Cuplul Golovatinschi - după ce au născut tripleți, acum sunt în așteptarea celui de-al patrulea copil

Sunt tineri, frumoși, pozitivi și plini de viață. Așa i-am cunoscut noi pe Eugen și Tatiana Golovatinschi, părinți de tripleți, în așteptarea celui de-al patrulea copilaș, și care cu drag și-au împărtășit povestea lor de parenting cu cititorii Odoraș. 

Ne-am căsătorit acum nouă ani. Și fiind un cuplu tânăr am decis „să trăim o perioadă ca pentru noi”, ca să ne punem la punct începuturile vieții de familie – un apartament, o mașină, o carieră etc. Și ca să vezi, ne-a reușit totul, doar că între timp anii au trecut. Prima dată ne-am gândit că „a venit timpul” pentru a aduce pe lume un copilaș acum cinci ani. Dar se vede că planurile noastre nu au coincis cu cele ale sorții, de aceea, pentru a ne mai trece din dor ne-am luat un cățel, un terier drăguț pe nume Laky, care până nu demult a ținut locul viitorilor copii.  

Cred că e inutil să spun că totul s-a schimbat în ziua când am mers la ultrasonografia care mi-a conferit statutul de viitoare mamă. Al doilea USG mi-a adus vestea că avem gemeni, iar cel de-al treilea – tripleți. Chiar îi spuneam soțului că începuse să mă amuze, iar pe de altă parte, să mă sperie vizitele la medic. Ambii am avut parte de un șoc la aflarea acestei noutăți, dar la întrebarea dacă doresc să fac o reducție, răspunsul nostru a fost - categoric nu. Am așteptat prea mult acești copii ca să renunțăm acum la vreo unul din ei. Nu aveam mari pretenții legate de sexul copiilor. Unica mea îngrijoare era să pot duce sarcina la bun sfârșit, eu fiind mai minionă de felul meu. Iar aici era vorba de tripleți. Și a fost. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dar și al medicilor care mi-au monitorizat sarcina. Aici aș vrea să le spun viitoarelor mămici de gemeni și mai ales de tripleți – ascultați medicul. Atunci când mi s-a spus în cea de-a 28 săptămână de sarcină, gata cu serviciul, așa am făcut. Nu am ieșit din cuvântul medicului nici atunci când mi-a recomandat să stau doar culcată, deși mă simțeam perfect. Astfel, am ajuns până în cea de-a 36-a săptămână de sarcină, când am și născut.

Victoria, Arsenii și Valeria s-au născut la 3 decembrie, o dată care de acum înainte este cu roșu în calendarul familiei noastre, dar și ziua care ne-a schimbat cursul firesc al vieții, până la nu știu câte grade. Dacă până la nașterea acestor trei minuni viața noastre era monotonă – serviciu, casă, ieșiri cu prietenii, sigur mai erau vacanțele, dar ajungi să te saturi și de ele pentru că prind praful rutinei; odată cu apariția lor, casa noastră s-a stransformat într-un continuu dute-vino de oameni dragi, care vin să ne ajute cu și fără ocazii speciale.    

Cheia succesului unei mame de tripleți este să îi crească pe toți trei după un regim bine pus la punct. Numai așa le va reuși pe toate. Astfel, că azi după aproape un an de la naștere, cea mai mare provocare în cazul meu este suplinirea lipsei de comunicare cu colegii de serviciu, pentru că în rest mă descurc destul de bine. Și dacă tot vorbim de lipsuri și surplusuri, la ultimul capitol, cred că primesc zilnic un surplus de emoții pozitive și multe zâmbete. Uneori dublu. Câtă lumină îmi aduc în suflet diminețile când mă strigă, iar dacă nu le răspund vin și mă trezesc cu o ploaie de pupici.

La câteva luni după nașterea tripleților o altă noutate ne-a dat viața de familie peste cap. Am aflat că sunt din nou însărcinată. Nu ne venea să credem. Am fost șocați, un pic speriați, și chiar nedumeriți. Am mers la medic și spre marea mea surprindere, reacția lui a fost ceva de genul „Să te ferească Sfântul să te gândești la avort. Nu te teme, sănătatea ta nu e pusă în pericol, chiar dacă ai născut de curând prin operație cezariană”. Astfel că după ce șocul primar a trecut, primul lucru pe care mi l-am amintit a fost imaginea cu moșii, mătușele și verișorii mei veniți să îl petreacă pe ultimul drum pe bunelul. Atunci am simțit mai mult ca niciodată că aș dori foarte mult să am și eu o familie mare și unită. De aceea, atunci când am aflat că voi deveni din nou mamă, am primit asta ca pe un semn de la Dumnezeu. Bebelușul care urmează să vină pe lume peste aproximtiv două luni, va egala echilibrul de forțe. Dacă până la sarcina cu tripleții, îmi doream ca marea majoritatea a femeilor un băiat și o fată, acum am primit dublu – doi băieței și două fetițe. Și dacă în cazul tripleților, fetele îmi seamănă mie, iar băiatul e copia soțului, atât la exterior, cât și la caracter, stăm uneori și ghicim, ce surpize ne aduce cel de-al șaselea membru al familiei. Dar până să îl ținem în brațe, pot spune cu certitudine care este diferența dintre o sarcină cu tripleți versus o sarcină cu un copil: ține de mărimea burții, dar și de capacitatea de a-l simți pe cel care e singur, compartiv cu sarcina unde sub inimă mai bat altele trei. Cel puțin asta e în cazul meu.

Cât ar suna de paradoxal, dar nu regret faptul că au venit în viața noastră abia acum, și într-un număr atât de ... mare. Pentru că ne-au permis să creăm condiții pentru creșterea lor, să ne maturizăm. Apropo, pot spune cu certitudine că e mult mai ușor să crești tripleți, decât trei copii născuți pe rând. Vorbesc, comparând viața mea cu cea a prietenelor mele, tot mămici a câte trei copii. Și dacă eu peste câțiva ani pot reveni la serviciu, în cazul lor, o bună parte a vieții e un concediu de îngrijire a copilului fără sfârșit... Viitorul? Nu știu cum va arăta viața noastră peste câțiva ani, dar știu cu siguranță că de acum încolo nu mai există loc pentru rutină și monotonie.

Soții Golovatinschi împreună cu cele trei minuni din viața lor sunt invitați la sărbătoarea Crăciunul Copiilor, unde urmează să îi cunoaștem mai bine. 

Foto: arhiva personală