Dana Rogoz despre cum i s-a schimbat viața în pandemie: Mă gândeam că voi avea o bonă la al doilea copil
- 2021-03-30
- 3650
Ultimul an din viața Danei Rogoz nu a fost tocmai cel mai bun pentru ea. Vedeta a făcut o serie de mărturisiri despre felul în care toate lucrurile din viața sa au luat o altă întorsătură și a vorbit, de asemenea, despre modul în care ea credea că își va trăi viața în următori ani. Din păcate, planurile sale nu au putut fi duse la bun sfârșit, din cauza tuturor restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus.
„Îmi plănuisem altfel viața. Mă gândeam că voi avea o bonă la al doilea copil, chiar o bonă internă. Mă gândeam că mă voi elibera de multe sarcini, dar pe urmă a venit pandemia și a trebuit să ne descurcăm doar noi trei și simplul fapt că am putut face asta, că am rezistat (și rezist) cu câteva ore de somn pe noapte, că am reușit să-mi țin jobul, să și repet la teatru, toate astea îmi dau forță și mă împing mai departe și, parcă cu cât fac mai mult, cu atât pot mai mult.
Dacă ar fi să mor mâine, aș zice „stai puțin, nu acum, mai am niște lucruri de făcut”:)
Dar așa funcționez eu. Radu nu este deloc ca mine, el are nevoie de liniște, de timpul lui în care să creeze, eu, cu cât mă sustrag activității, cu atât sunt mai puțin productivă. Dacă îmi dau de lucru în mod continuu și îmi găsesc activități de făcut, mă simt vie și de folos.”, a povestit actrița.
Sursa: evedete.ro