaţia medicală Ciocana.

Medicii îndeamnă părinţii să se asigure că odraslele lor au certificate care confirmă imunizarea. „Toţi copiii vor primi certificate prin intermediul medicului de familie despre datele de vaccinare. Fiecare lucrător medical va vizita clasa şi va discuta cu copiii, care şi din care ţară a sosit. Vor face examen preventiv al acestor copii. În cazul dacă vor apărea suspiciuni, imediat vor fi readresaţi la medicul de familie”, a spus Zinaida Obrijanu, şef secţie la Asociaţia medicală Ciocana.

În data de 20 august, Ministrul Sănătății, Svetlana Cebotari, a anunţat Cod Portocaliu de rujeolă în ţară. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în prezent, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 170. Cele mai multe cazuri sunt în raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcănești și Ungheni.

 

Sursa: publika.md; b365.ro

Share:

Articole recomandate