Sancțiuni mai dure pentru vitezomani
- 2022-09-15
- 595
Șoferii care încalcă regulile de circulație, inclusiv depășesc limita de viteză, vor fi sancționați mai dur. Printre sancțiuni este prevăzută și suspendarea dreptului de a conduce un mijloc de transport pe un termen de până la 75 de zile. Prevederile se conțin într-un proiect de lege aprobat de deputați în primă lectură, transmite IPN, scrie albasat.md
Una dintre prevederile proiectului este suspendarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile în cazul șoferilor care vor depăși limita de viteză cu 40-60 km/h față de limita admisă. Iar în cazul în care limita de viteză a fost depășită cu 60-80 de km/h, se va suspenda dreptul de a conduce un mijloc de transport pe un termen de până la 75 de zile. De asemenea, vor fi sancționați contravențional și proprietarii mijloacelor de transport care refuză sau se eschivează să comunice identitatea persoanei căreia i-a fost încredințată conducerea vehiculului și a încălcat regulile de circulație.
Același proiect de lege va obliga șoferii să circule cu o viteză de până la 30 km/h în zonele cu flux sporit de participanți vulnerabili la trafic. Sunt menționate instituțiile de învățământ, spitalele, parcurile, centrele istorice ale orașelor, precum și intersectarea fluxurilor.