Proiect exclusiv pentru Odoraș: O ilustratoare din Moldova prezintă în imagini cum e să fii mamă

I-am surprins absolut întâmplător ilustrațiile pe o rețea de socializare și am rămas absolut fascinați de acuratețea creării lor precum și de mesajele pe care îl transmitea fiecare ilustrație în parte. Era în perioada sărbătorilor de iarnă și în desene erau ilustrate obiceiurile moldovenilor legate de Sfântul Andrei. I-am scris, și astfel am cunoscut-o pe Irina Chirica-Golovco, o tânără mămică, care a știut să dea curs unei pasiuni mai vechi - desenul, până să ajungă să exceleze în domeniu, și care atunci când am abordat-o și-a propus să lanseze încă o provocare, mai exact să ilustreze cum arată viața unei mămici cu copil. 

Pasiunea pentru desen o am încă din copilărie, or pe atunci desenam câte zece desene pe zi, iar uneori cu mult peste. Deși ulterior am făcut Facultatea de Limbi Străine, iar o perioadă am experimentat cu mirosurile, făcând parfumuri din uleiuri esențiale, desenul și pictura în ulei au rămas asemeni unui hobby neexplorat până la capăt, dar la care reveneam constant ca la un soi de terapie. 

Am revenit la pasiunea mea inclusiv în perioada când am rămas însărcinată. Eram departe de casă, neangajată și aveam timp liber suficient. Am reînceput să desenez în creion, cerneală, acuarelă, și ... de data aceasta nu m-am mai putut opri. Ulterior, revenind în țară, după nașterea fiului Iacob, am simțit că e momentul potrivit să dau curs acestei pasiuni. 

Cel mai simplu mod de a-ți perfecționa abilitățile de desen e să… desenezi. Astfel, desenam în timpul liber de responsabilitățile de mamă, am urmat câteva cursuri on-line de ilustrație și câteva lecții particulare de la Ivanca Costru, o renumită ilustratoare și acuarelistă de la noi.

Atunci când am început nu știam că voi găsi un stil de care să mă îndrăgostesc și care să mă reprezinte. Nu știam cât timp voi putea lucra și ce rezultate voi obține. Era o necesitate critică să desenez. După mult timp dedicat exclusiv copilului, se adună trăiri care se cer așternute pe hârtie. Pe parcursul ultimului an, am desenat ore-n șir, am făcut ceva progrese, dar cum nu am o educație formală în domeniu, știu ca am încă un drum lung în față. 

Totuși, am ajuns să am un fel de stil, dar nu l-aș putea defini. Creez imagini, compoziții care mă fac să mă simt confortabil și le simt ca pe ceva foarte apropiat sufletului, de parcă fiecare ilustrație a trăit mulți ani în mine și o cunosc așa cum tu-ți cunoști un prieten din copilărie. 

Proiectul pe care l-am făcut pentru Odoraș a coincis cu finalizarea unei etape foarte importante din viața fiecărei mame și a fiecărui copil. Iacob a început să meargă la grădiniță, iar eu să am timp de lectură și cafea. 

O mamă cu un pitic se „bucură” în primul rând de nopți nedormite, oboseală cronică, lipsă de timp pentru a se pieptăna, or asta am simțit și eu din plin. Totuși, am încercat zilnic să nu pierd legătura cu băiețelul meu și să înțeleg că lucrurile care pentru noi, mamele, sunt o corvoadă sau o banalitate, copilul le simte total altfel. Mama și interacțiunea cu ea sunt universul unui copilaș, de aceea consider că activitățile de rutină necesită o atenție deosebită. Într-o atmosferă detașată, de calm și liniște, copilul învață mai repede deprinderi noi, e mai deschis spre negociere și se dezvoltă armonios. Asta am dorit să redau în aceste ilustrații - momente obișnuite ce sunt de fapt ocazii perfecte pentru a demonstra grijă, afecțiune, răbdare și pentru a crea o relație armonioasă cu copilul. 

Planuri de viitor? Multe, dar pot vorbi doar de ceea ce am obținut la moment - ilustrez un program de dezvoltare pentru adolescenți, care se va lansa anul acesta. Am și alte proiecte la etapa de discuții, dar despre care încă mă abțin să vorbesc. 

Sursa foto: arhiva personală