Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Metode eficiente de a elimina petele de pe hainele copiilor

Metode eficiente de a elimina petele de pe hainele copiilor

Se știe că hainele picilor practic mereu se murdăresc de ceva, iar curățarea lor uneori e foarte complicată. Așa că am selectat câteva metode eficiente de eliminare a petelor de pe hainele copiilor.

Pudra pentru bebeluși. Aceasta este utilă în cazul petelor de grăsime. Când pata este încă proaspătă, presară o cantitate generoasă de pudră de talc. Las-o să absoarbă toată grăsimea, apoi clătește sub un jet de apă, după care spală țesătura în mod obișnuit, cu apă caldă și detergent.

Suc de lămâie. Substanțele care se regăsesc în zeama de lămâie sunt ideale pentru curățarea hainelor. Dacă copilul și-a murdărit un tricou alb, spre exemplu, picură puțin suc de lămâie, apoi lasă haina să se usuce natural. Spal-o apoi cu un detergent bun.

Oțet alb. Pentru a le da hainelor albe sau colorate o viață nouă, folosește oțet alb. Adaugă o jumătate de ceașcă de oțet în mașina de spălat, atunci când începe ciclul de clătire. Hainele vor fi mai albe, iar cele colorate vor avea nuanțe mai vii. Poți, de asemenea, să înmoi hainele colorate în oțet diluat. Apoi, va fi mult mai ușor să elimini petele produse de alimente sau de deodorant.

Apa oxigenată. Este ideală pentru eliminarea celor mai dificile pete. Se amestecă apa oxigenată cu puțină pastă de dinți obișnuită, apoi se aplică soluția obținută pe pată și se freacă cu ajutorul unui material textil moale. Lasă să acționeze timp de 30-60 de minute, apoi clătește. Pata, indiferent de ce a cauzat-o, va dispărea complet.

Bicarbonat de sodiu. Este un curățitor excelent pentru pereți, pardoseli, băi și chiar pentru hainele copiilor. În plus, e ieftin și ușor de găsit. Pe lângă faptul că este util la îndepărtarea petelor, ajută și la eliminarea mirosurilor neplăcute din haine și îmbunătățește acțiunea detergentului. Amestecă bicarbonat cu apă până obții o pastă omogenă. Freacă petele de pe țesături, apoi spală-le la mașina de spălat.

Sare de bucătărie. Dacă bluza a fost stropită cu sos de mâncare, presară rapid sare alimentară. Grăsimea va fi absorbită. Lasă să se usuce, apoi cu o periuță freacă locul respectiv, după care spală cu detergent. Dacă din unele haine ies culori la spălat, atunci când le pui în mașină adaugă niște sare de bucătărie în cuvă. Pigmentul va rămâne în țesături.

Pastă de dinți. Un alt truc disponibil pentru mamele care nu știu cum să elimine petele de pe hainele copiilor este utilizarea pastei de dinți. Trebuie să alegi o pastă de dinți simplă, nu una tip gel. Aplică o bobiță de pastă pe pată și apoi freacă locul respectiv cu o periuță pe care nu o mai folosești. Lasă să acționeze timp de câteva minute, apoi curăță cu o cârpă umedă.

 

Sursa: copilul.ro; ubirai.ru

Share:

Articole recomandate